A divulga crimele deportării e un drept civil și o datorie de neam

FAI Fondul Ambiental Italian – este o fundație care tutelează, salvgardează și valorifică patrimoniul artistic și natural al Italiei. Iar, de câțiva ani, pe lângă alte multe activități pe care le îndeplinesc, făcând parte din grupul FAI ponte fra culture, Brescia, mi-am asumat și misiunea de mediator cultural. Participarea la diverse evenimente organizate de FAI îmi oferă o experiență unică și-mi deschide posibilități de colaborare, de cunoaștere reciprocă, deschizându-mi, totodată, undă verde de prezentare a Republicii Moldova italienilor. În acest context, am participat recent la o expoziție itinerantă a proiectului Geneză, Artă și Drepturi Umane, care a găzduit prima etapă la vila Panza, Varese, urmând ulterior să ajungă până în sudul Italiei. Expoziția a prezentat, pentru prima dată publicului, lucrările de artă contemporană din Colecția Geneza, care reflectă probleme stringente și dramatice: de cultură, de mediu, sociale și politice. Am fost invitată să povestesc despre victimele puterii regimului stalinist și anume despre deportări. Dramă care a marcat viața miilor de familii basarabene, inclusiv și a mea. Astfel, am purces la descrierea memorabilei și îngrozitoarei nopți în care tata și bunica au fost deportați. Am povestit, cu lux de amănunte, cum au ajuns în Kurgan și, apoi, ce au găsit în locul casei lor, când au revenit peste zece ani. Observând incertitudine în privirile vizitatorilor, am încercat să le fac o incursiune în istoria Moldovei, transformând narațiunea într-o discuție, provocându-i la întrebări. Vizitatorii – italieni simpli, dornici de a cunoaște evenimente din istoria altor popoare – au fost curioși să ne cunoască atât trecutul, cât și prezentul. Discutând despre Gulag, era imposibil să nu-i întreb ce știu despre soarta italienilor simpatizanți ai partidului comunist, care, vrând să fugă de fascism, au emigrat în Rusia și majoritatea din ei au fost deportați în Siberia. Din păcate, puțin știu! Istoria i-a uitat sau poate noi, cei din prezent, nu am revendicat valoarea mărturiilor celor rămași în viață. Cred că la compartimentul istorie, fiecare popor își trage sechelele sale… Oricum eram împăcată cu faptul că le pot transmite vizitatorilor o parte minusculă de informații din istoria deportării basarabenilor. Consider necesar să se cunoască aceste drame, fiindcă timpul își are călăii, victimele și martorii săi, iar menirea noastră, a urmașilor, e să sensibilizăm omenirea, în speranța ca sacrificiile din calvarul siberian să nu fie uitate. Consider un drept civil și o datorie de neam să divulg ororile săvârșite în timpul deportărilor, crime care au fost date uitării și negate, puse sub sigiliul tăcerii mulți ani. De aceea, încerc acum prin modalități diverse, fie apelând la subiectul cărții Lagărul 33, fie prin diverse discuții la această temă, să transmit lumii mesajul atât de durut.

Dar cum să poposești într-o vilă frumoasă doar pentru a-ți face misiunea și să nu-i vizitezi, și să nu-i admiri unicitatea? Ar fi fost un păcat și, cu siguranță, aș fi regretat. Astfel, mi-am propus vizitarea curții de onoare, cât soarele mai era sus și puteam să-i admir frumusețea care domina de la înălțime orașul Varese. Ieșind în curtea de onoare din exteriorul vilei, imediat ești inundat de un peisaj fabulos, în centru cu un con din metal, plin ochi cu apă, în care se reflectă frumusețea originală a casei, construită în secolul XVII. După o plim- bare prin curtea cu un havuz impunător și o vegetație demnă de o grădină botanică, m-am apropiat de intrare. Din anticamera ovală, am trecut în salonul roșu de la par- ter, mobilat în stilul secolului optsprezece, amalgamat cu artă contemporană. O com- binație armonioasă dintre trecut și prezent, o atmosferă degajată, scăldată în lumina zi- lei, evidenția și mai mult farmecul acestei încăperi, unde predomina culoarea roșie. A doua sală m-a întâmpinat cu o masă de biliard, un cămin și tablouri monocro- matice. Anticul și modernul care caracte- rizează vila Panza e prezent în fiecare din aceste încăperi. În a treia sală, apropiin- du-mă de geamul – poartă de lângă pian, am observat galeria verde de carpen, lungă de vreo sută de metri, care se extindea în curte și, privită de la o mică înălțime, pă- rea un tablou continuu. Trecând prin mai multe saloane, contemplându-le, am ajuns la sala destinată prânzului. Aici mi-a fost dat să admir lucrările unui mare maestru– Luigi Canonica, născut în partea italiană a Elveției, fost arhitect personal al lui Na- poleon, exponent al mișcării neoclasice și care s-a evidențiat printr-un stil incompa- rabil, dovadă fiind arhitectura care poate fi admirată în această încăpere. Ca și în alte săli, aici nu lipsește modernul: patru tablo- uri monocromatice, executate de pictorul american David Simpson, dau încăperii o alură unică, demnă de muzeu, deși lui Panza nu-i plăcea această noțiune. De la parter urc la primul nivel, unde rămân impresionată de fosta capelă a familiei, transformată în baie, păstrând bolta așa cum a fost pictată în secolul al șaptesprezecelea, imaginea ei se reflectă pe marmura de culoarea smaraldului cu care au fost pardosiți pereții. Urmează alte camere dedicate operelor de artă, înfrumusețate cu sculpturi, tablouri, obiecte de artă, menținându-se peste tot același stil, care creează o armonie impecabilă între antic și modern.

Din încăperi se trece în partea rustică, unde ademenește pasul și privirea așa numitul coridorul vares, iluminat de 207 tuburi de neon fluorescent: galbenul, roșul și verdele abundent inundă încăperea, schimbă dimensiunile, transformă viziunea optică, fascinează prin originalitate și ingeniozitate. Este întradevăr uimitoare invenția americanului Dan Flavin care transforma lumina cea mai aseptică, neonul, în operă de artă. Apoi, din holul lung, în stânga și în dreapta, abia perceptibil ca distanță, se deschid alte săli. Prima încăpere: deși goală, fără geamuri, culorile luminii neon inspiră o imagine de basm, unică, splendidă și fantastică. Giuseppe Panza l-a cunoscut personal pe Dan Flavin în 1966, iar peste zece ani l-a invitat la vila sa, pentru a-i înfrumuseța, prin ingeniozitatea-i, o parte din încăperile în care astăzi vizitatorii au posibilitatea să admire jocul de culori ale luminii neon.

Cum și de unde s-a inspirat Giuseppe Panza de acest modernism? În 1954, vizitează, pentru prima oară, America și rămâne extrem de impresionat de uluitorul progres în artă: spațiile mari în care erau expuse operele de artă și spectrele emanate de lumina neon. Impactul cu modernismul american l-a determinat să colecteze opere de artă: cumpără, face schimb de tablouri, le aranjează cu o scrupulozitate pasională, improvizând o perfecțiune de muzeu. Și, totodată, ține să sublinieze că: „O colecție nu este un simplu ansamblu de opere; ea propune experiențe care trebuie trăite și împărtășite. Pentru mine, colecționarea de tablouri nu înseamnă a poseda, este un mod de a fi, o atitudine filosofică care se referă la cercetarea mea pentru plenitudine pe care aș vrea să o împărtășesc”. În cei 91 de ani, pe care i-a trăit colecționatorul, a adunat 2500 de opere de artă, iar la moment, la Vilă, pot fi admirate doar a zecea parte, celelalte sunt expuse în alte edificii. Deși operele colecționate de el se remarcă printr-o unicitate de invidiat, iar aranjamentul în saloane inspiră o armonie spectaculoasă între arhitectură și natură, între pictură și sculpturi de artă africană și precolumbiană, mulți ani la rând, Giuseppe Panza era mai mult cunoscut în America decât în Italia.

În 1996, pe când era încă în viață, Giuseppe Panza, împreună cu soția și fiii, decid să doneze Vila Fondului Ambiental Italian (FAI), iar peste 10 ani, după unele restaurări, Vila, care-i poartă numele, este deschisă publicului, unde vizitatorul poate contempla unicitatea obiectelor adunate cu multă minuțiozitate de fondatorul ei.

Revin la partea rustică a vilei, ca să observ și să meditez, poposind în cele șase săli care sunt incluse în proiectul Geneza. Artă și Drepturi Umane. Prima sală – Condițiile femeilor, scoate în vileag rolul femeii atât în mediu privat, cât și public, unde supremația masculină mai e prezentă. E cea mai spațioasă sală, iar prima lucrare care atrage atenția vizitatorului este sfera din centuri, improvizând o multitudine de oameni, care, intrând în spațiul familial, și-au scos centurile de la pantaloni, sugerând, astfel, pericolul violenței.

Aceeași tematică exprimă și mănușa de box, atârnată de un lanț, imprimată pe material vintage. Tabloul Honor se referă la femeile din Iran, care luptă constant pentru dreptul la viața socială activă.

Covorul Shahmeran e o lucrare care prezintă harta Imperiului Otoman, reflectând sugestiv patriarhatul în societatea kurdă, care a dus la experiența dramatică a multor femei – carcera.

Storiesof Martyrdom e o altă lucrare simbolică despre figura feminină în societatea iraniană: pe de o parte, participantă la război alături de bărbat, pe de altă parte, dominată de acesta.

Toate sălile din proiectul Geneza sunt amenajate cu lucrări contemporane, care exprimă și reflectă memoria unui popor, victimele puterii, condiția femeii în societate, protecția mediului ambiant la nivel global. Subiecte importante, actuale, stringente, dramatice, legate de trecut, prezent și viitor, la care îndeamnă vizitatorul să nu fie indiferent. Și dacă în cadrul acestui proiect am reușit să amintesc despre atrocitățile comise în timpul dictaturii staliniste, sensibilizând vizitatorii la vila Panza, consider o datorie de neam.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Jazgul Orozov

Blestemat să fie

Blestemat să fie Cel care vreodată și-a aruncat dosul palmei peste capul unui copil Blestemat să fie tata xxxStrada principală care se intersecta cu strada

Noutăți
Alexandru Popescu

Halldór Laxness și dialogul abracadabrant

Islanda are multe trăsături care te cuceresc și te motivează să o vizitezi. Este o țară fabuloasă, începând de la climă și relief, până la

Noutăți
Augustina Visan

Ei s-au mutat la casă nouă

Ei s-au mutat la casă nouă Și eu la fel Ei se sărută sălbatic în pat Eu rod un prezervativ, înghit lacom și îmi fac

Noutăți
Anda Vahnovan

Diaspora noastră din Londra

Sârme după atâția ani mă bântuie încă rufele înșirate pe sârmele din fața căminelor cu cinci etaje, stâlpi de metal, firele contorsionate la capete, expunere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *