Pe unde o mai fi acel cal
Ce trăgea la plug
Cu tata la egal?
Doar prin amintiri de mai ară
Și din povești – caii de foc
Ne mai aruncă câte o potcoavă
Ca să avem noroc.
Loviți din urmă cu biciul
Și cu zăbale în dinți –
De ce făceai, omule, aceasta?
Caii erau cuminți!
Mă încălzeam la suflarea lor,
Mă ascundeam sub ei când ploua,
Mai mare bucurie nu aveam
Decât atunci când zburam călare pe ei,
Fără șa…
Nu mai sunt caii,
Nu mai este nici tata,
Viața s-a schimbat la față,
Viața e alta…
Cum și când au dispărut caii
Nimeni nu știe.
Acum îi vedem mai des alergând,
Desenați pe hârtie.
Pe unde o mai fi acel cal
Ce trăgea la plug
Cu tata la egal?
