Sculpturile lui Dumitru Verdianu te copleșesc, te atrag ca un magnet și nu te lasă să pleci până nu le atingi, dacă nu cu mâna, atunci cu ochii, cu inima, cu sufletul. Și atunci stomacul ți se umple cu fluturi care-ți trezesc emoții de neuitat, îți deschid porțile care te duc în labirintul unor trăiri de care n-ai știut până la acest moment, te fac să rătăcești pe cărări neumblate, te ridică și te coboară, te lasă să zbori fără aripi la înălțimi amețitoare. Fiecare piesă e un crâmpei, o întâmplare din viața Artistului, o părticică din acel Univers în care ți se dă la scară Carul Mic sau Carul Mare, la care-i înhămată o herghelie de pegași. Dacă ești gata de o aventură, urci și povestea începe.
Sculpturile maestrului Dumitru Verdianu poartă în ele toată gama de culori și sunete care, la cea mai mică atingere, adiere de vânt sau respir, se aud cum se șușotesc între ele, ba râd, ba plâng, ba oftează. Dumitru este un bun dirijor al acestor vibrații de linii, de forme, care te pun la zid și tu aștepți împușcătura. Ea nu se lasă mult așteptată și îți intră în carne până la os, încât te obișnuiești cu ea și nu mai poți face un pas fără a te împiedica de un gând care se cere cioplit cu dalta, mângâiat și lăsat să-ți furnizeze clipe de neuitat.
O bună parte din creația acestul Artist, dacă nu toată, poartă în sine amprenta biografică, unde îi poți recunoaște chipul stilizat, îi poți auzi glasul, pietrele știu să vorbească, știu să cânte, cel mai des, balade, pe care deja le-au auzit, de data aceasta în altă interpretare, în alt aranjament. Pietrele se prind în horă și au o atracție de nedescris în cuvinte, poate mai repede puse pe note muzicale, în care culoarea trece de pe paletă pe portativ și invers, implicând dalta și ciocanul, piatra și sufletul de artist, de o valoare incontestabilă. Vecinătatea pieselor, gruparea lor și direcția sunt de fiecare dată altele și de fiecare dată te duc într-un labirint plin de frământări. În fața unei pietre, în fața unui trunchi de copac, în fața unui munte de lut frământat cu mâinile proprii artistul își deschide inima. Pietrei să-i dea altă formă, trunchiului să-i toarne căldură, bucății de lut să-i pună un nume, și asta se întâmplă 24 de ore din 24. Artiștii noaptea nu dorm. Dumitru Verdianu, cu fiecare nouă lucrare, dă dovadă de maturitate și înțelepciune.
