mă plimb singur până ies din oraș
și observ doi inși care dezgroapă un mormânt
acest vânt tăios și rece e prietenul meu cel mai bun
iar te doare capul
și hohote sănătoase de râs
ies din piepturi sănătoase de oameni
să nu le spui niciodată că vrei să mori
îți vor răspunde cu ce mai aștepți
Nr. 2
Arătăm caraghios vii, arătăm charaghios și morii
Premolarul din dreapta a putrezit,
S‑a umplut de crăpături și găuri,
dentista mi‑a zis că nu mai are nicio
rădăcină,
Dragostea se uzează ca un premolar, Maria,
asistenta, o fată drăguță care nu prea
vorbea engleză și nu, nu era frumoasă, dar
tânără, iar pentru un bărbat singur orice
femeie tânără e simpatică,
mi‑a făcut poze rmn,
mi‑am privit dinții și arătau caraghioși,
pentru o clipă te vezi pe tine mort, după ce
toată carnea ți‑a fost înfulecată de viermi.
Arătăm caraghios vii, arătăm charaghios
și morți,
mi‑au spus că trebuie scoase două măsele
de sus și două de jos,
mai exact molarii nr. 3.
Și premolarul ăla gol pe dinăuntru,
e scump și dureros, Maria.
Dragostea crește uneori precum ultimul molar,
în carne și nerv,
scump și dureros
Nr. 3
Hahaha, râde calul privindu‑mă.
Ce cal ciudat,
l‑aș numi Troian dacă ar fi al meu,
însă mie oarecum mi‑e frică de cai.
I‑am văzut pe unii scăpând de sub control
și ieșindu‑și din minți,
mai ales când sunt tineri.
Dar, să nu fiu nedrept,
cei mai mulți își trag căruțele
și își mănâncă fânul cu mult stoicism,
niște ființe sensibile până la urmă,
se sperie și de umbra lor câteodată.
De ce să judeci un cal plin de frici și superstiții.
Hahaha, râde calul din nou, arătându‑și dantura sănătoasă,
caii bolnavi și nefolositori sunt dați imediat la carne,
sau, oricum, se sting repede.
Calul mă privește îndelung, alungând muștele cu coada.
E primul care și‑a dat seama
și a început să plângă.
Și caii
au mai multă
compasiune.