Deseori atribuim un nivel de misticism poeților influenți în literatură care nu mai sunt în viață, iar puțini poeți sunt atât de misterioși și mistici ca Nicolae Labiș. Viața și moartea sa trezesc și astăzi controverse. În biografia romanțată Labiș. Jurnalul pierdut, Cosmin Perța clarifică aceste controverse, așternând o poveste în egală măsură captivantă și reală. Biografia care, precum indică titlul, ia forma jurnalului poetului Nicolae Labiș din ultimii câțiva ani indică o perspectivă amplă asupra vieții profesionale și a celei personale a poetului. O lectură ușoară, cu înregistrări scurte, dar consecvente, este perfectă pentru epoca dinamică în care trăim și păstrează în același timp, prin formatul ei, caracterul eclectic al unui tânăr abia ieșit din băncile școlii. Organizarea de jurnal oferă cititorului posibilitatea de a citi fragmentat și a menține continuitatea. Firul narativ îl urmărește pe Labiș din punctul începerii studiilor sale la Școala de Literatură „Mihai Eminescu” până la ultima sa suflare. Biografia acoperă un amalgam de subiecte, cum ar fi: dragostea nereciprocă, lupta cu sistemul, frământarea și dubiile artistice, remunerarea monetară a scriitorilor, dar și importanța și efemeritatea prieteniilor adolescentine, toate redate prin prisma unui personaj complex precum Nicolae Labiș.
Aspectul istoric, care invocă personalități asemeni lui Nichita Stănescu, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi și Doina Ciurea, intră într‑o frumoasă simbioză cu vasta problematică explorată de biografie și face ca protagonistul să pară încă viu. Simplitatea cu care Perța intră în pielea poetului și pictează o dificilă realitate prin care au trecut majoritatea poeților de‑a lungul timpului: lupta cu un sistem necinstit, situația financiară precară, dar și arderea poetică. Fragmentul expus pe coperta a patra este unul care exemplifică perfect acest aspect: „Mă acuză unii și alții că nu sunt «modest». Sunt modest, dar nu în accepțiunea comună și limitată. Sunt conștient de înzestrarea mea poetică, sunt conștient că poemele mele sunt mult mai bune decât ale multora și sunt conștient că am un scop în viață pe care cei mai mulți nu îl au. Asta nu mă poate face modest așa cum își imaginează ei. E o prostie să fii modest în fața proștilor. Dar sunt modest pentru că îmi cunosc limitele, chiar dacă sunt mult peste ale altora, ele există. Sunt modest pentru că îmi cunosc locul și rolul în societate. Sunt modest pentru că nu cer și nu mă aștept niciodată la ceva nemeritat. Sunt modest pentru că nu urmăresc mărire, ci valoare, nu câștig, ci calitate. Sunt modest și recunosc talentul, măreția, valoarea altora, mulți, la fel de buni sau mai buni decât mine. Sunt modest pentru că urmăresc să fac doar binele și generozitatea e forma mea de modestie. Nu voi fi însă niciodată modest, adică supus, în fața nedreptății, a mitocăniei, a lipsei de valoare, a semidocților, a oportuniștilor, a înfumuraților, a dogmaticilor, a trădătorilor, dictatorilor, călăilor și limitaților cu pretenții de genii”.
Pe de altă parte, cititorul este interesat să afle despre nașterea unor poeme care îi sunt cunoscute și de multe ori dragi, de exemplu Moartea căprioarei: „A IEȘIT! În sfârșit a ieșit poema ce mă chinuia! I‑am citit‑o imediat mamei. Începe așa: «Seceta a ucis orice boare de vânt… »”, sau în general despre parcursul academic al lui Labiș la „Școala de Oripilatură” (așa cum îi zicea el), fiind într‑o evoluție continuă ce demonstrează de fapt dualitatea sa, oscilând de la o rebeliune juvenilă („Ieri am ieșit, noaptea, din internat cu Imré și Ștefan Luca. Ne‑am întors chercheliți”) la o revoltă matură („Este menirea poetului să spună adevărul? Eu cred că da. Cu ce costuri? Asta n‑o mai știu. Este adevărul în sine poezie?”).
În legătură cu moartea poetului, jurnalul urmărește înscrieri aproape zilnice în cele 10 zile de după accident, sintetizând monologul interior al tânărului care simțea că se stinge: „Cel mai descurajator e că nu pot să mă mișc. (…) E ceva neliniștit în toată apă‑ sarea asta”. Jurnalul se încheie cu exclamația: „Oxigen, oxigen!”, fiind precedată de un proces‑verbal al Securității în legătură cu Nicolae Labiș, aspect care, după spusele autorului, este singurul lucru pur fictiv din biografie.
În concluzie, biografia romanțată Labiș. Jurnalul pierdut de Cosmin Perța, publicată la editura Polirom, este o incursiune captivantă în viața și sfârșitul tragic al tânărului poet român, explorându‑i universul interior, plasând în prim‑plan emoțiile, aspirațiile, fricile, suferințele și relațiile acestuia, hașurând o atmosferă profund intimă și emoțională pentru cititor.
