Migrația basarabenilor este un proces social care s-a răsfrânt masiv asupra Republicii Moldova. Direct sau indirect, este și a fost implicat în acest fenomen fiecare individ: de la copii, lăsați singuri acasă sau sub supravegheri precare, până la părinți și bunei, rămași la bătrânețe fără un suport afectiv. Deși sacrificiul a fost mare din ambele părți, valul emigrării nu s-a oprit, ba din contra, s-a amplificat, transformându-se într-un exod care ne-a afectat și a lăsat o urmă indelebilă în destinul fiecăruia din noi. Nu au inventat moldovenii migrația, aceasta a existat mereu: de la Ulise încoace, lumea a emigrat ca păsările călătoare. A emigrat până și Iisus persecutat de Irod, se evadează și acum din cauza războaielor și a altor calamități sociale, politice, economice. Și emigrarea basarabenilor are specificul ei, dar cert este că acest val al deplasării s-a transformat într-un adevărat exod.
Inițial, acest fenomen, declanșat spontan, a fost sesizat de mass-media atât din Republica Moldova, cât și din țările unde au emigrat basarabenii. Prin intermediul știrilor senzaționale, apoi al articolelor aprofundate și de investigații, tema migrației a urmat să fie la ordinea zilei. Ulterior au apărut lucrări științifice și studii despre acest fenomen care s-a produs nu doar în spațiul moldovenesc, iar cei care au anticipat efectele migrației și au sensibilizat fenomenul au fost oamenii de artă. Prin piese de teatru, poezii, poeme, romane, autorii au imortalizat calvarul înstrăinării, descriind sacrificiile, pericolele și dizgrațiile întâlnite în Golgota bejeniei. În acest context, nu pot să nu amintesc piesa lui Constantin Cheianu, În container și Oameni ai nimănui de Dumitru Crudu, care, prin lucrările lor, au sensibilizat printre primii publicul, atenționându-l care pot fi efectele migrației în masă. Totodată, voi da nume unui alt gen de literatură, numindu-l „literatura migrației”, care a trecut de hotarele Moldovei și s-a răspândit mai departe.
Prin meditația mea voi încerca să evidențiez autorii născuți în Republica Moldova, care au scris despre migrație: fie în română, fie în italiană și ale căror lucrări au fost traduse în limba țării vizate în operele lor. Bănuiesc că, la moment, nu există un studiu amplu referitor la „literatura migrației” din diasporă, cu excepția lucrării Generații secunde de migrație: cazul republicii Moldova (2017), autor Ecaterina Deleu, care abordează tematica migrației și enumeră o bună parte din lucrările apărute atât în Republica Moldova, cât și în alte țări. Subsemnata a vorbit la general despre această literatură în cadrul Conferinței științifice internaționale la Academia de Științe a Moldovei (2016) cu genericul Migrație, Diasporă, Dezvoltare: noi provocări și perspective. Nu-s sigură că scriind despre literatura migrației în Italia, voi reuși să trec în revistă toate lucrările care au fost editate despre acest subiect. Dar țin să subliniez că mă voi referi atât la lucrările care au ca tematică fie o experiență biografică a migrației, fie o descriere a acestui fenomen, cât și la autorii basarabeni care au scris în italiană sau autori italieni care au abordat, din perspectiva lor, această temă.
De ce am hotărât și eu să abordez tematică migrației în literatură? Fiindcă are valoare literară, nefiind o literatură doar națională, care aparține doar unui spațiu îngust și doar a unei culturi sau unei limbi. Această literatură, deși nu în totalitate, devine o punte între două culturi, o mărturie istorică vie a migrației și, deci, o avere literară. Depășind hotarele unei țări, literatura migrației obține o arie mult mai vastă de răspândire, iar mesajul, fără echivoc, ajunge la un număr mult mai elevat de cititori. Folosind alți termeni, această literatură devine trans-frontieră, trans- culturală și trans-lingvistică. Despre o astfel de literatură a migrației, criticul literar italian, Armando Gnisci menționează în Letteratura italiana della migrazione că este considerată parte componentă a literaturii mondiale.
Voi încerca să divizez în mai multe compartimente lucrările care, după mine, fac parte din literatura migrației:
- Lucrări ale autorilor basarabeni traduse în italiană.
- Lucrări care au apărut doar în italiană sau română cu autori născuți în Republica Moldova.
- Autori italieni care au scris despre migrația basarabenilor.
- Lucrări personalizate.
Voi porni de la lucrările care au fost scrise în română și, ulterior, traduse în italiană sau apărute concomitent în ambele limbi. Păstrând cronologia aparițiilor, prima carte ar fi Veneția ca un dat sau jurnalul unui evadat din Est de Eugenia Bulat. Este primul „document literar” apărut în 2008 și poate fi clasificat la compartimentul literatura migrației. Este o carte – „călător”, de la Est către sine, un strigăt al emigrantului.
În debara, al doilea jurnal al unui evadat din Est, apare peste un an. Analizând condiția emigrantului în Italia, Eugenia Bulat a redat prin poezie un întreg ansamblu de trăiri și atitudini ale emigranților, transmițând emoțiile și fascinația față de miturile fondatoare ale culturii românești. Am rămas plăcut surprinsă și de includerea, în al doilea volum, a baladei Meșterul Manole, cunoscută la numeroase popoare din Balcani și, grație traducerii reușite, aparținând renumitului traducător Geo Vasile, a ajuns să fie cunoscută și italienilor.
Tot la acest capitol a apărut, în 2009, cartea Claudiei Partole, Viața unei nopți sau Totentanz. Un roman-dramă al exodului, o carte care te face să meditezi asupra efectelor negative ale migrației. Mesajul romanului, destinat mediului lingvistic din spațiul Republicii Moldova, ajunge să depășească aceste hotare, cartea fiind tradusă în italiană și distribuită, ulterior, în bibliotecile și în librăriile din Peninsulă. Tradus în italiană, romanul Claudiei Partole a căpătat o dublă valoare, căci doar astfel poate fi sensibilizată o țară care a avut și ea o istorie particulară a emigrației. Mai recent a apărut un alt roman – Straniera, semnat de Claudia Partole, ca o continuare a aceluiași subiect. Este un roman filozofic și sugestiv, care te îndeamnă din start să reflectezi și să te oprești, fie și pentru o clipă, din frenezia bejeniei, cugetând asupra rostului vieții.
Aș fi modestă, dar nu corectă, dacă nu aș aminti despre Testamentul necitit (editată în 2009), autor fiind subsemnata. Nucleul cărții a apărut, ulterior, în italiană cu un tiraj de 10.000 exemplare și o vastă distribuție pe întreg teritoriul italian. Această lucrare pornește de la o narațiune personală și se transformă în una corală, iar în spațiul italian capătă valoarea de mesager al emigrantelor – explică tranșant italienilor cine sunt femeile care au venit din Est pentru a lucra în casele lor; de unde vin și, în cazul basarabencelor, care este istoria adevărată a Basarabiei, spațiul de unde au evadat. Ulterior, au urmat cărțile bilingve Bumerang și Lagărul 33.
În 2010, apare cartea de versuri bilingvă a lui Iurie Bojoncă, Din pușcăriile Paradisului. Constrâns să aleagă drumul exodului, autorul deplânge destinul pământului de acasă, iar Veneția, orașul unde locuiește, este asemuit cu „cea mai frumoasă femeie din lume”. Iar în 2016, același autor editează, în Italia, cartea de poezii Il motivo dello specchio (Motivul oglinzii).
Învingător al concursului literar italian „O carte în sertar” îi permite unui alt autor, Valeriu Bojoga, deja cunoscut ca autor a două cărți în română, să editeze în italiană Roman, băiatul venit din Est și concomitent cartea să fie distribuită în librării și biblioteci.
O altă lucrare, cutremurătoare prin mărturiile adunate în paginile ei, este Istorii din străinătate, autor Iurie Cojocaru. Publicată inițial în Moldova, apare în acest an și în italiană. Nu conține doar istorisiri ale basarabenilor care au tentat să evadeze spre Italia, ci și a emigranților în alte spații ale lumii. Mărturisirile adunate sunt pagini vii, file care dor prin dramatismul amintirilor aparținând acelora care au străbătut locuri necunoscute, au riscat cu propria viață, fiind prinși și încătușați, dar care au reușit, totuși, să evadeze în Occident.
În al doilea compartiment, fără niciun dubiu, se plasează cartea de versuri Immobile ed immortale (Imobil și imortal) scrisă de tânărul poet și actor Alexander Galbur. Poezia lui Alexander denotă o sensibilitate și noblețe rară. Este o poezie care reflectă sentimentele și spiritul generației născută și formată după desființarea URSS, iubitoare de nou, de libertate și coeziune.
Tot la acest compartiment este și cartea scrisă în italiană, My dilemma il you, de Cristina Chiperi, care anunță venirea în literatură a unei scriitoare de succes.
Așadar, un poet sau prozator, care a emigrat într-o altă țară, chiar dacă nu scrie despre acest proces demografic, oricum e martor și cunoaște bine acest fenomen, folosindu-l și în sens general uman.
Mai puțin cunoscute pentru cititorul din Republica Moldova, dar nu și pentru cel italian, sunt cărțile Veronicăi Mogîldea: Singurătatea zăpezii și Scrânciobul de zăpadă. Ambele scrise și publicate în Italia. Autoarea descrie obstacolele prin care trec nu doar mamele care au fost constrânse să emigreze, dar și copiii lor, rămași singuri acasă.
Este oportun să includ aici și cartea de reportaje despre migrația basarabenilor a Pășuței Gonța, Crucea singurătății.
O altă autoare care abordează subiectul în cauză este Olesea-Olga Dânga. Versurile din volumele Dialog pentru eternitate și Intensitate la feminin sunt asemeni unei oglinzi uriașe în care orice femeie emigrantă își revede chipul. Poeziile ei te ademenesc într-o călătorie imaginară prin galaxii de granit, hărțuit de vânturi și spulberat de gânduri amare.
La compartimentul trei mă voi referi la autorii italieni, care au scris despre emigrația basarabenilor. Printre aceștia țin să menționez romanele Orfani bianchi de Antonio Manzini, Una vita in fuga de Marcello Soro, Sottobosco de Simona Castiglione, Te lo do io la Moldova de Nicola Baldassare și Moldova, dragostea mea de Piero Tallievi.
Referitor la al patrulea compartiment, numit lucrări personalizate, care și-ar putea găsi, poate, în viitor o nișă în literatura migrației, deocamdată se încadrează într-o arie îngustă de distribuire. Aș putea menționa, la acest capitol, cărțile Mariei Zamșa-Panfili, Plânge o peniță și Amprentele dorului de Eugenia Belicov. Aceste autoare ar putea fi numite nu scriitori emigranți, ci emigranți care scriu.
Ținând cont de timidele-mi clasificări, voi spune totuși cu fermitate: literatura migrației are o valoare sociologică, documentară și etico-literară incontestabilă. În acest sens, pentru a nu compromite fenomenul migrației, nu putem considera literatura scrisă la acest subiect drept o literatură a compasiunii, nici a empatiei și nici lacrimogenă. Este, mai bine zis, un gen nou, care anterior nu a existat în Republica Moldova, dar nici în alte spații exsovietice. S-ar putea ca unii autori de literatură personalizată, ale căror lucrări nu sunt considerate de calitate, să evolueze până la nivelul adevăratei literaturi. Oricum, creațiile lor vor păstra aspectul istoric și veridic al emigrației.
P. S. Indubitabil, mai există și alți mulți autori care au tratat tema migrației pe traseul Moldova-Italia, dar, deocamdată, sunt nedescoperiți.
