Piatra mică trebuie să răstoarne carul mare!

A mai trecut o vară… Dacă e să omitem războiul (oare e cu putință?), această vară, ca și unele din cele precedente, ne‑a marcat cu temperaturi înalte și secetă. Ocazie în plus pentru activiștii „ecologiști” și diverse media în treabă, cu treabă sau, pur și simplu, de dragul clickbaite‑ului, să publice mesaje alarmiste despre încălzirea globală și sfârșitul lumii iminent. Voi minți dacă vă voi spune că ader la acest vacarm alarmist. Nu vă grăbiți însă să trageți concluzii pripite. Greu veți găsi o altă persoană mai angajată pentru cauza sărmanei noastre Terra! Dar există o mare diferență între discursul „ecologiștilor” de mucava (acei cu refuzul de a mânca carne și idei de exterminare a bovinelor, cu refuzul de a se spăla pentru a economisi apă, cu renunțarea la energia nucleară și multe altele) și adevăratele probleme cu care se confruntă umanitatea: gestionarea deșeurilor nereciclabile, accesul și gestionarea resurselor de apă potabilă, deforestarea și dispariția speciilor animale, explozia demografică și inegalitatea mondială, poluarea industrială (a nu se confunda cu poluarea legată de activitatea zilnică umană)…

Dar suntem la rubrica „Film” și nu vom insista prea mult asupra subiectului, ci ne vom limita la a vă recomanda două producții, foarte similare, dar care, ambele, merită privite și… „gândite”.

Dark Waters (Todd Haynes, 2019). Dacă studiem mai atent filmografia lui Todd Haynes, lesne identificăm un realizator angajat și câteva subiecte‑cheie care îl preocupă, printre care și poluarea cu chimicale a mediului ambiant. Deja al doilea său film, Safe (1995), cu Julianne Moore (Dark Waters fiind al optulea), punea în scenă un personaj care devine ultrasensibil la chimicalele din jur, până la momentul când viața îi devine cu totul insuportabilă. Filmele lui Haynes au fost întotdeauna destul de bine primite atât de public, cât și de critici, chiar dacă niciunul nu a luat vreun premiu notoriu cinematografic.

Dark Waters este un film extraordinar din mai multe puncte de vedere. În primul rând, ca mărturie documentară a unui caz remarcabil din istoria omenirii. Nu exagerez. Veți înțelege imediat din ce cauză: în a doua jumătate a secolului XX, multinaționala DuPont devenise, pe lângă alte 3‑4 companii, una dintre cele mai importante din industria chimică. Dacă publicul larg nu cunoaște compania DuPont, atunci cu siguranță îi este familiar numele unui polimer, Teflon (numele comun pentru Polytetrafluoroetilena (PTFE)), una din marile invenții ale secolului XX (1 938 mai exact), patentată de către DuPont. Și dacă Teflonul este recunoscut drept unul din polimerele cele mai inerte, deci inofensive, procesul său de fabricare presupunea totuși folosirea unor surfactanți (dintre care acidul perfluorooctanoic (PFOA)) extrem de nocivi pentru organismele vii!

Filmul lui Haynes ne prezintă lupta unui avocat, Robert Bilott, cu mastodontul DuPont, acuzând compania de poluarea mediului cu PFOA, o luptă care a durat mai bine de 20 de ani! Filmul e cvasi documentar: până la urmă, DuPont pierde nu doar un proces și nu doar cele 600 de milioane de dolari pe care le‑a plătit drept despăgubiri. Cazul a fost într‑atât de mediatizat, încât DuPont nu a rezistat și a dispărut din peisajul industriei chimice. Ceea ce a rămas din companie a fost redenumit în Chemours.

Vom menționa că din punct de vedere cinematografic filmul e realizat la cel mai înalt nivel hollywoodian, iar Mark Ruffalo este impecabil în rolul avocatului Bilott! De privit neapărat!

Goliath (Frédéric Tellier, 2022). Tellier este un tânăr realizator francez în plină ascensiune, chiar dacă nu a dat încă „lovitura de grație”. Debutul său, L’Affaire SK1 (2014), a fost remarcat și chiar premiat cu un César pentru cel mai bun debut al anului. Goliath este al treilea lungmetraj realizat de Tellier (nu și ultimul: anul acesta va ieși și al patrulea, L’Abbé Pierre, prezentat la festivalul de la Cannes 2023, în afara competiției oficiale).

În pofida faptului că filmul francez tratează un subiect foarte apropiat de cel din Dark Waters, vom remarca totuși câteva diferențe notorii. În primul rând, chiar dacă autorul insistă că filmul e bazat pe o poveste reală, în Goliath se povestește totuși despre un pesticid imaginar, „triazina”.

Și aici regăsim un avocat (superb interpretat de Gilles Lellouche) care luptă cu o multinațională, imaginară și ea, pentru a denunța o substanță nocivă folosită pe larg în agricultură. Dar Tellier a decis să ne prezinte și partea adversă, prin intermediul altui personaj: un tânăr, dar strălucit lobbyst (la fel de magistral jucat de Pierre Niney).

Filmul e construit pe scheletul confruntării între acești doi reprezentanți a două „tabere”, ceea ce lasă mult mai mult câmp pentru dramatism și deschide oportunități cinematografice abil exploatate de realizator. Astfel, povestea câștigă din punct de vedere epic sau narativ, dar, spre regretul meu, pierde din autenticitate, chiar dacă cunoscătorii „dosarelor” vor recunoaște unele corespondențe cu realitatea.

Renunțarea la „documentarism” face povestea din Goliath vulnerabilă și ușor atacabilă, deplasând‑o mai aproape de teoriile „complotiste”, dar după ce privești și Dark Waters oare mai poate ceva surprinde?

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

ARTICOLE RECENTE

CELE MAI POPULARE ARTICOLE

Articole recomandate

Noutăți
Boris Cremene

Costache

Costache locuia în mahalaua bunicii. Venea dintr‑o familie obișnuită, cu mulți copii, cu tată și mamă alcoolici. Se certau, și deseori se băteau. Costache era

Noutăți
Ocean Vuong

Într‑o zi îl voi iubi pe Ocean Vuong

Ocean, nu‑ți fie frică.Capătul drumului e atât de îndepărtate deja în spatele nostru.Nu‑ți face griji. Tatăl tău e tatăl tăunumai până unul dintre voi uită.

Noutăți
Mihaela Perciun

Specii și specimene

Trecuse în așteptare, pentru că, mă rog, băgasem bani în alte cărți. Specii, roman apărut la Polirom, Iași, în 2023, îmi fusese donată de Cristian

Noutăți
Victoria Kirilov

Nașterea cuvintelor

(3 martie 2024. Ziua scriitorului) Când mă simt singură, cobor în mine ca într‑un tunel și răscolesc ieșirile din disperări afară. Dar mă împiedic de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *