În grădinile pictoriței Victoria Cozmolici, femeia e și sămânță, și floare, și rod totodată. Gata pentru alte înfloririi, prin viața ce-o perpetuează. Siluete, rotunjimi îmbietoare, plete curgând ca izvoarele, grațioase, învăluite în parfumul lui Eros. Liniște, frăgezime, fior blând ni se transmit prin văzduh. Toate simțurile ni se împrospătează ca după o ploaie de vară. Așa o fi arătat lumea până la venirea șarpelui.
Femeia se rotește, și dintre faldurile rochiei zboară fluturi. „Dungile albastre curg în iarbă ca patruzeci de izvoare neliniștite”, continuând-o în timp. „De dragoste cântă!” „Uimită e și culoarea albastră – are o grădină și o fereastră”. Uimite sunt toate culorile de atâta drag de viață.
Dacă ar chema-o bărbatul, „ar zvâcni o mie de păsări în colivii, o mie de uși s-ar da în lături, s-ar umple văzduhul de păsări, ar zăngăni apele sub mâinile vântului” (Nina Cassian).
Ion Minulescu traduce în cuvinte discuția dintre Femeia-Floare și Floarea-Femeie, iar pictorița Victoria Cozmolici, la rândul său, o traduce în imagini:
„– Ce faci?
–Citesc.
–Cum citești? Eu văd că uzi florile.
–Se poate… dar tu nu vezi bine. Ia te uită. În partea asta a grădinii am crini. Or, crinul este filozofia cuminte din Le jardin d’Epicure a lui Anatol France… În partea asta am trandafiri, galbeni. Trandafirul e poezia bolnavă din Le Jardin de Bérénice a lui Maurice Barres. Colo am maci.
–Și macii ce sunt?
–Macii sunt ororile din Le jardin de supplices a lui Octave Mirbeau. Or, florile din grădina mea, ca și cum le-aș citi capitolele din grădinile lor”.
Și noi, haideți să o traducem în energie creatoare, în virtutea iubirii!
„Mai întâi Lumina a fost, poate, un copac, un copac vibrator, sunând alb. O frunză din copacul acela mai rătăcește pe cer” (Definiția soarelui, Octavian Paler).
O floare-fruct din acel copac e femeia văzută cu ochii Victoriei Cozmolici. Fără îndoială, ea proiectează în aceste lucrări firea proprie doldora de lumină și iubire, cum altfel?
Femeia poate fi sărbătoare. Rezistă ca florile de cămp, apoi inundă văzduhul în galben luminos. Sau albastru, piersic, portocaliu, mov… Precum îi este dispoziția, starea hormonală, precum o provoacă bărbatul… Printre plante e locul unde o auzim pe Născătoarea de Poezie. Abia-abia freamătă pretutindeni această plantă, Strelitzia Reginae, numită și Pasărea Paradisului, jucăuș arătându-ne niște nuduri domoale în expresivitatea lor poetică. Petalele florilor sunt netede, fără urme de zgârieturi pe ele. Neprihănirea fecioarelor. Primul sărut. E un Paradis menit să rămână cuibușor dătător de putere în grădina gândurilor proprii. Loc pentru reculegere. Rădăcinile precis că surâd. Ar putea înflori și nisipul, după vorba poetului.
O pisică se ivește ștrengar dintre plante, alta doarme în poala femeii – felinele se înțeleg minunat, ca și în viață. O armonie tacită între petale-gene, ramuri-plete, trunchiuri-picioare. „Cântecul a încercat să treacă mai departe, bucuros de el însuși, exercitându-și dreptul de a colora copacii”, de a ne colora duminica. Cine va gusta din minunile acestei grădini se va umple de parfum de flori de câmp. Pur și simplu, va ameți. Sau se va adăpa ca dintr-o apă neîncepută. Ar vedea acest fascinant dans: „Aș putea în alb îmbrăcată/ să mă răsucesc în vânt,/ înșurubându-mă blând/ în materia imediată.// Aș putea în verde îmbrăcată/ să stârnesc un dezastru,/ pe care nu l-aș fi iscat niciodată/ îmbrăcată în albastru.// Aș putea în roșu îmbrăcată/ să mă aștern diagonal/ de la un mal la celălalt mal,/ ca să treacă diafana armată.// Aș putea în galben îmbrăcată/ să alunec în moarte…/ …și așa mai departe” (Nina Cassian).
Apa, de jos, frunza, de sus, repetă: binecuvântată cu har fie întruna pictorița Victoria Cozmolici! Ne-a purtat Printre plante de la 21 septembrie până la 8 octombrie la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” din Chișinău și ne-a dăruit Silence, Albastru, August, Sky & Flowers, Armonii și alte emoții, lăsându-ne sufletele în sărbătoare.
