24 FEBRUARIE 2022 este ziua care ne-a umplut de frică, ură, lacrimi, durere și deznădejde. În acea dimineață, eram în mașină, în drum spre Teatrul „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul pentru că urma să avem premiera spectacolului Spovedania unui Teatru. Eram în mașină și m-a sunat tata: „A început războiul”. N-am crezut. Dar știrile, rețelele… totul bubuia: „a început războiul… operațiunea militară… putin…Ucraina…”
Și în acea dimineață de 24 februarie 2022…, în drum spre teatrul de la Cahul…, gândurile mele au refuzat să meargă înainte. Mi-a fost frică să cred într-un viitor cu război și-am evadat în copilărie. În copilăria mea din Ucraina. O copilărie când totul este al tău și-ți aparține. O copilărie fără hotare, fără politicieni imbecili, fără tirani și fără putini… Doar cu nisipul fierbinte de pe plajele Mării Negre, cu valuri spumoase, cu pescărușii pe care-i hrăneam cu firimituri de pâine păstrate de la cantina la care ajungeam cu „caterul”, cu cele mai frumoa- se castele de nisip ud făcute pe mal și, da – cu primele mărgele și brățări din scoici… Amintirile sunt frumoase și trainice. Și niciun putin nu poate să le distrugă… niciun putin din lumea asta… pentru că așa sunt amintirile – de neînvins.
Răul cel mare e că un putin îți poate doborî prezentul. Acest război odios care a lăsat să se verse atâta sânge, atâta durere, care a distrus vieți, a furat piciorușe și mâini de la copii, de la mame, a ucis tați… Mă doare. Am copilărit în Ucraina. Am rude în Ucraina. Unchiul meu din Donețk a rămas fără o mână încă din 2014… tot din cauza războiului.
24 FEBRUARIE 2022 este data care ne-a solidarizat. Știu, am auzit, ni s-a tot spus să nu ne lăudăm că am sărit în ajutor, că am deschis ușile caselor noastre, că am împărțit o bucată de pâine din sărăcia în care trăim, că am dus haine, că am făcut ceaiuri calde și plăcinte… Dar cred că este corect să vorbim despre asta. De ce? Pentru ca să învățăm unii de la alții cum e să fii mai bun. Pentru că și asta se învață. E mare lucru să acționezi. Și iată că REQUIEMPENTRUBUCEA s-a născut din dorința de a acționa la timp, din crezul că dacă nu putem schimba, măcar putem sensibiliza, putem uni, putem dialoga, putem informa. Este cel mai frumos și cel mai valoros act de curaj care s-a întâmplat pe 9 mai. Pe 9 mai, ne-am dat întâlnire la REQUIEMPENTRUBUCEA ca să vorbim, încă o dată, despre crimele pe care le produce invazia rușilor asupra poporului ucrainean.
REQUIEMPENTRUBUCEA a fost, este și va rămâne despre solidaritate cu poporul ucrainean și cu întreaga UCRAINĂ.
REQUIEMPENTRUBUCEA a fost, este și va rămâne despre curajul și demnitatea pe care încă o mai avem.
REQUIEMPENTRUBUCEA a fost, este și va rămâne vocea poeților și a oamenilor de teatru împotriva armelor.
REQUIEMPENTRUBUCEA a fost, este și va rămâne ceea ce am putut face, deocamdată, pentru UCRAINA.
REQUIEMPENTRUBUCEA a fost, este și va rămâne bătăile de inimă care prevestesc PACEA. Poemele poeților s-au născut din durerea și lacrimile provocate de război. Spectacolul care a unit cuvântul poeților și vocea actorilor s-a născut din speranța că putem fi mai mulți cei care au curajul să spună lucrurilor pe nume
