În noiembrie 2022, la Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău, a avut loc un eveniment literar, invitat fiind scriitorul Vasile Iftime. În cadrul acelei întâlniri, a fost lansat volumul său de poezii ДЕТИ la ferestre scutece albe, Editura Eikon. Cu o prefață de Ion Pop și o superbă copertă semnată de Ștefan Câlția, volumul prezintă un „univers populat de o figurație angelică, simbolică”, cu „salturi de la un nivel la altul al imaginarului, în care ipostazele amintite ale populației angelice se amestecă, își preiau atributele și gesticulația”. „[…] poemul acesta mozaical sugerează în ultima instanță starea de confuzie, de dezorientare care stăpânește în egală măsură înaltul celest și jocul pământean devenit și el incert, ca și spectral”, scrie Ion Pop în prefață.
E o carte tristă despre îngeri, un ecou liric al tragediei ucrainene la care asistăm încă, din păcate, și despre copiii nevinovați care mor. Dacă ar exista o clasificare a îngerilor, o identificare a multitudinii de tragedii pe care le trăiesc copiii inocenți, atunci Vasile Iftime a apăsat cu degetul pe rana fiecăruia dintre ei și le‑a deplâns între paginile acestui volum toate scâncetele.
Îngerul schilod, îngerii ducându‑și aripile în geamantane, îngerul coborât în tranșee și al celor ce nu mai sunt; îngerii celor ce urmează să se nască, îngerul celor ce urmează să plece și care „și‑a donat inima” conturează o ficțiune poetică de o încărcătură semantică complexă.
„Îngerii celor ce nu mai sunt/ tremură când bate vântul de la răsărit/ când aud focul de armă tremură/ trec pe lângă noi și nu se opresc în tranșee este mai bine/ în pridvorul bisericii dumnezeu numără bătăturile/ palmelor/ și iartă/ îngerii fără mâini trec pe lângă noi și merg mai departe/ sufletele îngerilor ce nu mai sunt/ smulg cuiele grenadelor cu dinții/ le înghit/ apoi se îmbrățișează” (p. 12).
Vasile Iftime cuantifică pierderile din cadrul unui război prin numărul de îngeri ai celor care au fost, dar sensibilitatea autorului vede dincolo de statistici și alte pierderi – ale celor nenăscuți. Face auzită vocea îngerilor care nu au avut șansa măcar să vadă cu un ochi acest pământ din cauza războiului. Sunt pierderi despre care nu se vorbește nici la știri, nici în cifre, dar sunt, poate, cele mai mari pierderi, cele ale nenăscuților. „Îngerii celor ce urmau să se nască/ au privit prin gaura cheii pământul/ și li s‑a părut a fi bine/ trebuie doar să le vină rândul la viață/ există un echilibru sub cer/ cel mai bine se observă numărând crucile” (p. 21).
Această diversitate de populație angelică, care leagă fâșiile invizibile dintre lumi, lasă și niște urme – păpușile îngerilor: „Păpușile îngerilor celor ce nu mai sunt/ au nevoie de sânge/ și‑au smuls între ele mâinile/ și‑au detonat inimile/ la apusul soarelui s‑au pus pe scăpărat cremene” (p. 20). De o rară sensibilitate sunt aceste imagini a tot ce poate rămâne în urma unui copil – păpușa dornică de sânge, de răzbunare.
Nu mi‑aș fi imaginat că la mai bine de un an de la lansarea acestui dureros volum, îngerii continuă să cadă sau să se înalțe, să își smulgă cordoanele ombilicale sau să nu se nască: „Au început negocierile de pace/ luminați‑vă ferestrele și atârnați pe frânghia de rufe toate cămășile/ va trece îngerul domnului să numere eroii” (p. 50).
