Nicoleta Derivolkov s‑a născut pe 5 mai 2004, în Chișinău. Este studentă în anul I la Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova.
Ai 18 ani, e vară, cimentul e fierbinte și ploile nu vin.
Ai 18 ani și simți un gol în stomac. Ți‑e frică de cine ești, însă e și mai înspăimântător cine ai putea fi. Îți lepezi copilăria brusc, ca pe un palton când intri în casă iarna.
Ai 18 ani și lumea este prea grandioasă, ești o granulă de nisip în fața mării albastre. Libertatea este un gust amar pe vârful limbii. Dintr‑odată casa în care ai copilărit nu mai este a ta, ci a umbrei tale. Pereții te strâng și nu mai încapi în patul în care cândva ai dormit cu sora ta. Te simți claustrofobă. Posterele de pe pereți îți sunt străine, iar cărțile citite de pe raft par a fi hieroglife.
Ai 18 ani și instabilitatea viitorului îți clatină genunchii ca niște schele ruginite în vânt. Cum vei exista când fiecare constantă din viața ta dispare? De ce te sprijini? Ești o corabie într‑o furtună, fără vreun far la orizont.
Ai 18 ani, nici nu ai gustat adevărata esență a vieții, că deja ești sătul ca un copil ce a înghițit un platou de budincă. Ți‑e frică. De ce? De cine?
Ai 18 ani și nu mai ești un copil în brațele mamei, ești prea mare deja, iar ele par ca niște crengi subțiri, incapabile să‑ți constrângă golul interior. Vrei să ai din nou 6 ani și să alergi desculță prin ogradă, copacii să te ascundă de soare și să te ascunzi după bunica ta când se stinge lumina, însă nu o mai poți face. Geanta îți este făcută și biletul cumpărat. Copacii nu te mai ascund de soare, te simți orb în fața lui. Corpul nu‑ți mai e firav și efervescent, te doare spatele când stai pe podeaua rece, iar bunica nu mai este atât de vânjoasă încât să te ascundă. Ești plin de viespi, simți cum se mișcă subtil între organe, făcându‑și stup până te mănâncă din interior. Nu ai niciun vis, niciun scop. Ești un nimeni. Te simți al nimănui. Vrei să plângi și o faci. Te simți ca o pungă de plastic luată de vânt. Vrei să spui cuiva, însă nu știi ce să spui. Vrei să dispari, să nu fi existat vreodată. Fiecare moment trăit îți apare în față. Fiecare genunchi zgâriat și limbă friptă. Expiri. Ai doar 18 ani, însă se simt ca toate viețile de pe pământ trăite în același timp. Expiri.
Ai doar 18 ani.
