L-am privit seară de seară, ca pe un serial, înainte de somn.
I-am urmărit rândurile, ca într-o carte, până ni se închideau ochii și începeam să visăm cerbi pe pajiști nemărginite cu flori care împrumutau culorile și aromele odăii care devenea, ca o ilustrată, tărâm de basm.
Covorul de pe peretele din dormitor a fost pentru generația noastră televizorul și cartea de povești în toți anii copilăriei. Asta cu mult înainte de inventarea Facebook-ului, care avea să împrumute de la minunatul covor tradițional expresia cover foto.
Și în toți acești ani, spre deosebire de televizor, covorul nu s-a stricat niciodată. N-a urlat la cei care îl priveau să voteze într-un fel sau altul. Nu a prezentat secvențe și orori dintr-un război în plină desfășurare. Și nici nu a adresat ironii oamenilor săraci, îndemnându-i să respecte mesele principale ale zilei.
Covorul este martorul tăcut al trecerii noastre prin această viață în care învățăm să păstrăm firul roșu care ne leagă de cei care au fost și de cei care vin.
Pentru generația bunicilor noastre covorul a fost cartea lor de colorat, iar țesutul a fost singurul lor calmant împotriva depresiei. A fost și singurul termoizolant al încăperii, care îndeplinea și o funcție estetică. Și deseori – singura lor sursă de venit într-o vreme în care orice venit la putere însemna o schimbare în rău.
Covorul este un produs handmade dintr-o vreme în care totul era făcut de mâna omului, care punea acolo și ceva suflet, răbdare, pricepere și așa mai departe – câte o calitate esențială pentru fiecare culoare.
Drumul covorului începe cu o turmă de oi care pasc pentru lână și lapte pe un covor cu flori și plante pe imaș. Și se încheie cu un război de țesut, unul dintre multele războaie cărora le-au supraviețuit, cu demnitate, bunicile noastre – pentru ca viața noastră, a generațiilor următoare, să fie mai colorată. Iar între pajiște și perete a fost transformarea lânii în fire de țesut, un proces tehnologic care a rămas descris în Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă.
Că ce era șezătoarea în care se torcea caierul de lână dacă nu un afterparty la capătul unei zile de muncă pe câmp și în gospodărie? Și ce era țesutul manual la război dacă nu rezolvarea unui puzzle de către niște adulți care astăzi nu mai sunt lângă cei dragi, dar continuă să le ofere căldură nepoților și nepoatelor cu florile covorului de pe perete sau de pe jos?
Și ce minunată invenție au la îndemână copiii și adolescenții de astăzi în persoana Youtube-ului, care încă îi mai poate fascina cu vreun making-of al covorului tradițional, atâta timp cât nu știm să povestim în cu- vinte toate semnificațiile, ofurile și admirațiile pe care ni le generează covorul! Care este pentru generația noastră best cover ever.
