Un sentiment intens de bucurie m-a cuprins în dimineața zilei de 21 octombrie, după ce noaptea mi s-a prăbușit cerul în cap. Lumina zilei a spulberat întunericul decepției, venind cu cea mai fericită veste a lunii octombrie, că sfârșitul acestui an nu e și sfârșitul lumii și nu e un capăt de drum pentru speranțele noastre că țara în care trăim o să adere, mai devreme sau mai târziu (noi nădăjduim că asta se va întâmpla în curând), la Uniunea Europeană. Spectaculoasa răsturnare de scor a fost un miracol. Cei care nu cred în Dumnezeu ar trebui să înceapă să creadă începând cu dimineața zilei de 21 octombrie. Eu văd în ceea ce s-a întâmplat în prima dimineață de după alegeri mâna lui Dumnezeu. Când părea că ne înghite bezna Moscovei, s-a produs o mare minune și am învins. Da, da, anume ăsta e verbul pe care ar trebui să-l folosim: am învins. Să nu ne fie rușine să-l utilizăm și să nu încercăm să-l înlocuim cu altul, pentru că nu există altul mai potrivit pentru a descrie rezultatul referendumului: am învins. Nu, nu e o victorie a lui Pirus, ci e o victorie în toată legea, e victoria noastră, a tuturor celor cărora ne pasă de soarta acestei țări și a locuitorilor ei. Flacăra speranței am protejat-o cu palmele noastre – palmele a 750.075 de oameni din toate colțurile țării și ale lumii – ca să n-o stingă vânturile urii, care bat din Kremlin. Și am reușit.
20 octombrie a fost o zi a solidarității, a dragostei și a prieteniei.
Eu nu am să uit niciodată această zi, în care am fost, de dimineața până seara târziu, împreună cu scriitorul francez Lionel Duroy, cu profesoara ieșeană Lotus Havarneanu, cu colega mea de la revista „Timpul din România”, Maria Ivanov, și cu directoarea Teatrului „Alexie Mateevici”, Elena Frunze-Hatman.
Pentru a merge să votăm, am străbătut jumătate de țară, cu Lionel Duroy la volan și cu Lotus și Maria în aceeași mașină.
De la Ungheni, m-a luat cu mașina Augustina Visan și m-a dus la Flutura, unde am votat, iar Lionel a dus-o pe Maria la Cuhnești. Apoi ne-am reîntâlnit pe drumul dintre Fălești și Pârlița și ne-am întors împreună la Chișinău.
Pe data de 20 octombrie am ajuns acasă pe la unsprezece seara, obosit, dar cu conștiința împăcată, pentru că am votat, iar dimineața am înțeles cât de importante au fost și voturile noastre, am înțeles că fiecare vot a contat.
Ziua de 20 octombrie a fost a prieteniei și solidarității. Un scriitor francez ne-a dus cu mașina unei profesoare din Iași în diferite colțuri ale țării pentru a vota, animați de o mare dragoste pentru țara noastră și pentru viitorul ei european și de un uriaș sentiment de solidaritate.
Eu cred că soarta țării noastre s-a decis la aceste alegeri. Votul de la referendum a smuls-o din brațele Moscovei și i-a redat libertatea.
Pe 3 noiembrie am mai trecut un hop – un hop cât un munte de mare –, când am ieșim la vot de două ori mai mulți decât în primul tur, protejând flacăra speranței, aprinsă pe 20 octombrie.
Alegerea pe care am făcut-o a fost între Kremlin și Europa.
Noi am ales Europa.
