CARTE DIN MORMÂNT a unui basarabean readus forțat în Basarabia din România Mare de către structurile NKVD și deportat în Siberia
În memoria românilor deportați
Am venit să m‑arăt, am venit să mă vezi –
Printre frați să mă las de durere;
Aș ieși din mormânt să mă știi neînfrânt –
Să‑mi văd Țara unită‑n putere.
Auzit‑am de brazii Țării făloși,
Auzit‑am de munții vârtoși,
De câmpiile blânde cu oameni zeloși,
Ocrotite de Sfinții Strămoși.
Dar te întreb de copii, te întreb de părinți,
Verișorii de‑s bravi și‑a ta vară…
Când ți‑am fost, Românie, nu ai uitat?
Eu nicicând te‑am uitat… Au venit și‑au urlat
La copii, la părinți cu otravă
Și m‑au smuls din pridvor cu venin‑de‑lătrat,
Și m‑au dus din a mea căscioară…
Și‑am aflat ce‑i aceea în lung și în lat
În Sibir, mângâind a mea Țară.
Am venit să te‑ntreb, al meu frate… Uitat?
Cum e anul? Moșia‑ai arat?
Căci prin părțile noastre, poate‑ai aflat,
Creștem pâinea cu rouă amară…
Ai să vii și‑ai să pleci? Ai să vii să mă lași?
Frate bun, de Pământ și de Țară,
Eu rămâne‑voi tot lângă plug, la arat,
Dezgropând din pământ a mea mamă.
Când mi‑ai fost – am uitat? Au venit și‑au băgat
Și bătrâni, și femei în marfare…
Și‑am aflat ce‑i aceea în lung și în lat
În Siberii, luptând pentru Țară…
Vezi? O brazdă‑i a mea.
Vezi? O brazdă‑i a ta.
Merg din capăt în capăt – totuna,
Ca să nu te jignesc, ca să nu te lipsesc
De‑a ta Pâine și de a Mea Țară.
Poate iese, cumva, din țărâna de piept,
Crucea mamei purtată‑n siberii –
E sub tălpile noastre și parc‑o privesc,
Dar îmi scapă din nou printre gene.
Când mi‑ai fost – am uitat? Au venit și‑au furat
Și averi, și moșii, și pomană…
Și‑am aflat ce‑i aceea în lung și în
lat În Siberii, născând Altă Țară.
Eu am mamă, am tată, am soră și frați
Printre lespezi de gheață îngropați –
Mi i‑a dat a mea Țară din lung și din lat
Să nu‑mi fie iubirea povară.
Mă auzi, draga mea Țărișoară?
Eu de toate‑am trecut; și de toate‑am s‑adun,
Chiar și Dragostea ta, și Dojana –
Frate vechi, frate bun; frate aproape ROMÂN,
vreau să cred că‑ți mai sunt,
dacă nu‑i cu bănat și ocară.
Nu fi trist, de mă uiți; și nici nu lăcrima,
Neamul meu… Eu am să mă descurc –
La răscrucea de jos, la intrarea în sat,
Răstignirea îți poartă al Meu nume.
Cândmi‑aifost–amuitat? Prin pustii lepădați
Și nepoți, și bunici, la grămadă…
Și‑am aflat ce‑i aceea în lung și în
lat În Siberii crescând a mea ȚARĂ
de români!
ce‑am rămas și în inimi, și‑n glas,
în pământ fără cruci și pomană…
Mă auzi? Nu m‑auzi? Eu am spus: mă descurc.
De ogor, am tot vrut să te‑ntreb, de pământ…
De copii, de soție, de mamă,
Căci în mine Pământul rămâne în gând –
Îl privesc peste Prut, ca pe‑o Țară.
Am venit să m‑arăt. Ai venit să mă vezi?
Să mă lepăd aici de durere…
Să te‑ntreb de cumva cu uitare‑ai ales
Alt pământ și al port – altă țară?
De la Putna, am fost și adus‑am pământ
Să împart la copii a lor Țară…
Să le spun că a lor e Țărâna din mâini –
S‑o ridice în slăvi ca pe‑o Mamă.
De ogor să te‑ntreb și… de ce‑ai semănat
Anul ăsta, să vezi, n‑am uitat.
Pâinea crește? Istoria nu ai uitat?
Frații tăi cresc Pământ pentru Țară.
Am venit să m‑arăt. Ai venit să mă vezi?
Să mă lepăd aici de durere…
Poate tu mă ajuți, din țărâna de piept,
Crucea mamei să scot din siberii –
E sub tălpile noastre și parc‑o privesc,
Dar îmi scapă din nou printre gene.
(Deportările din R.S.S. Moldovenească (din 12–13 iunie 1941, din 5–6 iulie 1949 și din 31 martie–1aprilie 1951) au purtat un caracter vădit represiv și au fost îndreptate împotriva celor care respingeau orânduirea sovietică socialistă, instaurată în teritoriul dintre Prut și Nistru după anexarea lui la imperiul sovietic, în vara anului 1940.)
