Recent, neobositul cărturar din Craiova, Tudor Nedelcea, a editat volumul nominalizat în titlu (Craiova, Editura Sitech, 2023, 220 p.), care reprezintă o punte de comunicare nobilă între frații români, o ofrandă Imperiului cititorilor. Întreg conținutul cărții denotă o dragoste fierbinte pentru creația lui Grigore Vieru, o admirație pentru felul de a fi al Poetului și un regret îndreptățit pentru urgiile geopolitice și pentru năpastele ce au fost presărate în calea vieții protagonistului. Anume situația precară din Republica Moldova, precum și atacurile la persoană au determinat titlul binevenitei apariții editoriale.
În Precuvântul semnat de academicianul Mihai Cimpoi se afirmă că Grigore Vieru are meritul de a fi reabilitat sacrul, fapt remarcat inclusiv și de IPS Nestor Vornicescu, că modul prin excelență liric vierean pune semne de identitate între cântare și existență, iar ca poet al obârșiilor, el, inegalabilul talent, „a perceput deplinătatea Ființei”. Acestea și multe alte virtuți ale creației sale multiplane i‑au adus autorului o faimă de invidiat în rândurile cititorilor diferiți ca vârstă și mod de receptare a frumosului artistic și a potențialului ideatic.
Nota biobibliografică din prim‑planul ediției are menirea să asigure o cât mai deplină receptare a anumitor ipostaze ale vieții și creației originalului poet basarabean, iar compartimentul ce urmează, Basarabia și Oltenia, două crengi ale aceluiași stejar, accentuează că ținuturile nominalizate sunt populate de același neam, despărțit de cancelariile imperiale străine, și că atari normalități nu au stins dorința românilor de a conviețui în deplină armonie.
În Odiseea culturii scrise în Basarabia (p. 38‑60), cea mai voluminoasă despărțitură a lucrării, se apelează la surse documentare și se aduc date relevante despre activitatea mitropolitului Gavriil Bănulescu‑Bodoni (1746, Bistrița – 1821, Chișinău), a lui Onisifor Ghibu (1883–1972), a lui Anton Crihan (1883–1983, SUA), privind tematica respectivă, accentuându‑se importanța deosebită a contribuției lor. E menționat concomitent prinosul valoros la promovarea culturii scrise al Congresului învățătorilor basarabeni din Chișinău (25‑28 mai 1917), al acțiunii de editare a clasicilor români la Chișinău ce a demarat în 1956, al Congresului Scriitorilor din Basarabia (27‑28 septembrie 1990), al revistelor „Viața Basarabiei”, „Bugeacul”, „Cuget moldovenesc”, „Nistru” (din 1988, „Basarabia”), „Literatura și Arta”, „Glasul”, tipărit la Riga în 1989, „Glasul Națiunii” ș.a. Reproducem o constatare concludentă: „O notă încărcată de tragism specifică intelectualului basarabean (ca odinioară transilvăneanului sub ocupația austro‑maghiară) este exilul sau înstrăinarea de mediul românesc, de patria culturală comună, de accesul la valorile clasice (p. 45)”.
În secțiunea Marin Sorescu și Basarabia, care evocă legăturile eminentului poet oltean cu unii dintre intelectualii basarabeni, se insistă pe ideea că provinciile românești Basarabia și Oltenia, aflate la extremitățile arealului românesc, „au evoluat istoric ca doi frați siamezi” (p. 61), iar în următoarele trei compartimente este evocat spiritul unionist al lui Grigore Vieru și relațiile lui strânse, nobile, frumoase și creative cu scriitorii români din dreapta Prutului și cu alte personalități din diverse domenii de activitate. Scrise cu dragoste și marcate de emoții profunde, materialele respective se citesc cu interes deosebit și trezesc o veritabilă satisfacție estetică.
Dacă în compartimentele citate prevala expunerea eseistică și coloratura emotivă, atunci grupajul de materiale de la paginile 108‑145 conțin meditații judicioase despre rostul general al cărții, locul ei în societate și atitudinea față de această imensă comoară și valoare de neprețuit. Își expun opiniile pe această temă academicienii Eugen Simion și Mihai Cimpoi, poeții academicieni Grigore Vieru, Nicolae Dabija și alții. Reținem doar două‑trei constatări: „La sfârșitul acestui secol, știința este chiar forma dominantă în sfera culturii”, „Drama cărții este drama culturii, în esență” (E. Simion, p. 115‑116); „Basarabia era în 1990 o republică de sate românești cu biblioteci rusești” (N. Dabija, p. 131); „Destinul cărții românești e un destin de cenușăreasă” (M. Cimpoi, p. 124); „Cartea, cât și cultura au fost aruncate orbește (subl. ne aparține – D.A.) în economia de piață” (M. Ungheanu, p. 140); „Filmele de acum mutilează sufletul copiilor; Limba Română este Oastea noastră națională” (Gr. Vieru, pp.149, 158).
Volumul luat în discuție conține și interviuri oferite de Grigore Vieru cărturarului Tudor Nedelcea, facsimile și autografe originale pe edițiile dăruite de poet fratelui de sânge oltean și un grupaj de fotografii – mărturii ale comunicării intense cu intelectuali de marcă din dreapta Prutului, în primul rând, cu cei din Oltenia. Încheie ediția un succint Curriculum Vitae al autorului, iar pe a patra copertă sunt plasate considerații ale lui Tudor Nedelcea ce mărturisesc înalta prețuire pe care i‑a acordat‑o inegalabilul poet basarabean. Rescriem doar un fragment: „În timpul vieții sale, Gr. Vieru răspândea bunătate creștină, har divin, înnobila oamenii cu prietenia sa”.
