Virgil Scripcariu, născut în 1974, la Vatra Dornei, se formează ca sculptor la Universitatea Naţională de Arte din București în clasa Profesorului Vasile Gorduz. Atașat de viaţa cotidiană dintr-un sat ancestral de olari, luptând pentru revigorarea vechiului meșteșug al olăritului și pentru crearea unui adevărat muzeu al Oalelor de Pisc, sculptorul Virgil Scripcariu concepe artă pură, aspirând la simbol și serenitate. Expune în premieră la Muzeul Național de Artă al Moldovei în perioada decembrie 2021 – ianuarie 2022, 27 de lucrări, dintre care 14 sculpturi și 13 lucrări de gravură.
Potrivit artistului, prea puține lucrări din spațiul public pot fi numite lucrări de artă contemporană, argumentând că în mare parte oamenii nu recunosc autenticitatea, nefiind obișnuiți să aibă exercițiul privirii asupra lucrărilor de conținut. Pentru Virgil Scripcariu, sculptura decorativă este un impediment în afirmarea mesajului artistic, aceasta punând accent mai mult pe executarea detaliilor decât pe impactul asupra privitorului. „Sculptura este un limbaj care are legătură cu modul de gândire, cred că ceea ce face diferență între noi este felul în care ne gândim compozițiile”, a declarat Virgil Scripcariu la deschiderea expoziției.
„Virgil Scripcariu, de la bun început, s-a arătat un artist promițător. Sunt portretele acestor oameni simpli, toate tratate de același artist, dar cu carcaterul celor care au stat în fața lui când le-a modelat. Este un sculptor care simte forma, lucrările nu sunt încărcate cu greutate”, a declarat Tudor Zbârnea, directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei, făcând referire la expoziția de la Chișinău.
Deși este considerat a fi printre cei mai buni sculptori din arta contemporană de pe continent, artistul este modest: „Nu mă consider printre cei mai buni, dar sunt în plutonul celor care mișcă, care fac ceva de luat în seamă.”
Sculptorul Virgil Scripcariu este și cel care a contribuit la înfrățirea localităților Piscu din România și satului Țigănești din orașul Strășeni.
Într-un interviu ați spus că „Arta valoroasă lipsește din spațiul public, pentru că nu i s-a dat ocazia să fie primită pe această scenă. Și sunt convins că prezența acesteia ar da noimă unui oraș”, de ce nu ar aprecia publicul valoarea, am întrebat. Iată răspunsul „Oamenii nu sunt pregătiți să se întâlnească cu arta contemporană pentru că nu au educație, pentru că nu au obișnuința să consume artă contemporană. Arta contemporană înseamnă să fie inediți, să aibă propriile lor viziuni, și dacă nu au exercițiul privirii nu au cum să înțeleagă. Vorbeam și despre acest aspect și în România, a needucării tinerilor și atunci nu ai niște adulți care să aprecieze arta contemporană”. Dar oare cine poartă vina? Virgil Scripcariu crede că școala este una dintre cele care influențează ignoranța. „Școala nu știe să folosească această resursă precum artiștii, care ar trebui să fie implicați în această zonă educațională, copiii ar trebui duși la muzee, ei trebuie să se întâlnească cu oameni care să le vorbească despre artă. Cred că exemplul Franței, Italiei ar trebui preluat, unde oamenii respiră artă, sunt familiarizați cu arta. Noi trăim în niște bule în care ne apreciem, ne aplaudăm reciproc, însă publicul nu este format, rămâne la același stadiu. La noi este un sistemul care pune accent pe știință și, oarecum, distruge creativitatea, formează niște copii care devin adulții ce nu știu cine sunt ei, nu știu să își exploreze interiorul și acest aspect cred că este foarte grav pentru o societate care se dorește în evoluție, nu știm ce abilități ar fi avut, poate a avut dorința de a dansa, de a cânta. Și pentru că dorința lui a fost oprimată: „nu te duce la pictură, aia nu merge, du-te la matematică”, atunci distrugi tot ce e mai frumos în om. Că atunci când vorbești despre om, nu vorbești cât e de bun la matematică, cât de repede rezolvă exercițiul. Nu. Vorbești cât de frumos dansează, cât de frumos cântă, cât de frumos desenează. Asta vorbim despre oameni. Cât de frumos se îmbracă. Și așa formezi un gust. Gustul acesta poate viza mai multe direcții. Dar școala nu învață suficient. Adulții sunt seci. Nu sunt vii. Acesta e destinul nostru, trăim într-un spațiu care nu știe să dialogheze cu arta.
