Deși a împlinit, în ianuarie, 33 de ani, ca și Isus, vecina noastră Eleonora încă nu e măritată. E o brunetă atrăgătoare, cu sâni bogați și picioare de neuitat, iar pe de altă parte, îi cam înăcrită și asta‑i înmulțește ridurile. Și știți cum e la țară, dacă nu te‑ai măritat la vreme, apoi timpul are răbdare. Sora ei mai mare, Elizaveta, s‑a căsătorit la 17 ani și are casă, cățel, purcel și fete de pețit. Sora mai mică, Elena, s‑a măritat la 18 ani și o duce bine‑mersi în gospodăria ei. Eleonora a rămas în casa părinților și tristețea locuiește de ani buni în ochii nanei Eugenia, pentru că așa‑i cu piatra‑n casă. Situația nu i‑a plăcut deloc nici lui nanul Mihai și, văzând cum curge domol apa pe râpa satului, a construit pentru Eleonora o căsuță alături de cea bătrânească a lor, ca odrasla să nu cadă în spleen.
Nu putem afirma că Eleonora nu are admiratori. Cum e contabil adjunct la asociația agricolă din sat, șoferii și tractoriștii cu căsnicii mai puțin fericite se uită la ea cu un interes ușor de ghicit, numai că sunt gata s‑o iubească fără pretenții matrimoniale. Apoi, nanul Mihai are lângă poartă un teasc făcut dintr‑un trunchi de stejar al lui Ștefan cel Mare și gospodarii din partea de sus a satului vin la el toamna să dea la teasc. Atunci Eleonora mătură în fiecare seară ograda, urmărită de privirile înfierbântate ale bărbaților de diferite vârste, dar cu aceleași fantezii.
Tata e de cinci ani la pensie. A lucrat mai toată viața la fabrica de vinuri din Fălești – însoțea cisterne cu vin în toate colțurile URSS‑ului. Astfel că era mai mult pe șine decât acasă. Acum, deși nu l‑a citit pe Proust, se străduiește s‑o iubească pe mama și pentru toate lunile în care a absentat motivat.
Mama, care a trebuit ani de zile să se descurce de una singură cu treburile gospodăriei și cu educația noastră, dar și să meargă fără soț la nunți și cumetrii, trăiește în sfârșit și din plin grija și căldura bărbatului drag.
În vremea cât tata viețuia prin vagoane, mama s‑a împăcat bine cu vecinii. Nanul Mihai a venit în câteva rânduri să ne taie porcul de Paște sau de Crăciun, iar nana Eugenia ne‑a dat borș ori de câte ori ne trimitea mama, pentru că nana umplea borș acru cu huște cu mai multă artă. Nu mai vorbim și de alte moduri fericite în care s‑au ajutat reciproc. Se vede însă că Dumnezeu are planuri ascunse și în cazul politicilor de vecinătate. Primele fisuri s‑au produs după nunta Elenei. În lipsa tatei, mama a acceptat să fie scos gardul dinspre hudiță și cortul de nuntă să intre cu doi metri în grădina noastră. Apoi, a mai dat un covor și niște păretare pentru înfrumusețarea cortului, nemaivorbind de vreo treizeci de farfurii, pe fundul cărora a scris cu vopsea albastră, în chirilică, МЦ, ca să nu se încurce cu ale altor gospodine. La fel, a mai dat și trei fructiere, pe care le‑a legat cu ață albastră. Ei bine, după ce a apus veselia, mamei i s‑au dat două farfurii și o fructieră străine. Nana Eugenia a spus că nu se mai poate face nimic. Nanul Mihai a așezat la loc gardul, dar nu așa cum a fost, credea mama. După un timp, mamei i‑au dispărut trei gâște vopsite la gât cu albastru de Voroneț. Le‑a zărit a doua zi printre orătăniile vecinei. Zadarnic a încercat nana Eugenia să‑i explice că au venit întâmplător aseară împreună cu ale ei și că, vede Dumnezeu, voia astăzi să întrebe dacă nu sunt ale mamei. Cireașa de pe mort s‑a întâmplat anul trecut, când, enervată de faptul că Eleonora, după ce a măturat ograda, a aruncat gunoiul sub gardul lor, mama a spus în voce, ca să audă toată mahalaua: „Da’ mare gospodină mai ești, fată hăi. Apoi ai să te măriți când m‑oi mărita eu”. Nana Eugenia nu i‑a putut ierta horoscopul și mama a început să umple borșul ei cu huște.
În urma unor discuții clarificatoare, tata așa și n‑a reușit s‑o convertească pe mama la pace intervecinică. De atunci ele se comportă precum Voltaire cu Dumnezeu: se salută, dar nu‑și vorbesc. Tata a rămas în relații albe cu nanul Mihai, ambii bărbați resemnându‑se în umbra ideii că cerurile le‑au hărăzit niște femei complicate.
Ca să n‑o supere pe mama, tata obișnuiește să fumeze înainte de somn sub nucul de la poartă și a observat în câteva rânduri cum camionul lui Senea Borș, șofer chipeș de 43 de ani, căsătorit cu Ana Ciumac, cu care încă nu are copii, stătea parcat în susul hudiței lor. Om care a văzut o lume întreagă prin fereastra vagonului, tata nu s‑a problematizat.
E ultima săptămână a lui august. Mama și tata mănâncă la masa de sub copacul de zarzăr fasole prăjită cu mămăligă și pepeni murați. E post, și tata a devenit de la o vreme și personaj religios. După cină, mama a spălat farfuriile și a închis ușița la poiată: în mahala se zvonea că un dihore dă raita prin cotețe. Tata și‑a fumat sub nuc the ten o’clock cigarette. A observat iarăși camionul lui Senea parcat în susul hudiței.
S‑au culcat. Prin fereastra lăsată deschisă în odaie intrau răcoarea și miresmele nopții de vară. Priveau la televizor un film rusesc despre dragoste și hulubi. La un moment dat, liniștea cosmică a fost spartă de strigătele lui nanu’ Mihai: „Ce cauți aici, potlogarule? Cară‑te mai repede că te sparg cu furca, curvarule”.
Intrigată, mama l‑a rugat pe tata să afle ce se întâmplă. Cum nu‑i iese din cuvânt, acesta și‑a tras în grabă niște pantaloni și a ieșit. Ajuns la poartă, a deschis‑o cu discreție și a văzut cum Senea Borș ieșea în viteză cu pantalonii în mână din ograda vecinului, urmat de stăpân cu furca ridicată spre luna plină: „Măgarule, te omor dacă te mai zăpsesc aici”. Involuntar, tata a stricat zgomotos aerul. Surprinși de explozie, Senea și nanu’ Mihai au încremenit. Deconspirat, tata s‑a retras în pielea unui cercetaș care a compromis misiunea. „Of, măi Ghiță, i‑a zis mama, chiar nu poți fi stăpân pe curul cela al tău…”
