Un interviu cu Gheorghe Crăciun, realizat de Dumitru Crudu
Gheorghe Crăciun: În literatura basarabeană surprizele sunt posibile la scritorii de orice vârstă. Tinerii scriitori basarabeni seamănă cu tinerii scriitori români, dar, în același timp, cred că și scriitorii mai vârstnici pot să ofere oricând surprize. Personal, am mari așteptări de la un poet care a început să scrie proză, este vorba de Emilian Galaicu-Păun. Oricând cred că Vitalie Ciobanu ne poate surprinde cu un roman care să propună o tematică pur și simplu europeană. Mă gândesc la un alt poet care are virtuți de prozator, cum ar fi Nicolae Popa, și de ce nu?, chiar și la un critic, cum este Iulian Ciocan. Cred că, la un moment dat, Iulian poate să treacă de la, așa numita, criticficțiune pe care o practică acum și care este astăzi destul de la modă în România, la un tip de literatură autobiografică. El mi-a povestit căteva episoade din biografia lui care, dacă ar benificia de o strategie narativă lipsită de sofisticări, ar putea să producă ceva formidabil. Există, în Basarabia, o anume prospețimea a conștiinței ligvistice, pe care scriitorii din România nu o au din multiple motive. Însă unul dintre marile pericole care îi pândesc pe scriitorii basarabeni ține de unele nuanțe dialectale pe care ei nu și le conștientizează, pentru că, într-un fel, fac parte din spiritul limbii. Cred că e nevoie de mai multă raceală, de mai multă luciditate.
Dumitru Crudu: Care ar fi diferența pe care ar putea-o explora, valorifica scriitorii basarabeni?
Gheorghe Crăciun: Scriitorii basarabeni sunt niște scriitori care, vrând-ne- vrând, au trăit și trăiesc într-un spațiu de multiculturalitate. Nu este un spațiu deloc comod. E vorba chiar de un spațiu de ciocnire a două tipuri culturale și a două mențalități diferite. E vorba de un conflict între două viziuni culturale, conflict deschis sau mocnit, depinde de situații. Putem vorbi chiar de un spațiu în care se manifestă, cu agresivitate culturală, elementul rusofon față de elementul basarabean-moldovenesc. E un spațiu plin de tensiuni. Pe de altă parte, din punct de vedere social, cred că Basarabia este o țară a contrastelor în mai mare măsură decât România. O țară în care oricând, pornind de la realitate, se poate construi un univers alternativ similar universelor aternative pe care le-au propus scriitorii sud-americani. Este vorba de un spațiu care oferă deschideri spre realism, spre fantastic, spre absurd, spre grotesc, spre umor negru.
Dumitru Crudu: De ce oare, vreme de aproape cincisprezece ani, aceste potențialități nu au fost valorificate?
Gheorghe Crăciun: Multă vreme a existat un soi de barieră insurmontabilă, creată de conflictul dintre scriitorii naționaliști și, să spunem, scriitorii moderniști și postmoderniști. S-a pierdut, după parerea mea, mult timp în aceste războaie, mai mult sau mai puțin, de gherilă. A trebuit să se depășească, și nu știm nici acum dacă s-a depășit, un anume impas – anacronismul stilistic. Lipsesc acele elemente care țin de individ ca entitate în sine, ca destin. Ei, mie mi se pare că asta putem noi, românii din spațiu basarabean și din România, să oferim, în perspectivă, Europei o literatură care să mai conțină ceea ce se numea, până nu demult, drama umană.
Acest interviu a fost difuzat la Radio Europa Liberă, în 2005 și a fost transcris de Augustina VISAN.
