Constatam, și cu alte prilejuri, când aduceam în discuție poezia tânărului Cosmin Andrei Tudor, faptul că imaginarul său poetic pendulează, grație unei sensibilități poetice, pregnante, între ludic și apolinic, între mirare cotidiană și miraj ideatic. Cu fiecare nouă apariție, Cosmin se înscrie într-o regularitate editorială de la care nu va abdica prea curând, căci își încearcă mâna și abilitatea în genuri diverse, cum ar fi teatrul istoric, nuvelistica și, dacă am înțeles bine, pregătește și un roman. Acest proteism cultivat cu perseverență și fler artistic-intelectual îi oferă tânărului scriitor posibilitatea de a atinge o paletă de registre tematice, afective sau cognitive care, pe lângă diversitate și complexitate, ne dezvăluie bogăția unei imaginații așezate pe fundamente livrești, destul de solide.
Receptorii poetici ai lui Cosmin sunt mereu în alertă. Și în volumul de față, Jurnal Poetic (Editura Neuma, Apahida, 2023), cele mai obișnuite contexte existențiale pot fi radiografiate prin intermediul unor panseuri meditative, încărcate de-o energie, pe alocuri solară, sau de-o solemnitate aparte, neliniștită pe alocuri, care alcătuiesc un tablou vivant al vieții. De la un nivel al meditației existențiale, de-o acuratețe vizionară: „plânsul nostru/ milenar/ cu miriadele de lacrimi/ a făcut până și/ spinii să înflorească” (Poem III) se face trecerea la existența domestică, într-un tablou rutinier, redat printr-o tehnică a detaliului care surprinde melanjul dintre prozaic și afectiv: ,,eucitesc spengler/ câineledoarme sub biroul/ unde citesc/ eacitește quo vadis?/ pe canapea/ pisicala fereastră/ ascultă melancolică/ ploaia” (Moment).
Poetul manifestă, adesea, o curiozitate continuă vizavi de resursele de poeticitate, inepuizabile, aflate în subsidiarul realității cotidiene: „un oraș în care/ doar monoxidul de carbon/ se mai simte/ liber” sau ale unei realități înzestrate cu certe valențe intelectuale, decantate în expresii memorabile, atinse de un suflu de gravitate ludică, de insolit jocular: „sunt legat/ covalent/ de graiul românesc” (Poem XI), „viața-/ acest blitzkrieg/ asupra morții” (Poem XII).
Poetul nu încearcă să ofere dezlegări poetice de enigme neliniștitoare, nici nu își dă arama emfazei, încercând să obțină răspunsuri acolo unde lucrurile sau ideile scapă de sub controlul rațiunii. Notația sa pendulează între franchețea cea mai deplină și reflexivitatea cea mai tumultuoasă: „pe aceeași notă:/ o veșnicie într-un cazan/ cu smoală/ este mult mai calină/ decât o zi în lume” (Poem XV).
Adesea, în arte poetice, miniaturale, excelează Cosmin. Într-o concentrare ideatică, esențializată, intens expresivă, regimul sapiențial conferă un aer enigmatic definiției travaliului poetic: ,,poezie/ este atunci/ când te îneci/ într-un râu secat” (Poem LI).
Întâlnim mai multe registre sau variații de temperatură poetică de-a lungul acestui Jurnal poetic, aparent limitat doar la o suită de notații care urmează cronologia unui cotidian angrenat în derularea sa imperturbabilă. La tot pasul însă stă de strajă un spirit al interogației retorice, cu destule accente grave sau amar-sarcastice: „mănăstire/ pe care piatra/ a crescut/ cum crește mușchiul/ pe trunchiul copacilor/ ce să-nsemne asta?” (Poem LIX) sau „a distruge și a crea/ sunt sinonime./ nu a distrus dumnezeu/ liniștea perfectă, absolută/ nimicul perfect și absolut/ pentru a face lumea aceasta/ gălăgioasă și relativă?” (Poem XIX).
Un jurnal poetic în care existența surprinsă pare a fi un câmp minat, plin de neînțelesuri care, sub lupa sensibilității poetice, „se schimbă-n neînțelesuri și mai mari”.
