Pe fundal se ridicau dealuri, ascunzând tot ce se află dincolo. De nevăzut. De neatins. Dar nu mai puțin de acolo. Lyle se înfioră gândindu‑se la asta. Acest băiat, crescut pe marile legende și tânjind după aventură încă din copilărie, s‑a pomenit îngrozit acum că marea aventură, marele necunoscut se așternea dinaintea lui.
Clopotele din turnurile de veghe din Urbain (numele castelului (= margen) din Răsărit și capitala Răsăritului, au sunat în acel moment. Sunetul lor a rezonat cu bătăile puternice ale inimii lui. Din partea mulțimii au izbucnit urale, readucându‑l pe Lyle înapoi în sine.
-Pleacă, fiule, spuse Haman (unchiul lui Lyle, Mathias și Aryna; regent al lui Lyle; fost consilier al cumnatului său, defunctul Gareth Kalef (Regele Gareth)), bătându‑l pe Lyle pe umăr.
Probabil, a vrut să‑i întărească încrederea tânărului reškal (copilul unui kal sau kalef (rege sau regină), un prinț sau o prințesă), dar pentru Lyle acest gest aducea mai curând cu pecetea unei condamnări la moarte decât cu o despărțire reconfortantă. Totuși, băiatul urcă pe cal, strângând frâul cu pumnii albi pentru a‑și masca propria frică.
Se uită la poteca pavată care se așternea în fața lui. Cunoștea aceste pietre. Acesta era sanctuarul în care el și sora lui crescuseră împreună după ce mama lor murise. Acestea sunt pietrele pe care a învățat să mânuiască sabia. Acestea erau pietrele pe care a stat ultima dată când l‑a văzut pe Mathias.
Gândul la fratele său i‑a adus lacrimi în ochi.
Mathias.
Da, de aceea trebuia să plece: să‑și răzbune fratele, să‑și salveze sora. Prea multă vreme rebelul Šœrf (pluralul lui šerf, un cuvânt Velyard, împrumutat din englezul „serf,” referindu‑se la oamenii subjugați din Vel) a rămas necontrolat. Prea mult timp ucigașii fratelui său au rămas în libertate. Dar până aici a fost. Lyle nu știa ce‑l așteaptă peste acele dealuri, dar orice ar fi, nu‑i va fi frică. Orice ar fi, va ține piept cu oțel, furie și putere.
Va face față. Va învinge.
Și se va întoarce la pietrele sale.
Clopotele încă sunau, iar ovațiile oamenilor încă umpleau aerul. Cu o siguranță răzbunătoare și‑a ridicat pumnul deasupra capului și și‑a lăsat propria voce să se amestece cu cea a mulțimii. Calul lui a nechezat ușor când îi dăduse pinteni.
Și plecat a fost.
(Traducere din engleză de Cristina Dicusar)
