În data de 28 iunie, la sediul Ambasadei Republicii Moldova din Roma a avut loc lansarea volumului Identitatea reprimată a basarabenilor și așa-zisa limbă moldovenească, de Eugenia Bojoga. Evenimentul a fost conceput ca o comemorare a zilei de 28 iunie 1940, când, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, Basarabia a fost ocupată de URSS, iar doctrina moldovenismului a fost adusă la Chișinău pe tancurile sovietice. De altfel, unul din textele volumului – Moldovenismul și „limba moldovenească” sau despre debutul unei doctrine a Cominternului – este dedicat acestor aspecte. Organizat de Ambasada Republicii Moldova, de Ambasada României în Italia și de Cenaclul literar de la Roma, lansarea a întrunit reprezentanți ai comunității românești de pe ambele maluri ale Prutului, oameni de cultură din Italia, funcționari ai ambasadelor. Scriitorii Valeriu Barbu, președintele Cenaclului de la Roma, și Tatiana Ciobanu, coordonatoarea Asociației Dacia, au moderat, pe rând, invitând publicul să ia parte la dezbateri.
În partea oficială au intervenit reprezentanții celor două ambasade. Astfel, doamna Ana Vatamaniuc, consulul general al Ambasadei Republicii Moldova, a punctat semnificația zilei de 28 iunie, afirmând că această zi poartă o încărcătură simbolică aparte pentru Republica Moldova, că este o zi care ne îndeamnă la cinstirea memoriei celor care au suferit în urma atrocităților declanșate în anul 1940. A subliniat că deportările, represiunile politice, metodele de deznaționalizare și încercările de alterare a identității și a limbii noastre au lăsat urme adânci în memoria colectivă a basarabenilor. Nu întâmplător, ele continuă să fie obiectul unor reflecții științifice. În acest context, cartea Eugeniei Bojoga reprezintă o contribuție valoroasă la înțelegerea modului în care politicile de deznaționalizare și de inginerie identitară au influențat destinul românilor dintre Prut și Nistru.
Dl Florin Vlad, ministru consilier al Ambasadei României, a transmis salutul doamnei ambasador Gabriela Dancău, afirmând că e foarte important să fim alături și să sprijinim astfel de momente. Pentru că puterea culturii noastre nu se construiește din declarații patriotice, care vin și trec, ci din astfel de evenimente. A mai adăugat că dacă vrem să existe cultură românească și peste 100 de ani, trebuie să promovăm conștiința identitară, care contribuie la dăinuirea culturii și a tradițiilor noastre. În același timp, să nu uităm că suntem parte a unui spațiu european de cultură. Totodată, a mărturisit că, fiind originar din Galați, privea de mic copil peste Prut și vedea Basarabia. Iar în mai 1990, a mers cu părinții la Podul de Flori, care i-a rămas în amintire pentru totdeauna.
Partea de lansare a cuprins două prezentări ample: cea a dnei Nicoleta Neșu, profesoară de limba română la Universitatea Sapienza din Roma, și cea a dnei Eugenia Bojoga, profesoară la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Astfel, N. Neșu a menționat că tema în sine este foarte generoasă, dar și foarte sensibilă. E. Bojoga operează cu concepte solide, bine conturate, cum sunt cele de identitate lingvistică, identitate națională, tradiție, patrimoniu ș.a., care trebuie adaptate la coordonatele spațio-temporale ale lumii de astăzi. În schimb, așa cum demonstrează autoarea cărții, în stânga Prutului, aceste concepte nu au fost asimilate în profunzime și nu au „rodit”, deoarece Basarabia nu a cunoscut secolul al XIX-lea al naționalităților, când s-au constituit majoritatea statelor europene pe baza unei limbi naționale, când binomul limbă vs națiune a funcționat plenar, iar în perioada interbelică, cei 22 de ani nu au fost suficienți pentru a impune definitiv și irevocabil, la nivel de mentalitate colectivă, identitatea românească.
Volumul a apărut la sfârșitul anului 2025, la Editura Eikon din București și conține o Prefață scrisă de Vitalie Ciobanu, un Cuvânt-înainte al autoarei și cinci capitole substanțiale. Primul are ca punct de plecare Legenda mancurtului ca prototip al ștergerii memoriei identitare în spațiul ex-sovietic, continuând cu Identitatea refulată a basarabenilor și așa-zisa limbă moldovenească, care cuprinde principalele interstiții temporale din istoria provinciei de peste Prut, analizate prin prisma conexiunii dintre limbă și identitate. Al doilea capitol este dedicat rolului pe care l-au avut două personalități basarabene, Gurie Grosu și Alexie Mateevici, în trezirea și menținerea conștiinței de neam în primele decenii ale sec. al XX-lea, când Basarabia se confrunta cu consecințele grave ale rusificării și ale ștergerii memoriei identitare, ca urmare a anexării, în 1812, la Imperiul Țarist. Cel de-al trei-lea se referă la starea în care se afla limba româna din Basarabia după Marea Unire din 1918 și, ca într-o oglindă, într-un alt text, Eugenia Bojoga arată că, în aceeași perioadă, în stânga Nistrului, se va forma RASS Moldovenească și se va edifica doctrina moldovenismului. Al patrulea capitol evocă impactul pe care l-a avut în perioada sovietică studiul lui Klaus Heitmann Limba și litera-tura română în Basarabia și Transnistria, autorul fiind unul dintre primii lingviști occidentali care a abordat această tematică. Capitolul 5 se referă la studiile lui Eugeniu Coșeriu pe această temă și la caracterizarea așa-zisei limbi moldovenești. Cartea se încheie cu o bibliografie foarte solidă, care include și o bogată webografie.
N. Neșu a precizat că din punct de vedere lingvistic, noi plecăm de la E. Coșeriu și ajungem, evident, la concluziile sale: limba română și „limba moldovenească” nu se află la același nivel semantic, pentru că așa cum spun limbă moldovenească, pot să spun limbă muntenească, oltenească, ardelenească etc., care sunt graiuri ale dialectului daco-român. Pe de altă parte, aria de răspândire a graiului moldovenesc este mai mare decât teritoriul Republicii Moldova, cuprinzând și Moldova istorică din dreapta Prutului. În schimb, „română” este un termen general pentru limba română ca limbă istorică. Celebrul lingvist a caracterizat „limba moldovenească” în mod riguros, din punct de vedere genealogic, tipologic și areal, demonstrând că aceasta nu poate fi o limbă cu statut autonom, ci este „o himeră, creată de o politică etnico-culturală străină, fără baze reale sau științifice”. Cât privește volumul în ansamblu, prezentatoarea consideră că este un studiu esențial, fără de care cercetarea de acum încolo în acest domeniu nu va putea fi validată.
Eugenia Bojoga a subliniat că cei care au determinat-o să abordeze această tematică au fost colegii ei din Occident, profesori de lingvistică romanică, care au dorit să afle ce s-a întâmplat cu limba română din actuala Republica Moldova. Nu întâmplător, unele din textele incluse în carte au fost prezentate mai întâi la conferințe internaționale, dar și naționale, deoarece pe parcurs și-a dat seama că unii lingviști din România nu cunosc în profunzime istoria așa-zisei limbi moldovenești și nici edificarea programatică a identității moldovenești de către regimul sovietic. Profitând de materialele publicate în ultimii ani de istoricii din Republica Moldova, care au avut acces la arhive, de studiile unor exegeți străini, valorificând memorii și amintiri ale celor care au cunoscut realitățile basarabene în mod direct, ea și-a propus să actualizeze aceste aspecte și să le interpreteze prin prisma instrumentarului teoretic al sociolingvisticii și al politicii lingvistice. Totodată, autoarea a urmărit să înțeleagă situația din interior și să o analizeze în contextul politicii lingvistice sovietice.
Au urmat întrebări, iar unii participanți au venit cu scurte comentarii și aprecieri. Lucian Lechințan, profesor la PIO Vatican, și-a exprimat bucuria că E. Bojoga a reușit să ducă la bun sfârșit o cercetare începută încă pe când preda limba română la Institutul Oriental al Vaticanului (2017-2021). Pe un ton sentimental, el a mărturisit că se asociază celor spuse de dl ministru consilier F. Vlad, pentru că generația sa a crescut cu piesele Doinei și ale lui Ion Aldea Teodorovici, cu televiziunea din Republica Moldova, ale căror programe în 1988-1989 erau transmise în fiecare zi pe TVR 2. De aceea, el crede că Prutul nu este doar ceva imaginar, este un reper pentru ceea ce suntem noi astăzi, cu toții, ca români. Oana Bocșa-Mălin, de la Accademia di Romania din Roma, a precizat că nu e deloc întâmplător faptul că această carte scrisă de Eugenia Bojoga este prezentată de Nicoleta Neșu. Ambele s-au dăruit predării limbii române la universități în Italia (E. Bojoga – la Universitatea din Napoli și PIO Vatican, N. Neșu – la Universitatea Sapienza din Roma). Iar Identitatea reprimată a basarabenilor și așa-zisa limbă moldovenească, dincolo de domeniul sociolingvisticii în care se inserează, este cu siguranță o carte necesară pentru toată lumea – și pentru românii din partea stângă a Prutului, și pentru cei din dreapta –, pentru toți cei care fac parte din comunitatea românească în sensul larg al termenului, inclusiv pentru cei din diasporă.
Valeriu Barbu a menționat că este o carte nu doar foarte bine documentată, ci și tulburătoare. Încă de la primele pagini înțelegi că mancurtul, ca prototip al cetățeanului sovietic, este omul căruia i s-a smuls identitatea. Această tipologie nu există doar în imaginarul lui Cinghiz Aitmatov, nu doar sub URSS. Ea există pretutindeni, în toate ipostazele posibile, inclusiv în Occident: „Dacă ar fi să sintetizez într-o frază demersul autoarei, atunci cartea Eugeniei Bojoga vorbește despre tortura la care a fost supusă Basarabia, obligată să-și vadă propria identitate ca fiind ostilă sieși și să accepte una nouă, confecționată strâmb”.
În continuare au mai vorbit Mirela Niță, Maria Matei, Lucica Remia, Vasile Juverdeanu, Roxana Lazăr, Lăcrimioara Niță, Angela Sârbu, cu toții membri ai Cenaclului de la Roma.
În ce mă privește, am insistat asupra semnificației zilei de 28 iunie pentru istoria noastră recentă – o zi care a schimbat destinul unui neam. Am citit câteva fragmente din Ivan Ceban și Pavel Chior pentru a arăta, inclusiv publicului din partea dreaptă a Prutului, cât de schimonosită era limba creată artificial de sovietici. Am subliniat intuiția autoarei, care vorbește anume despre o identitate „reprimată” – termen care are și o accepțiune reflexivă, cu înțelesul de autoreprimare, refulare, adică de blocare a manifestării unei stări sufletești. În volumul de față se arată cum românii din imperiul țarist, apoi cei din RASSM și RSSM s-au supus tacit politicii culturale imperialiste. Limba română, denumită „moldovenească”, devenise o limbă a țăranului simplu, săracă și pocită de atâtea rusisme, iar rusa avea imaginea unei limbi culte, a elitelor, ceea ce a convins boierimea locală să o învețe destul de repede. Nu putem nega că această atitudine de refulare a identității a continuat în parte și după dobândirea independenței Republicii Moldova, iar româna, deși proclamată „limbă de stat”, la nivel oficial, s-a afirmat cu greu ca limbă suverană a spațiului public și a conștiinței colective.
Nu pot să închei decât cu cuvintele scriitorului Vitalie Ciobanu, autorul prefeței acestei cărți, a cărei lectură este imperativă pentru toți românii: „Republica Moldova nu își poate asigura un viitor demn în sânul națiunilor europene, dacă nu va reconstitui adevărul întreg despre perioada ocupației sovietice. Fără memorie nu există identitate și nu există viitor”.
