când cobori de pe scenă tricoul îți este
mai ud decât liniștea unei melodii puse pe mute
pe care-o ascultăm împreună în camera ta cu scaune
și portrete roșii din
fugă bem cafea cu înghețată și memorăm nepăsători
spațiile în care putem striga unul la altul
fără modestie să-l prinzi pe cel care te privește și să
te uiți în ochii lui reținerea noastră la un anumit punct
nu va fi neapărat despre noi
dar despre ultimii bani pentru comunale care ne ucid
nimeni nu va afla că ești tatăl meu adoptiv
nimeni nu va afla că ți-e teamă să recunoști asta
***
să aranjăm cu grijă păpușile pe scaunul în care stătea cândva bunica și să bem doar când vedem că nu ne mai ajunge să ascultăm dudukul care taie tot taie mut taie capul scurt taie botul și ochii
să zicem că poezia e locul în care se tund oile și vin ploile cu duiumul
să nu ne mai punem întrebări cine pe cine strânge mai tare între perete și ușă că brațe nu mai avem nu mai avem nici puteri să ne numărăm oile care se tund de tot de tot de tot
