Astăzi încă se vorbește mult despre Sfatul Țării și votul pe care acesta l-a dat pentru Unirea Republicii Democratice Moldovenești cu Regatul României. Amintirea acestei instituții și a basarabenilor care s-au remarcat atunci rămâne vie în memoria intelectualilor, dar și a celor care își doresc reunirea. Astăzi, de la distanța celor peste 100 de ani care au trecut de la acele evenimente, lucrurile par simple. Mulți se întreabă de ce atunci s-a putut face Unirea, iar astăzi pare aproape imposibil, din cauza mentalității basarabenilor. Exact. Mentalitatea basarabenilor este o cutie a Pandorei atât astăzi, cât și în 1918, iar lucrurile nu au fost atunci mai simple, Unirea a fost posibilă datorită mai multor factori și a unor decizii rapide și îndrăznețe. Mentalitatea moldovenilor dintre Prut și Nistru, însă, era și atunci, la fel ca astăzi, una obscură și resemnată în fața unui destin care nu ducea nicăieri. Să aruncăm o privire spre ședința de inaugurare a Sfatului Țării. După procesul verbal al deschiderii Sfatului Țării, ședința a început la ora 12:00, fiind precedată de o slujbă religioasă la încheierea căreia arhiereul rus, Gavriil, a rostit în limba română: ,,Îi felicit pe moldoveni cu autonomie. Dumnezeu să ajute. Trăiască Sfatul Țării la mulți ani!” După care s-a sfințit steagul tricolor al regimentului moldovenesc, apoi corul catedralei, condus de muzicianul rus Mihail Berezovschi, a cântat ,,Deșteaptă-te române” și ,,Pe-al nostru steag e scris unire”. În liceul Nr. 3 din Chișinău, la orele 14, deputații și publicul ocupă locurile în sala mare, iar cel mai în vârstă dintre deputați, N. N. Alecsandri, ocupă fotoliul prezidențial, declarând ședința Sfatului Țării deschisă, asistența fiind foarte entuziasmată, cei mai tineri intonând ,,Deșteaptă-te române”, iar alții, printre care Ion Pelivan și Elena Alistar, au izbucnit în plâns.
Această inaugurare a Sfatului Țării surprinde toată confuzia și drama basarabenilor, arătând schilodirea unui neam subjugat de un imperiu care a încercat timp de o sută de ani să-l deznaționalizeze, să-l facă să-și uite originea și istoria, reușind, astfel, să-l adoarmă ca într-un ,,somn de moarte”. Țăranii își duceau viața în nevoile cotidiene, intelectualii, în cea mai mare parte, erau reduși la tăcere și doar în momente de puțină libertate mai sperau la autonomie, la limbă națională. În timpul solemnităților deschiderii Sfatului Țării, s-a cântat ,,Deșteaptă-te române” și ,,Pe-al nostru steag e scris unire”, iar, în același timp, majoritatea vorbitorilor declarau că Basarabia e indivizibilă de republica rusă și trebuie ,,să apărăm de distrugere patria noastră rusească”. Doar câțiva luptători naționali, ca Halippa și Pelivan, au vorbit cel mult despre un ideal moldovenesc și autodeterminare națională, I. Pelivan încheindu-și discursul: ,,Așa ne învață poetul nostru ,,Unde-i unul nu-i putere la nevoi și la durere / Unde-s doi puterea crește și dușmanul nu sporește”. Dar majoritatea striga: ,,Trăiască Rusia unitară și Basarabia liberă”, neînțelegând că Basarabia în Rusia unitară nu va fi niciodată liberă. Poate că și din această cauză, cei care înțelegeau au izbucnit în plâns, auzind ,,Deșteaptă-te române” și ,,Trăiască Rusia unitară” în același timp.
Și astăzi, intelectualul basarabean are zilnic motive să izbucnească în plâns. Zilnic este bombardat de lucruri și de situații care îl lasă stupefiat, lucruri ilogice, lucruri greu de digerat, iar pseudo -Țara rămâne, în continuare, sufocată în ignoranța locuitorilor ei. Dacă în 1918, majoritatea populației basarabene era analfabetă, astăzi, oricât de dureros ar fi de recunoscut, prea mulți moldoveni sunt analfabeți funcționali. Știind cât de greu se schimbă mentalitatea unui om, reunirea mai are de așteptat. Tot ce ne rămâne de făcut este să sperăm, dar și să luptăm pentru a crește nivelul de cultură și civilizație pe aceste meleaguri.
