O societate dezarticulată cu mișcări spasmodice, cu intenția ieșirii din neant, o imitație caricaturizată a societăților evoluate și prospere. În egală măsură, goana spre și fuga de odioasa realitate, forțele destruc- turante ale răului adâncind un abis, același rău răspândindu-se acaparator pe cer si pe pământ. Și totuși, în dezastrul peste care cade, ca o confirmare a răului total, cortina întunericului, silueta înveșmântată în alb a fetei‑înger purtând ca simbol o înaripată – plutitoare spre înalturi – deschide pe verticală cerurile de unde se aprinde, apoteotică, raza.
Regizor și scenarist. Valeriu Jereghi argumentează „formula” salvatoare a unei călătorii inițiatice cu transcenderea tuturor teritoriilor posibile în căutarea sâmburelui radiant al luminii. În acest sens, cel mai recent film al său, Pandemia (Contraforța) se deschide cu scene covârșitor simbolice din capodopera sa cinematografică Și va fi… (premiată, împreună cu marea noastră artistă Maria Ploae, la câteva festivaluri de film din lume, selecționată la secțiunea oficială „Un Certain Regard” a Festivalului de la Cannes).
Un film cu valențe istorice și sociale. Se repetă constant un leit-motiv (vor mai fi și altele), ce reliefează durerosul adevăr istoric al transformării Basarabiei în Republica Moldova: dialogurile sunt în românește alternativ cu limba rusă, rămasă stăpână din timpurile dictaturii sovietice. Filmul este dens de sensuri, adesea exploziv prin inventivitate și imaginație, ancorat într-o realitate haotică. În neorânduiala generalizată în care eroii supraviețuiesc, pâlpâie, timidă, speranța. Iertarea, iubirea o însoțesc. Metaforicul are un rol esențial. Realismul fantastic este la el acasă. Tragicomedia va fi, și ea, o modalitate de atenuare a dramaticului, dar și de a marca narațiunea. În dezordinea generală, apariția intempestivă a gălăgioșilor muzicanți de iarmaroc (un alt leit-motiv al filmului), cu un necesar umor salvator, dar, pe de altă parte, bruind percepția muzicii „de acasă” (Balada lui Ciprian Porumbescu interpretată cu măiestre la violoncel) punctează o altă metaforă: invazia năvălitorilor în teritorii care nu le aparțin.
Premiera filmului Pandemia, al renumitului cineast basarabean Valeriu Jereghi, a avut loc pe 7 noiembrie 2022, manifestare inițiată de Ambasada Republicii Moldova la București și desfășurată la Cinema Muzeul Țăranului. Autor de scenariu și regizor al multor fime artistice și documentare, câștigător al multor premii naționale și internaționale (Italia, Germania, Grecia, Ucraina, Franța, Rusia, Moldova), cineastul este unul din creatorii puținelor filme autohtone din Basarabia. Difuzarea pe canalul tv Cinemaraton a capodoperei cinematografice Și va fi… a fost o revelație. Pelicula a făcut senzație în lumea internațională a filmului. Difuzarea în România a întârziat din cauza unui decalaj. De atunci și până astăzi, maestrul a creat nenumărate filme, Pandemia fiind cel mai nou.
Tema. Artistul în societate. Actul sacrificial de a se dedica umanității, într-o lume în care agresiunea este forța conducătoare. Misiunea creatorului de artă va fi tot mai dificilă într-un univers rătăcit de marile valori morale și spirituale, în care confuzia și haosul domnesc în voie. Vizionar, Valeriu Jereghi creează un film despre un nou atac asupra umanității, care poate fi inclus în epopeea căii inițiatice – tema esențială a filmelor sale. Dacă în pelicula selecționată la Cannes cineastul presimțea invadarea teritoriilor și declanșarea războaielor inimaginabile din Transnistria, Osetia, Cecenia, de data aceasta atacul este al unei maladii care oprește cu violență „nevoia creatorului de socializare, de contact cu societatea, cu lumea în general”. „Boala” invadează toate mediile umane. Filmul este și despre presimțirea unui cataclism care ar aneantiza omenirea transformată tot mai vizibil de ură și decădere. Relațiile dintre oamenii aceleiași comunități vor fi, și ele, alterate de insinuarea mocnită a unui virus tot mai agresiv. Sunt vizibile durerile celor ce alcătuiesc universul comunității din care face parte artistul. Cu știința abordării mai îndurătoare a crudei realități, Valeriu Jereghi o atenuează prin umor și realism fantastic, făcând, în mod natural, totul asimilabil.
Călătoria. Amurgul unei zile cu lumina încă vie. Creatorul-martor și familia lui și-au părăsit casa pentru izolare undeva la țară. Mașina străbate cărările dumbrăvilor înfrunzite feeric, ce parcă se pleacă în fața suferinței celor trei. Radioul emite sentințe sumbre. Pandemia se extinde. În contrast cu liniștea încă însoritei dumbrăvi se aud scrâșnind frânele unei mașini care blochează trecerea. Scenă violentă, familia artistului terorizată. „Mie mi-e frică”, șoptește copilul, fata‑înger. Cineva face semn, batjocoritor, că se poate trece. Radioul – situații conflictuale din actualitate…
Între dealurile Basarabiei, ținut al nimănui, puținele așezări evocă pustiul. Suferință și umbră pe chipul celor trei. Călătoria inițiatică a creatorului-martor pare spre nicăieri. Se sugerează domiciliu obligatoriu supravegheat de observatori, care anunță din când în când niște privațiuni.
Codri cu frunze ruginii, galbene și verzi, cât vezi cu ochii. Casa dintre dealuri, livada cu mere roșii în crengi și altele căzute în iarbă. O scânteie de libertate. Dar fântâna a secat. Când totul pare pierdut, speranța prinde contur pe cer: zburătoare zărită de fata‑înger. Ea observă noutatea cu ochii viitorului înspre cerul ce semnifică, fie și pentru o clipă, nădejdea înaripată. „Aș vrea și eu să zbor”. Ochiul lui Dumnezeu deschis în raze de speranță. O secvență: în ținutul nelocuit, o pată de culoare: prichindel blond cu acordeon călătorește, și el, înspre tatăl arestat undeva.
Reluare: pustietatea locurilor despre porunca recluziunii. Toată lumea în interior!
Ferma. Între lacrimi și surâs. O tragico‑ medie.
Cu o simbolistică aparte și un film în film debutează în călătoria inițiatică personajul principal, creatorul-martor ajunge într-o comunitate aflată într-o fermă de vaci. Un număr impresionant de femei revenite în țară din cauza carantinei, care le surprinsese la muncă, plecate în lume, supraviețuiesc într-un staul. Maria și Nicolae, personajele-cheie, simbolizează drama unei întregi comunități, în care familii întregi sunt despărțite: plecarea, în lipsa unui trai decent în țară.
Sunt aici femei de toate vârstele și de toate ocupațiile, coboară seara cu melancolia ei, curentul e tăiat, căldura e oprită, apa lipsește. În simbol, o societate adunată în câmp, claustrată, sub un acoperiș precar, fără speranța zilei de mâine, privată de drepturile esențiale, fără iluzia recâștigării libertății de mișcare, de gândire. În fața staulului, femeile vor viziona filmul Arrivederci, de Valeriu Jereghi, care este despre mama plecată în Italia lăsându-l pe micul Ionuț acasă. În public este și Ionuț, acum bărbat în toată firea, rămas fără mamă, care nu s-a mai întors acasă. Conversații. Liniștea mirifică este spartă de inițiativa ipocrită a primarului, care descinde cu mașina aducând „steagul european” la această locație a fermei de vaci, stârnind o scenă hilară în melancolia generală.
Creatorul‑martor. O lume cu susul în jos. Personaje episodice. Marionete dezarticulate într-un cadru obligatoriu „impus de conducători”, legate cu sfori care încep să se rupă. Dar marioneta nu acționează decât dirijată. Lăsată singură, mișcările ei devin haotice într-o lume dezorganizată. Cei trei, străini de nebunia generală, „pășesc pe o altă planetă imensă, străină și grea” (apud Nicolae Labiș).
Mediu. Omul fără libertate. Supraveghere strictă. Victime care devin personaje abuzive. Megafoane unde nu te aștepți, atenționarea la carantină, la păstrarea distanței. Curentul electric tăiat. Apa oprită. Încăzire centrală nu există. Totul se vinde. Bani nu sunt. Absurdul vânzării de apă. Specula e la ea acasă. Peisaj arid. Amenințarea deșertizării. Personaje episodice, unul mai diferit de altul, în calea uimitului artist plecat de acasă cu familia. Cautarea în toate a unui sens. Calm, devotat operei sale. Scop prezent și în cele mai cumplite momente. Ochi critic, dar și îngăduitor în dezordinea stârnită. Fiecare trăiește cum îl taie capul. O lume cu susul în jos. Creatorul – martor în confruntare cu forțe distrugătoare; actul lui sacrificial pentru mersul înainte a unei societăți fragile.
Un Harap‑Alb sui‑generis. Întâlnirea, pe calea simbolică (transcenderea teritoriilor înspre scopul creator), cu personaje în situații nefirești: un individ împarte vin pentru cei ce nu au formular de trecere, se cer semnături, un preot tânăr pretinde bani pentru orice: lumânări, pomelnice etc. Propaganda vestește nevoia de credință: „cu tot virusul ăsta lumea mai are nevoie de credință” sau „facem orice să ne salvăm credința”. Femeia care face speculă cu apă. Personaj episodic abuziv care apare de mai multe ori. Omul care vinde puieți. Totul e de vânzare: echipa comică a vânzătorilor „de radiație”. Obiecte din fosta Uniune Sovietică „vândute la bucată”: steagul roșu al URSS, gaz de lampă, lapte de capră, mine enorme neexplodate. Personaje de un comic irezistibil. Totul găsit în… buncărul sovietic „după ce sovieticii au fugit” în 1990. Discurs după vânzare: „Noaptea ne temem de câinii care urlă ca lupii”. Călătoria sui-generis à la Harap-Alb continuă în confuzia totală, oamenii dezorientați nu mai deosebesc moraliatea de imoralitate, se face comerț cu personaje care caricaturizează site-urile pentru adulți din industria americană. Parodia dă savoare fragmentului care începe cu „Alo, eu sunt Concita”. Apariția unei animatoare cam trecute, în voaluri albe. Unica ei abilitate: a-și încrucișa stângaci picioarele încălțate în… teniși. Culmea hazului: „cu cât mai mulți, cu atât mai bine, vă fac reduceri de grup”. Pe bicicletă, în plin câmp, animatoarea cu fiica ei pe portbagaj. Minora lăsată în pustietate până când mama își va încheia prestația. Personaje confuze, de o imoralitate crasă.
Paradă de „eroi” care intră și ies din scenă. Supranumitul Corona se ivește mereu, ca din pământ. Răul suprem. Goană amenințătorae și zgomotoasă cu mașina sau călare pe motocicletă. Terorizarea familiei creatorului, care este de asemenea prezent continuu, echilibrat și calm. Simbol al binelui suprem. Relații antagonice între cei doi. Fără confruntarea dintre bine și rău nu se poate salva lumea.
Finalul se precipită amenințător. Mașină decapotabilă, cu mare zgomot. În ea, două tinere și Smaranda, care într-un film porno ce rulează la Moscova se numeste „moldoveanca”. Preconizarea vânzării celorlalte două în alte țări. Impact: Smaranda se salvează pe drum, ajutând-o pe o bătrânică și rămânând la ea (poate fi simbolul Sfintei Vineri).
Aproape final. Mașină în flăcări. Simbolistica răului eradicat. Fata‑înger, îmbrăcată în alb, salvată în zbor pe o motocicletă de pictorul care își ascunde lucrările într-un beci. Creatorul-martor prevede sfârșitul civilizației.
O resurecție –final neașteptat. Întoarcerea fiului risipitor, „căci acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit” (Luca 15:24). Totul se precipită spre un deznodământ fatal. Creatorul renunță la luptă, având o revelație surprinzătoare în iadul simbolic: iată finalul operei sale, în căutarea căruia pornise pe drumul inițiatic! Fericit ca artist, nefericit ca ființă. Neașteptat, Corona îi cade la picioare celui mai vânat dușman al său. Amărăciunea lacrimilor sale de căință se amestecă în peisajul acvatic, ca într-o insulă a durerii cuprinsă de ape întunecate și de stufărișul arzând.
Iertarea. „Ferice de cel cu fărădelegea iertată și cu păcatul acoperit”(Psalmi 3:21). „…așa că acum este mai bine să-l iertați și să-l mângâiați ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire”(2 Corinteni 2;7). Cei doi, îmbrățișați ca tată și fiu, într-o simbolistică a iertării. Mai mult, tatăl ia asupra sa dezastrul din jur, stârnit de fiu. Încătușat de poliție, căreia se predă, luând asupra sa dezastrul devastator, creatorul ajunge la izbăvire prin revelația finalului operei de artă. O încheiere optimistă, specifică lui Valeriu Jereghi, are și ea un simbol: fata‑înger, îmbrăcată în alb, dirijând spre cerul luminos încă un simbol: al înaripatei eliberatoare. În altă secvență, același personaj adună „fluturi cu ochi albaștri” – simbolul purității și al zborului către viitorul salvator.
Un „film-metaforă, un film-simbol” cu marca Valeriu Jereghi.
