Shlomo Ron a fost un om simplu. Nu vreun mare strateg ori comandant de oști. De fapt, nu avea niciun fel de experiență militară. Un om simplu cu o mustață cam caraghioasă și suflet blajin. Iubea teatrul și poezia. Iubea și muzica, în special creațiile lui Noemi Shemer. Și o iubea în special pe Hana, soția lui, cu care aniversase recent nunta de aur. Și pe fata lor, care‑i dăruise un nepot, pe care îl adora.
Shlomo Ron a fost un om simplu. Locuia în kibutzul Nahal Oz, lângă fâșia Gaza, impreună cu Hana. Când a sunat alarma, fata lor și nepotul, care locuiau tot în kibutz, au venit să se adăpostească în buncărul de lângă casa lor. Au stat toți patru timp de câteva minute sau câteva ore – cine mai socotește – acolo, în buncăr. Între timp, rafalele de mitraliere ale teroriștilor Hamas se auzeau tot mai aproape. Dar Shlomo avea un plan.
A ieșit de acolo, din buncăr, și a intrat în casă. S‑a așezat în fotoliul lui, cel în care stătea seară de seară. A stat și a așteptat. Nu a trebuit să aștepte mult. Teroriștii au venit. Și l‑au omorât. L‑au executat cu sânge rece. După care au plecat, convinși că nu mai există nimeni în casa aceea.
Planul lui Shlomo a funcționat. A făcut ca teroriștii să creadă că locuiește singur. În felul acesta a salvat‑o pe Hana. Și‑a salvat fiica. Și‑a salvat nepotul, pe care îl iubea ca pe ochii din cap.
Shlomo Ron a fost înmormântat în kibutzul Kineret. Mormântul lui se află pe aceeași alee cu cel al poetei Rahel. Și Noemi Shemer e undeva în apropiere.
Shlomo Ron a fost un om simplu.
Dar a fost un Erou.
Atât.
