RoboAS – un laborator viu al  educației  nonformale

„Dați elevilor ceva de făcut, nu ceva de învățat. Acțiunea va activa gândirea, iar învățarea va rezulta în mod natural.” John Dewey

Educația poate fi privită și ca un drum spre care converg mai multe căi, iar valoarea fiecăreia stă în armonia dintre ele. Educația formală oferă structura și rigoarea cunoașterii, educația nonformală deschide oportunități de creativitate, colaborare și implicare civică, iar educația informală, trăită zi de zi prin experiențe, modele și dialog, ne formează caracterul și identitatea. Împreună, aceste forme de învățare nu doar transmit informații, ci modelează oameni competenți, responsabili și capabili să se adapteze unei lumi aflate în continuă schimbare.

Dintotdeauna, cei mai mulți elevi au urmat educația formală, uneori doar pentru că „trebuie”, e obligatorie, dar s‑au implicat cu plăcere în activități extrașcolare, care țin de domeniul educației nonformale. Oferta de olimpiade, concursuri și activități educative este diversă atât în sistemul public, cât și în domeniul privat. Calendarele județene, regionale și naționale regăsite pe site‑urile inspectoratelor școlare sau ale Ministerului Educației și Cercetării conțin numeroase competiții care se bazează pe conținuturi din programele școlare din România, dar nu numai; realitățile mileniului III au determinat adăugarea de competiții interdisciplinare în care elevii se implică cu plăcere. Profilul unui absolvent de liceu presupune atât formarea celor opt competențe‑cheie prevăzute în documente legislative la nivel european și național, cât și de alte competențe hard și soft. La nivel global se desfășoară și alte concursuri internaționale care nu sunt neapărat cuprinse și în calendarele din România. Elevii de azi au o mai mare deschidere spre lume și valorifică multe din oportunitățile pe care le au, indiferent de granițele administrative ale statelor. Educația nu are granițe, ci etape care te cresc, iar un om educat se naște din întâlnirea școlii cu viața, în anumite timpuri și contexte.

Concursurile incluse în calendarele internaționale, naționale, regionale și județene sunt mai mult decât simple evenimente: ele creează contexte formative autentice, în care elevii aplică, experimentează și colaborează. Reprezintă o tradiție pentru elevii Colegiului Național „Andrei Șaguna” Brașov participarea la diferite olimpiade și la competiții naționale și internaționale pe discipline sau interdisciplinare. Dintre concursurile internaționale la care elevii noștri au participat în perioada recentă, cu rezultate remarcabile, putem enumera cele de informatică (ACSL – American Computer Science League), de matematică (ITYM – International Tournament of Young Mathematicians), chimie (ICHTO – International Chemistry Tournament), științe naturale (IYNT – International Young Naturalist Tournament), competiția organizată de NASA (NSS – National Space Society, Space Settlement Contest), astronomie și astrofizică (IAAC – International Astronomy and Astrophysics Competition), festivalul‑concurs de book‑trailere BOOVIE, concursuri lingvistice, dezbateri în română, engleză sau franceză, concursuri corale sau concursuri de robotică.

În acest articol ne vom rezuma la câteva aspecte care vor detalia experiența elevilor noștri din echipa RoboAS (#19082) la concursul de robotică FTC – First Tech Challenge.

FTC a pornit în 2005 ca un program american, a devenit global după 2010, iar astăzi este o mișcare internațională cu zeci de mii de liceeni implicați, competiții în peste 45 de țări și un campionat mondial la Houston care reunește anual cele mai bune echipe din lume. În 2005, FTC a fost lansat de FIRST (For Inspiration and Recognition of Science and Technology) în SUA, ca un program de robotică destinat liceenilor. Inițial s‑a numit FIRST Vex Challenge (FVC), bazat pe kitul de robotică VEX. În 2008, după separarea de VEX Robotics, competiția devine oficial FIRST Tech Challenge – FTC, cu platformă proprie (Tetrix, apoi REV Robotics). În perioada 2005‑2010 FTC rămâne centrat pe SUA, dar începe să se extindă prin „affiliate partners” în alte țări. Până în 2015 s‑a înregistrat o extindere accelerată în Europa, Asia și America Latină; țări ca Olanda, Coreea de Sud, Rusia, China și Australia își creează ligi naționale. FTC este recunoscut ca unul dintre cele patru mari programe FIRST (alături de FLL Discover/Explore/Challenge și FRC). Încurajează STEAM skills (știință, tehnologie, inginerie, artă, matematică), leadership, incluziune și colaborare internațională. La toate etapele, echipele formează alianțe; la campionatele mondiale alianțele sunt internaționale – deseori echipe din SUA concurează alături de parteneri din Europa, Asia sau Africa.

În România, FTC a debutat în anul 2016, sub denumirea de „BRD FIRST Tech Challenge România”, fiind organizat de Asociația „Nație Prin Educație”. La prima ediție, competiția a reunit 54 de licee și peste 800 de elevi din 33 de orașe, marcând începutul unui program educativ inovator în domeniul roboticii. Începând cu sezonul 2016–2017, FTC România a fost afiliat la organizația internațională FIRST (For Inspiration and Recognition of Science and Technology).

Echipe de robotică din România au atins performanțe de nivel mondial anual, din 2022 până în prezent, demonstrând un angajament continuu față de excelență în domeniul tehnologic, obținând recunoaștere internațională pentru inovație, colaborare și performanță tehnică. Aceste realizări subliniază importanța educației STEM și a implicării tinerilor în domeniul roboticii.

În cazul RoboAS, competițiile FTC au devenit un laborator viu al educației nonformale, unde cunoștințele teoretice din matematică, fizică și informatică s‑au împletit cu spiritul de echipă, creativitatea și responsabilitatea.

Experiența RoboAS arată că participarea la competiții de anvergură, precum FTC, aduce beneficii multiple: dezvoltă competențe științifice și tehnice aplicate; stimulează cooperarea și comunicarea; cultivă reziliența și capacitatea de adaptare; oferă modele de mentorat și parteneriat între elevi, profesori, conducerea școlii, antreprenori și comunitatea locală.

Echipa este coordonată oficial de doi mentori, dar întreaga catedră de informatică, părinți, sponsori, ONG‑uri și colaboratori externi susțin activitatea elevilor și participarea la competiții. Un mentor nu are doar rol tehnic sau organizatoric, ci și de facilitator al comunicării; în mod inevitabil, apar și situații tensionate: discuții despre soluțiile de design, împărțirea sarcinilor, pregătirea deplasărilor, gestionarea materialelor sau a timpului. Aceste momente, deși dificile, s‑au transformat în lecții de maturizare pentru elevi. Prin dialog și mediere, echipa a învățat să gestioneze conflictele, să‑și asculte reciproc opiniile și să‑și împartă responsabilitățile.

Un robot nu se construiește dintr‑o singură piesă, ci din sute, la fel e și cu o echipă.

Au fost și momente de tensiune: „Cine decide designul final?” „De ce întârzie programarea?” „Cine cară cutiile cu scule?”

Sunt detalii aparent mărunte, dar fiecare putea să lase umbre în echipă. Acolo a intervenit, adesea, rolul mentorului: de a media, de a asculta, de a transforma nemulțumirea în soluție. Uneori a fost nevoie să explicăm elevilor perspectiva profesorilor sau a conducerii școlii privind legislația, regulile, responsabilitățile, organizarea deplasărilor. Alteori „am tradus” vocea elevilor către adulți, ca să se înțeleagă de ce o decizie luată „de sus” nu funcționa întotdeauna „jos, în atelier”. Această dublă comunicare a creat poduri, nu bariere.

Anul 2025 a fost unul de referință pentru echipa de robotică RoboAS a Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov. Elevii au reușit performanțe notabile, câștigând premiul I la categoria Innovate atât la Campionatul Național FTC România, cât și la Premier Event Eindhoven, una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale. Totuși, dincolo de trofee, experiența de mentor a arătat că adevărata valoare a participării la concursuri educaționale nu constă exclusiv în rezultate, ci, mai ales, în procesul prin care trece o echipă pentru a le atinge. Deși premiile obținute sunt incontestabil valoroase, experiența RoboAS demonstrează că etapele parcurse până la succes sunt cele care lasă urme durabile. Planificarea, colaborarea, asumarea sarcinilor logistice sau tehnice, relația cu profesorii și conducerea școlii – toate acestea contribuie la crearea unei echipe unite și responsabile. Interacțiunea membrilor echipei cu antreprenori, comunitatea locală și media le‑au dezvoltat competențe de comunicare și au facilitat atragerea de resurse financiare pentru a dezvolta robotul și a participa la competițiile regionale, naționale sau internaționale.

„Performanța școlară nu se reduce la rezultate academice, ci presupune și dezvoltarea competențelor sociale, emoționale și creative ale elevului.” Robert J. Marzano

Pentru fiecare din membrii echipei, ceea ce rămâne este parcursul, procesul: învățarea continuă, relațiile de comunicare, capacitatea de a transforma tensiunile în lecții de viață. RoboAS este azi o echipă apreciată în robotică, dar pentru mentori adevărata victorie este că fiecare membru a crescut ca om. Rezultatele se măsoară nu doar în premii, ci și în modul în care elevii învață să lucreze împreună, să depășească obstacole și să‑și construiască, pas cu pas, viitorul. Ce am învățat toți? Că într‑o echipă fiecare pas contează: nu doar testarea robotului pe teren, ci și încărcarea bagajelor, redactarea unui raport tehnic, împărțirea responsabilităților la un eveniment. Elevii au descoperit că leadershipul nu înseamnă să conduci mereu, ci să știi și când să asculți sau să cedezi. Încet, încet, și‑au dat seama că în spatele fiecărui rezultat e o cultură de lucru comună: un limbaj al respectului, al răbdării și al încrederii reciproce. Asta este, poate, cea mai mare victorie.

Motto‑ul Colegiului Național „Andrei Șaguna” Brașov – „Per aspera ad astra” („Pe căi anevoioase, spre stele”) – descrie cu exactitate parcursul echipei: stelele sunt trofeele, dar drumul anevoios, plin de provocări și învățare, este cel care formează cu adevărat.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Radmila Popovici

pe strada olha kobylyanska din cer-

năuți măturătorul de bronz cu trandafiride bronz scutură de ani caldarâmul reînvie în piatră urmele lui eminescu calcpe ele trandafirii se-nroșesc se agață cughimpii de

Noutăți
Marcela Benea

Luptător

Știu despre mine că nu-mi aparțin.Brațele-mi nu îmbrățișează –am doar două mâini purtătoare de armă,instruite cum să omoare. Picioarele-mi sunt mereu în alertă,obosite, sunt în

Noutăți
Romeo Aurelian Ilie

Țipete cu tocuri cui

Nadejda Ivanov (născută în 1988) este doctor în filologie, cercetător știinţific la Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hasdeu” al USM, redactor-șef al revistei „Limbă,

Noutăți
Nicolae Popa

Călătorie spre Frasinul Gigant

(fragment) Deasupra unei râpi prăpăstioase crește un cireș sălbatic mult mai înalt decât copacii păduricii din jur. Iar în vârful cireșului tronează un cuibar clădit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *