Pe 16 septembrie, trei membri ai PEN Cub România – eu, Dumitru Crudu, Maria Ivanov și Emilian Galaicu‑Păun –, împreună cu jurnalista Elvira Moroșan de la revista „Timpul din România”, ediția din Republica Moldova, am fost reținuți vreme de o oră și ceva de reprezentanții MGB‑ului transnistrean la așa‑zisa vamă transnistreană de la Bender (Tighina), unde am fost percheziționați la sânge și am fost interogați cu brutalitate. Încă din clipa când grănicerul din spatele ghișeului ne‑a luat actele în mână, acesta s‑a schimbat la față, ne‑a închis în nas ferestruica și a dat un telefon suspect, vorbind mai bine de cinci minute despre buletinele noastre de identitate – probabil, își întreba superiorii ce să facă: să ne permită să mergem mai departe sau nu? Analizând retroactiv faptele, am ajuns la concluzia că angajații vamei au jucat un fel de teatru permițându‑ne să mergem mai departe, deși știau prea bine că numele noastre au fost trecute în listele negre ale FSB‑ului rusesc.
Grănicerul ne‑a înapoiat actele cu un rictus batjocoritor în colțul gurii. Ca nu peste mult timp mașina în care am urcat să fie oprită și să fie împresurată nu doar de angajați ai vămii, dar, mai cu seamă, ai MGB‑ului transnistrean, care e o filială a FSB‑ului rusesc.
Ne‑au cerut să ieșim din mașină și ne‑au luat din nou actele. De data asta, buletinele noastre de identitate ne‑au fost oprite de ofițerii securității transnistrene, care ne‑au cerut să deschidem portbagajul. Ceea ce ne‑a mirat cel mai tare e că ne‑au lăsat din senin fără acte și au început să ne percheziționeze mașina. Ne‑a contrariat faptul că acest control vamal nu‑l efectuau vameșii îmbrăcați în uniforme albastre, ci niște securiști echipați în uniforme kaki.
Scopul lor era să ne oprească să ajungem la o întâlnire cu elevii Liceului „Alexandru cel Bun” din Tighina (Bender), programată la ora 14.00, iar pentru asta le trebuia un pretext și primul clenci pe care l‑au găsit era că am duce un număr prea mare de exemplare din revista „Timpul din România”. Ziceau ei că legea lor nu ne‑ar permite să facem donații mai mari de o sută de exemplare. Au mimat că le numără. Le‑au răsfoit până au descoperit că revista noastră conține multe materiale care susțin Ucraina și condamnă agresiunea Rusiei. Le‑au fotografiat, confiscând o parte din aceste reviste. Dar, repet, nu vameșii au efectuat controlul, ci reprezentații MGB‑ului (securității ) transnistrene.
Nouă, celor patru scriitori și jurnaliști, nu ni s‑au înapoiat actele în tot acest răstimp, iar mașina noastră a fost trasă pe dreapta.
Vreme de o oră și ceva am fost interogați de către securiștii din Tiraspol, dintre care unul era în grad de maior. Pe el l‑a deranjat foarte tare că unele numere de revistă le‑am ilustrat cu fotografii din Ucraina. Asta nu i‑a plăcut deloc. Nu a strigat la noi, dar ne vorbea răstit și supărat. El și colegii lui ne‑au somat să le spunem unde mergem în Bender, la cine, cine e persoana la care mergem, unde lucrează, de ce ne ducem la ea.
La toate întrebările pe care ni le punea știa răspunsul, adică era foarte bine informat. Știa că doamna la care mergeam este profesoară la singurul liceu cu predare în limba română din Bender, adică știa că aveam programată o întâlnire cu elevii și scopul lui era să ne oprească să ajungem la această întâlnire.
Vreme de o oră și ceva, cât ne‑au plimbat actele prin diferite încăperi ale vamei transnistrene, securiștii erau mereu cu telefonu la ureche, consultându‑i pe superiorii lor de la așa‑zisul minister al securității din Tiraspol: ce să facă cu noi? Scopul lor fiind nu doar să ne oprească să ajungem la întâlnirea cu elevii Liceului „Alexandru cel Bun”, dar și să ne aresteze, sub pretext că revistele noastre conțin articole care condamnă invazia Rusiei în Ucraina. Asta li se părea inacceptabil.
Ar fi fost a treia noastră vizită la școlile românești din zona ocupată a Republicii Moldova, dar pentru prima dată am fost reținuți în vama transnistreană de securiștii transnistreni.
Când poeta Maria Ivanov s‑a apropiat de o angajată a postului de grăniceri și a întrebat‑o de ce nu ni se înapoiază actele, aceasta a țipat la ea să se ducă acolo unde i‑a spus securistul, să stea și să nu pună întrebări inutile.
Mașina, cu portbagajul deschis, în fața căreia stăteam neștiind ce să facem, era înconjurată de securiști și militari, unii dintre ei cu grade înalte, și fiecare dintre ei încerca, în felul său, să ne intimideze și să ne sperie înainte de‑a ne aresta. De ce încă nu o făceau? Pentru că mai adunau probe.
Dându‑mi seama de ceea ce ne așteaptă, am lua legătura prin telefon cu reprezentații Biroului pentru Reintegrare de la Chișinău. Le‑am spus că securiștii transnistreni, care ne‑au reținut în vama din Bender, nici nu ne înapoiază actele, nici nu ne dau vreo explicație. I‑am rugat să intervină urgent, cât încă nu ne‑au arestat. În urma intervenției acestora, securiștii transnistreni au ales să ne remită actele și să ne lase să plecăm. Dar nu în Transnistria, unde am fi vrut să ajungem la întâlnirea cu elevii Liceului „Alexandru cel Bun”, ci înapoi, la Chișinău.
Ei ne‑au forțat să părăsim vama, interzicându‑ne accesul pe teritoriul Transnistriei. La întrebarea mea dacă am putea reveni fără lotul de reviste, aceștia ne‑au spus că nu. Dar mâine? Nici mâine. Dar la anul? Nici la anul. Adică niciodată? Da, niciodată. Ceea ce înseamnă că ne‑au inclus pe o listă neagră a persoanelor indezirabile.
Consider că felul cum s‑au comportat securiștii, vameșii, milițienii și grănicerii transnistreni înseamnă o încălcare flagrantă a dreptului european la libera circulație.
Confiscându‑ne actele vreme de o oră și ceva și nelămurindu‑ne ce legi am încălcat, aceștia ne‑au privat de dreptul de a fi informați.
Înconjurați de milițieni și securiști ostili, am simțit pe propria piele că Transnistria a intrat în război de partea Rusiei. Vreme de o oră și ceva, am fost tratați ca niște prizonieri de război.
Dacă nu ar fi intervenit reprezentanții Biroului pentru Reintegrare de la Chișinău, acum, probabil, am fi fost încarcerați în închisoarea din Tiraspol, împărtășind soarta lui Ilie Ilașcu.
Observăm în ultima vreme, de când la Chișinău a venit alt ambasador rus, că și‑a schimbat retorica și Tiraspolul, adoptând o poziție foarte dură față de cetățenii Republicii Moldova care susțin Ucraina. Așa cum am mai spus, ceea ce se observă cu ochiul liber e că zona separatistă a intrat într‑un război deschis de partea Rusiei.
Ceea ce ni s‑a întâmplat nouă astăzi demonstrează clar că războiul bate și la porțile noastre. Să spunem lucrurilor pe nume și să nu ne îngropăm capul în nisip, ca în 1991.
Prin urmare, vă îndemnăm să condamnați cu fermitate abuzurile la care am fost supuși azi. Astăzi noi am fost victimele se‑ paratismului transnistrean, mâine s‑ar putea să fiți dumneavoastră.
