Dacă m-ar întreba cineva care este primul orașul din Italia care-mi place mai mult, la sigur voi răspunde: Brescia. Această metropolă multiculturală și multietnică m-a primit fără prejudecăți. Și chiar dacă eu, inițial, am privit-o sceptic și auster, cu timpul m-am îndrăgostit de Brescia ca de o ființă. I-am învățat denumirile străzilor cu tot simbolismul lor, am pășit în liniștea serii pe caldarâmul consumat de trecătorii grăbiți, i-am contemplat arhitectura și i-am studiat istoria. Apoi, un alt oraș drag inimii mele este Verona și, de câte ori am posibilitatea să-l vizitez, am senzația întoarcerii la o veche iubire. Astfel a fost și zilele trecute, când, în scurta vizită a fratelui meu, am decis să vizităm (nu prima oară) Verona, căutând să descoperim un loc unde nu am mai fost, dar care să rămână în raza orașului. Luând în considerație timpul însorit și un frumos început de primăvară, am ales „Grădina Giusti”. Iar înainte de a vizita grădina, curiozitatea ne-a fost atrasă de Palatul din curte și aici trebuie să vă mărturisesc că, de fiecare dată când intru în vreun edificiu antic sau chiar mai recent realizat, mă întreb: „Cum, Doamne, poporul acesta a știut așa de bine să-și păstreze patrimoniul cultural și să-l transmită din generație în generație, fără să-l știrbească, ba din contra – să-i mențină forma, stilul, aspectul și să atragă turiștii pentru a-i admira originalitatea, vechimea și unicitatea.
Deci, cine a locuit în acest palat luxos și care este istoria grădinii?…
Istoria ne spune că, la finele secolului al XIII-lea, familia Giusti se transferă din Toscana la Verona pentru a dezvolta industria de vopsire a lânii, care pe atunci era considerată prima sursă de îmbogățire pentru orașul Verona. În 1406, Provolo Giusti cumpără un loc adiacent de-a lungul zidului antic al orașului, folosind acest spațiu, timp de două secole, pentru a pune la fiert cazanele cu apă în care era tratată lâna, dar și pentru a atârna hainele la uscat.
Mai târziu, în secolul al XV-lea, ceea ce fusese inițial o așezare productivă a fost transformat într-un palat reprezentativ și completat cu o grădină înfrumusețată cu chiparoși, havuzuri, peșteri, diverse plante și arbuști. Principalul arhitect al grădinii și palatului a fost Agostino Giusti (1548 – 1615), un om cult, pasionat de muzică și pictură, care era în cele mai bune raporturi cu dinastia Medici, Habsburgi, fiind și mandatar al venețienilor (este perioada când Verona face parte din Republica Venețiană).
Fuziunea mai multor edificii mici, care prelucrau lâna, a dat naștere actualei clădiri, evidențiată și în prezent printr-o fațadă lungă care dă în stradă. Imediat la intrare, încetinim într-un hol mare cu șase arcade, unde ni se așterne în cale curtea imensă a palatului cu o alee străjuită de chiparoși care duce până la peștera unde-i cocoțată masca sculptată în stâncă. Priveliștea e ademenitoare, dar, mai întâi, ne propunem să intrăm în sălile palatului unde au locuit descendenții familiei Giusti.
„Sala Aurora” este prima cameră care se deschide în fața noastră. Este cea mai importantă sală a apartamentului și a fost decorată în 1766 cu fresce mitologice de către pictorul veronez Francesco Lorenzi. Se spune că familia Giusti i-ar fi cerut lui Giovanni Battista Tiepolo să facă această lucrare, dar acesta, aflându-se în acea perioadă la Madrid, la curtea lui Carol al III-lea al Spaniei, l-a recomandat pe elevul său veronez, Francesco Lorenzi. Frescele sunt impresionante! Pe bolta tavanului, putem contempla Triumful Aurorei, lucrare restaurată în 1954, când a fost refăcută și actuala pardoseală de marmură.
Ieșind din această cameră, intrăm în „Sala de prânz”, restabilită și ea, în 1954, de către soții Farina. Pereții sunt decorați cu trei imagini mari pictate în tempera, inspirate de gravurile din secolul al XIX-lea, reprezentând panorame a Veronei observate din grădina de sus.
„Salotul cailor” este numit astfel grație potcoavei adusă de la vila contelui Cittadella.
În dormitor, triumfă, în alcov, un important baldachin, construit în 1954 după un proiect al inginerului Cesare Benciolini. Pe tavan, este improvizată o alegorie a Triumfului Timpului și Adevărului, lucrare executată de pictorul Francesco Lorenzi.
În „Sala de pietre”, se păstrează fragmentele antice din colecția senatorului venețian, un patrician a cărui fiică, Paolina, se căsătorise cu Carlo Giuseppe Giusti în 1801.
Aceasta este una dintre încăperile care au suferit cel mai mult în urma lucrărilor de înfrumusețare efectuate de Giovanni Giusti și soția sa Eleonora Albertini prin anii 1946, când această familie a moștenit clădirea.
În „Sala șase”, Giovanni și Eleonora Giusti au decorat grinzile tavanului care mai păstrau amprenta secolului al XVI-lea. Tot aici, observăm 4 busturi, dintre care două reprezentând stemele familiei Giusti Această sală și cea precedentă sunt camerele cu geamuri mari care dau spre grădina palatului.
„Salonul roșu”, astfel a fost denumit grație tapițeriei din stofă roșie cu o mare canapea în colțul camerei. Aceasta a fost sufrageria Eleonorei Giusti, ultima care a locuit în acest palat.
Coborâm scările palatului, revenind în holul mare de la parter, unde ne așteaptă vizitarea grădinii în toată splendoarea ei. Imediat observăm că e păstrat intact stilul vechi, cu simplitatea grădinilor din trecut, ceea ce favoriza arhitectura, mitologia și legăturile cu lumea clasică. Astăzi, se mai întrevede prezența tuturor elementelor care erau la modă în grădinile din secolul al XVI-lea: vaze cu citrice, statui antice, fântâni, cedri, peșteri, măști, efigii romane și pavilioane pentru a-l face pe vizitator să se oprească și să admire priveliștea.
Grădina este aranjată uniform în nouă pătrate și e împărțită în încăperi simetrice, dominate de straturi de flori, arbuști de cimișir, statui mitologice, cum ar fi cea a Dianei, a lui Venus, Atlas și Apollo. Axa principală a grădinii este aleea mărginită de chiparoși, care duce la peșteră și la mască, lăsând labirintul în dreapta și parterul în stil italian în stânga. Faleza, peștera, jocul de umbre și lumini au fost create artificial, pentru a genera admirație. O scară secretă fixată într-o mică turelă sculptată în stâncă duce în partea superioară a grădinii. Din belvedere, de deasupra măștii, ne putem bucura de una dintre cele mai faimoase priveliști ale orașului Verona. Această mască enormă este concepută astfel ca să emită limbi de foc și fum din gură, uimind vizitatorii care au stat în compania naturii, artei și istoriei din grădina Giusti.
