Regii gunoaielor (Fragment)

Prokofie Kamirov arăta ca un tiranozaur supraviețuitor în spațiul mioritic adaptat la Jurassic Park, de voie ca de nevoie. Destul de înalt, încă bine făcut, cu bicepși antrenați în junețe și la maturitate, dar care acum se lăsaseră puțin ca niște măduvioare, cu fața impasibilă, rasă perfect și prin urmare mătăsoasă la atingere, chiar dacă pe corp era plin de păr, de ai fi putut împleti cosițe pe pieptul lui. Sexagenar uns cu toate unsorile și trecut prin ciur și dârmon. Nu era chel de tot, încă îi mai rămăseseră șuvițe de amintire, cu care își învăluia, ca un top model, fruntea diplomatică. Fiindcă nimeni nu zărea păroșenia pe sub costume, nu mai conta de fapt. Pajaluista, îl invită el pe Ștefi Glot, președintele Partidului Poporan, pe un fotoliu grandios, tapițat cu mătase aurie, în fața biroului impunător. Încântat de invitație, îi răspunse președintele P.P. Era o zi cenușie de februarie, dar fără zăpadă, în acest nou an 2022, care părea să fie uscat. Camarade, îl luă direct Kamirov, suntem niște bătrâni guzgani în treburi de canalizare, nu niște râme nevricoase, așa încât zic să luăm taurul de coarne. Să nu lăsăm dâre de melci, lumea de acum are nevoie de rechini și buldogi. Desigur, aprobă Glot, puțin mirat totuși că excelența sa Kamirov îl percepe ca pe un bătrân guzgan. Ar fi preferat o altă jivină cu care să fie comparat, dar, mă rog, fie și așa. Problema e ce facem cu veverițele, atacă direct ambasadorul rus, cum ne vom descurca cu ele: le mai lăsăm să ne invadeze grădinile și parcurile mai mult decât e nevoie, le mai dăm de mâncare? Ori le eliminăm? Glot nu pricepea nimic, dar se prefăcea că pricepe. Dacă le eliminăm, ce facem cu blănița lor?! continuă Kamirov. Păi dacă noi suntem guzganii, putem avea grijă de veverițe? întrebă prostește Ștefi Glot. Kamirov hohoti. Harașo, domnule Glot, te joci cu mine? Chiar deloc, se grăbi să îl asigure președintele Partidului Poporan, care mai apoi începu să debiteze pur și simplu. Veverița e un animal purtător de trichină în ecosistem, de aici pesta veverină, care se răspândește tot mai mult și mai des! Glot nu știa ce e aia pestă veverină, dar îi venise hodoronc-tronc în cap expresia, fără să își dea seama dacă o folosise potrivit, dacă era o idioțenie sau nu. Veverița pare un animal simpatic, mda, îl apostrofă ușurel ambasadorul, dar e periculoasă când se înmulțește excesiv. Nu vi se pare că doamnele care fac politică seamănă cu niște veverițe?! Politkovskaia a fost, și ea, tot o veveriță în felul ei. Glot se holbă la Kamirov și pricepu într-o secundă că trebuie să schimbe urgent discuția și să se prefacă, exact ca un actor de comedie, că nu a auzit pomenit numele jurnalistei Anna Politkovskaia, ce fusese asasinată în 2006, chiar de ziua președintelui Putin. Fusese o greșeală să amintească de presupusa pestă veverină, fără să aibă habar dacă așa ceva există sau nu, iar acum trebuia să remedieze în viteză lucrurile. Cred că în fraza anterioară vă refereați la porci, nu la veverițe, rosti, în sfârșit, Glot o vorbă ceva mai isteață în dialogul aiuritor cu ambasadorul Rusiei la București. Sau poate vă referiți chiar la mistreți! Veverițele, oricât s-ar înmulți, nu reprezintă niciun risc pentru oameni. Kamirov zâmbi pe jumătate. De aici se încinse o discuție despre vânătoare, ba chiar și despre puști performante, din care Glot începu să priceapă ceva mai mult, chiar dacă nu tot. De la veverițe, porci și mistreți, Kamirov trecu la altă temă: după cum probabil știți, meseria noastră ne face adesea să ne comportăm ca niște vidanjori. Glot nu cunoștea prea bine termenul vidanjor, chiar dacă îl auzise folosit de câteva ori în viața lui de politician. Trebuie să facem curat acolo unde e prea multă murdărie, se cuvine să înlăturăm dejecțiile, adică să băgăm spaima în burgheji, ca să vorbesc mai pe înțelesul nostru, al tuturor, îl complimentă misterios ambasadorul pe oaspetele său. Hahah, adăugă chicotind ca un șoricel Kamirov, altfel, îmbătați de arome, riscăm să ne molipsim de mirosul haznalei. Ce tot îi dă ăsta cu rahatu’ lui pește, își zise Ștefi Glot, vrea să mă aburească?! Păi atunci, să facem curat, îl aprobă el mieros pe Kamirov, nu avea niciun rost să se apuce de Skanderberg cu ambasadorul, dacă tot nu înțelegea limpede ce vrea individul ăsta, care îl năucise. Era, firește, onorat că fusese invitat la Ambasada rusă, îl stima pe Prokofie Kamirov, dar nu știa cum să intre în ițele ba cusute, ba descusute ale acestuia. Era prea încurcat. Prea labirintic, ar fi spus un intelectual, dacă s-ar fi aflat acolo, cu ei. Dar Ștefi Glot nu era intelectual, ci politician și reprezenta partidul principal din Parlamentul României. Harașo, îi zise el la final, să facem curățenie, să ne ocupăm de veverițe și mistreți, poate și de urși, adăugă el, dacă tot au invadat satele românești și scotocesc după mâncare prin pubele, să achiziționăm puști performante, să fim vidanjori, harașo. Mare cutră-i politica pe-un picior de plai, pe-o gură de rai. Discuția se purtase în limba rusă, cum altfel, dar poate Ștefi Glot nu cunoștea toate subtilitățile limbii. La final, Kamirov îi zise îmbietor, lăsându-l din nou perplex pe Glot: Transnistria e mărul discordiei, bat-o s-o bată de Transnistrie, cu depozitele ei de muniție cu tot, chiar dacă armele din depozit sunt vechi de câteva zeci de ani. Glot nu suflă o vorbuliță. Înainte să iasă din biroul lui Kamirov, Ștefi Glot privi tabloul cu fotografia lui Putin, înrămată ca o diplomă de merit și așezată deasupra biroului ambasadorului, așa cum se obișnuia în orice spațiu oficial rusesc. Chipul lui Putin se lățise, de parcă ar fi fost lovit cu un ciocan care îi întinsese pielea pe un tocător. Glot tresări, căci Putin semăna cu o broască. I se păru, dar știu fără niciun dubiu că delirează, că broasca Putin îi făcu semn cu unul din ochi, orăcăind. Ceva nu îi plăcuse lui Kamirov în discuția poleită de simboluri și metafore cu reprezentantul partidului principal din Parlamentul românesc, dar părea să fie totuși parțial satisfăcut. Fusese Ștefi Glot pe măsura discursului îmbârligat, chiar dacă în fugă, care i se ținuse?! Glot încă era amețit de felul în care fusese pomenit numele Annei Politkovskaia. Dar, ce mai tura-vura, erectilii și spermatozoizii politici se recunosc întotdeauna între ei. Mda, asta e. Cu siguranță, amândoi erau admiratori ai organului măgăresc și important era să nu se găinățeze în propriul lor destin. Glot știa însă că Alexandr Litvinenko fusese otrăvit și murise chel și slăbănogit în 2006, chiar dacă se afla pe teritoriu englez, nu conta, mâna aparatului de represiune era lungă și putea să străbată inclusiv Canalul Mânecii. Boris Nemțov fusese asasinat în 2015, iar Alexei Navalnîi, celălalt mare opozant al lui Putin, fusese otrăvit în 2020, chiar dacă deocamdată supraviețuise. Dar, în curând, nu se îndoia de asta, avea să fie și Navalnîi terminat de oamenii lui Putin. Căci Ștefi Glot era la curent cu asasinatele din politikia rusească. Studiase, în tinerețe, și asasinarea lui Abraham Lincoln, și a lui J.F. Kennedy, ba chiar și asasinarea lui Leon Troțki. Fusese una din micile lui pasiuni ascunse, în anul și jumătate de studenție de la Facultatea de Istorie. După vizita la ambasadorul rus, îi venise brusc poftă să se informeze pe îndelete despre asasinarea Annei Politkovskaia. Nu știa sigur de ce, dar asta avea chef să facă. Politkovskaia fusese cunoscută pentru poziția ei critică față de politica dusă de Putin în războaiele din Cecenia, angajându-se în mai multe acțiuni de apărare a victimelor acestor războaie. A vizitat spitale și campusuri de refugiați, a intervievat militari ruși și civili ceceni. În articolele sale, adusese critici dure abuzurilor comise de forțele de intervenție ruse asupra populației civile. Trebuia neapărat să citească volumul ei Rusia lui Putin, despre care aflase că este tradus și în românește. Glot își aminti de broscoiul Putin, cu chipul întins parcă pe un tocător, orăcăind. Fusese o halucinație, desigur.

Ruxandra Cesereanu