Pietrele care s-au prăbușit, ca din pod,
făcând loc frescei din interiorul stâncii,
dându-i tavanului rotungimea sânului și
prospețimea voalului, sânul de piatră albă
al maicii Domnului, le-a strâns cureaua cârtițelor
lui Dumnezeu, însă a pus
la – buna! – dispoziție piatră cât pentru
o mănăstire nouă.
xxx
Nichifor – zis Chiiu, când abia apucam să vorbesc -,
este cel care mă purta în brațe, prin cotețul găinilor ca să-mi readucă,
ritualic, somnul la normal.
Chiiu este primul matur pe care l-am
văzut sângerând, în fața casei noastre, cu o
despicătură în vârful capului.
Când am aflat că același sânge care de peste
cincizeci de ani îi spăla camerele inimii,
acum i le inundase pe moarte… vedeam
doar un vas enorm debordând de sânge murdar,
sânge stătut, sânge bolnav.
Încercând să alerg, prin Dendrariu, îmi simțeam
corpul ca pe un vas enorm, plin
ochi cu sânge, de aceea mă opream deseori
să vomit.
La serviciu am reușit să scriu doar despre
pietre de mormânt. Și m-am concediat în
acea zi.
Trupul senzual al fostei colege de serviciu,
îmi părea și el un vas plin cu sânge,
zvâcnind și mișcându-se volubil sub mine,
fierbinde ca o buiotă. Un vas în care am
ejaculat rușinat, apoi am plâns peste el ca
pe un sicriu, cuprinzându-l.
În acea zi i-am zis mamei mele, prin
telefon, că mai am un motiv în plus să nu
dorm nopțile.
Inima lui Chiiu s-a transformat într-un vas
enorm, plin ochi cu sânge, din care se va
hrăni un nuc, ridicând cu rădăcinile sale
alte zeci de pietre de mormânt de calitate
proastă.
