Gust pământul casei,
Unde mă întorc din fiecare dimensiune.
Este sărat precum sângele, fierea, urina,
rahatul și lacrimile
Celui care mi‑a violat și ucis copiii, soția,
mama, viața și cerul.
Atunci am murit prima dată.
În bucătărie zac neliniștite
Oasele lui descărnate
Acum mult timp,
Aruncate peste arma ruginită,
Festin consistent
Pentru muște, viermi, gândaci.
Zac grămadă pe jos
După ce au implorat milă
În limba mea, în limba lui.
Putea fi și limba îngerilor.
În urechile mele este de mult pâmânt
Pus în tentativa eșuată de a le astupa
urletele
Celor care îmi luminau zilele.
Tigva lui este scrumieră,
Îi suflu fumul în caverne.
O împing dintr‑o parte în alta
Pe masa bucătăriei.
Mușamaua scârțâie,
Nu știu
Dacă e chiar vocea tânguitoare
A celui care avea o limbă în osul ăsta.
Strânge casca din kevlar,
O lovește cu pumnii
În timp ce se sprijină cu spatele de malul
de pământ.
Împinge noroiul cu bocancii.
Nu îi pasă
Dacă, între milioane de bubuituri,
Cineva îi aude
Urletul
Disperarea
Visele
Ura
Speranța
Iubirea
Planurile
Nesăbuința.
Bătăile inimii.
Bă‑tă‑i‑le i‑ni‑mii.
Bă‑tă‑i‑le.
I‑ni‑mii.
Bubuiturile.
Inamicul se retrăsese,
Toți camarazii lui au plecat.
El rămâne chircit,
Strânge cu pumnii casca din kevlar,
Împinge noroiul cu bocancii.
Singur în toată tranșeea,
Singur pe tot frontul,
Singur în toată țara,
Singur pe toată planeta.
