al cinematografului francez
În numărul precedent al revistei vă recomandam un film francez, Goliath, în care unul din rolurile principale era interpretat de Pierre Niney. Cred că publicul cinefil ar merita să cunoască ceva mai bine acest nou „star” al cinemaului francez. La cei 34 de ani ai săi, Pierre Niney are deja la activ 26 (!) de lungmetraje (evident, nu în toate are rolul principal). Dar nu omniprezența lui Pierre m‑a determinat să‑i consacru rubrica „Film” de astăzi, ci reacția fetei mele de 12 ani atunci când m‑a surprins scriind despre Goliath: „Ooo, Pierre Niney? Toate adolescentele se topesc după el!”
Astea fiind spuse, vom insista asupra faptului că tânarul actor chiar își merită laurii. Este membru al celebrei trupe de teatru „La Comédie‑Française”, a jucat și în alte trupe, acumulând recompense și nominalizări pentru varii premii teatrale și cinematografice. Îl vom menționa pe cel mai notoriu: în 2015 a luat un César pentru cel mai bun rol masculin din Yves Saint Laurent (Jalil Lespert, 2014).
Și putem fi siguri că Pierre Niney va avea și în continuare o carieră strălucită. În 2023 va ieși Daaaaaali! (de Quentin Dupieux), iar pentru 2024 e prevăzut Le Comte de Monte-Cristo (de Alexandre de La Patellière și Matthieu Delaporte).
Iar pentru a vă convinge și domniile voastre despe talentul tânărului actor, vă prezint astăzi două filme cu Pierre Niney în rol principal.
Frantz (François Ozon, 2016). François Ozon este unul din cei mai cunoscuți realizatori francezi cu numeroase participări la cele mai prestigioase festivaluri de film. Dacă ar fi să vă recomand un alt film în afară de Frantz, v‑aș recomanda fără ezitare Huit Femmes (2001) cu Danielle Darrieux, Catherine Deneuve, Isabelle Huppert, Emmanuelle Béart, Fanny Ardant, Virginie Ledoyen, Ludivine Sagnier, Firmine Richard – floarea cinematografului francez! (Ceea ce putem spune cu siguranță astăzi e că Pierre Niney nu ar fi putut juca în acest film.)
Dar să revenim în 2016, anul în care Frantz a fost printre cele mai remarcate apariții franceze, cu nu mai puțin de 11 nominalizări la César. Din păcate pentru realizatori, un alt film, Elle (Paul Verhoeven), cu Isabelle Huppert cap de afiș, a luat premiul major al anului în Franța. Cu toate acestea, „The National Board of Review of Motion Pictures din New York” l‑a clasat în top 5 al celor mai bune filme străine ale anului.
Filmul lui Ozon ne trimite în 1919. Primul război mondial abia a luat sfârșit. Undeva într‑un orășel din Germania, o tânără văduvă, Anna, observă un străin care depune flori, și el, la mormântul soțului său, Frantz. Străinul e un francez, Adrien, care se prezintă drept un fost prieten, de dinainte de război…
François Ozon reușește să construiască o poveste destul de complexă, cu un fir epic dramatic și intens în prim‑plan, dar și cu o multitudine de planuri secunde care ridică filmul la nivel de tablou social de ansamblu. Fără a dezvălui trama filmului, remarcăm că realizatorii au reușit un adevărat manifest antimilitarist. Anna și Adrien sunt acei care încearcă, simbolic, să unească două națiuni profund infectate de ură după război.
Un homme idéal (Yann Gozlan, 2015). Este al doilea lung metraj al realizatorului, după debutul său promițător cu Captifs (2010), pentru care a fost recompensat la un festival specializat pe filme horror, Screamfest Los Angeles. Are cinci lungmetraje la activ astăzi, printre care am mai menționa Boîte noire (2021), cu același Pierre Niney în rolul principal.
În Un homme idéal Yann Gozlan ne prezintă povestea unui tânăr, Mathieu (interpretat de Pierre Niney), care visează să devină scriitor celebru. El scrie, dar editurile îi refuză permanent manuscrisele. Între timp duce o viață de hamal angajat la o companie de demenajări. Astfel, în timp ce trebuia să evacueze ce a mai rămas dintr‑un apartament după decesul stăpânului, dă peste un jurnal al unui combatant din timpul războiului din Algeria. Mathieu îl transcrie, îl semnează și trimite „romanul”, pe care l‑a numit Sable noir, la o editură. Succes total! Romanul este publicat, premiat cu unul din cele mai prestigioase premii literare, iar Mathieu devine o celebritate și chiar se căsătorește cu o tânără universitară, critic literar, dintr‑o familie bogată.
Trei ani mai târziu însă, adevăratele probleme încep. Banii s‑au terminat, iar editorul reclamă un nou manuscris. Ceea ce a scris el între timp e declasat de soția lui (care nu știa că a citit „noul manuscris” al soțului). În același timp, apare și un individ care spune că este și el fost combatant și știe cine este adevăratul autor al romanului Sable noir… De aici încolo, spirala infernală a imposturii îl plonjează pe Mathieu într‑o suită de crime, din care doar moartea îl poate scoate…
Gozlan ne prezintă un film care amintește în foarte multe aspecte stilistice celebrul Match Point de Woody Allen, cu o dinamică a tensiunii în crescendo, până la un deznodământ destul de neașteptat, nu departe de un happy end. Un film fără pretenții de capodoperă, dar care excelează prin suspansul și tensiunea create!
