La final de aprilie 2024, Putin are probleme cu serviciile secrete ale Rusiei și cu armata: chestiunea corupției este reală în rândul armatei, la fel în rândul serviciilor secrete. Dar și neascultarea unor membri din anturajul lui Putin iese tot mai mult la iveală. Adjunctul lui Serghei Șoigu (Timur Ivanov) este anchetat pentru corupție (de fapt, pentru că l‑ar fi susținut pe Prigojin), reieșind astfel că Putin a fost sa‑într‑o anumită măsură de propriii oameni. Economia de război a Rusiei este fisurată de fapt: fără ajutoarele din partea Chinei și a Iranului, Rusia nu ar fi putut suporta războiul din Ucraina. Altfel, situația este critică pe frontul ucrainean. În lipsă de oameni și de muniție, Ucraina a pierdut o serie de localități‑cheie. Niciuna din părți nu pare să câștige.
*
Încercarea de atentat la viața lui Volodimir Zelenski, în care au fost implicați și doi din membrii gărzilor sale, demonstrează încă o dată cât de disperat este Putin să decidă războiul din Ucraina, prin eliminarea liderului de la Kiev, a cărui rezistență îndărătnică îl umilește pe liderul de la Kremlin. Nu doar pe câmpul de luptă (prin numărul mereu sporit al trupelor sale) ori prin trolii mediatici încearcă Putin să grăbească viteza războiului, ci și prin asasinarea liderului ucrainean. Faima și obstinația lui Zelenski de a se lupta pentru țara lui îl îngenunchează pe liderul rus. În lipsa unor țapi ispășitori în afară, Putin caută țapi ispășitori înăuntrul Rusiei, în jurul său. Ministrul apărării, Șoigu, a fost înlocuit cu un economist, Șoigu fiind blamat pentru nereușitele de pe front ale armatei ruse, dar și pentru adjunctul său acuzat de corupție. Mutat la birou, devenit conțopist, Șoigu e protejat într‑o poziție care să nu mai fie riscantă, rămânând astfel prietenul intim al lui Putin. Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că armata are nevoie de lideri novatori, care să înțeleagă mersul tehnic al vremurilor și să se adapteze, Șoigu, sugerându‑se, fiind un inadaptat la vremuri și tehnici, ceea ce este un eufemism politicos. Cea mai radicală este înlocuirea lui Nikolai Patrușev, din funcția de secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei, un radical tenace și rival al lui Putin într‑o eventuală ierarhie prezidențială. Probabil, epurarea internă la nivel de leadership va continua în jurul lui Putin, acesta păstrând în schimb destui trâmbițași precum Ramzan Kadîrov, care afirmă că, în iunie 2024, mare parte din estul Ucrainei va fi cucerit.
*
Armata rusă atacă furibund Ucraina în orice puncte izbutește. Orice fărâmă de pământ este esențială. Disperat și silit să apeleze la orice fel de ajutor, Volodimir Zelenski solicită ajutor militar inclusiv de la România. Președintele american, Biden, a încercat să îl convingă pe Klaus Iohannis, președintele României, să cedeze pentru Ucraina un sistem de apărare „Patriot”. Polonia a refuzat acest lucru, probabil și România va refuza, întrucât nu își poate permite să rămână expusă unui atac și să fie vulnerabilă, indiferent de apartenența sa la NATO.
Vladimir Putin a avizat atacarea furibundă a Ucrainei și deoarece râvnește un armistițiu ce i‑ar permite ca Rusia să înghită un sfert din Ucraina. Armata rusă gâfâie, în ofensiva ei, dar la fel gâfâie și Ucraina, în defensiva ei. De aceea, Rusia și Belarus operează exerciții nucleare tactice la granița cu Ucraina, ca șantaj ritualic asupra Occidentului și presiune psihologică intensă asupra Ucrainei. Între timp, Putin caută țapi ispășitori în armată, fixându‑se asupra câtorva înalți ofițeri acuzați de corupție ori trădare, care au fost încarcerați. Putin se consideră îndrituit să aibă pretenții asupra Ucrainei, întrucât mandatul de președinte al lui Volodimir Zelenski a expirat la 20 mai 2024. Cum în Ucraina fragilizată de război nu e posibil să aibă loc alegeri prezidențiale, liderul de la Kremlin profită de acest lucru pentru a‑l invalida ca partener de discuție, în vederea unui eventual armistițiu, pe președintele Zelenski.
La final de lună mai 2024, un român (Alexandru Piscan) a fost arestat pentru trădare în favoarea Rusiei, întrucât i‑ar fi livrat unui diplomat rus informații cu obiective NATO în România și baze militare. Diplomatul rus a fost expulzat din România, un conflict diplomatic între România și Rusia fiind inerent.
*
Occidentul (Franța, Germania și alte state din NATO) și‑a dat acordul ca Ucraina să folosească arme furnizate de NATO pentru a ataca obiective de pe teritoriul Rusiei. Emmanuel Macron a asigurat că sute de instructori francezi îi vor învăța pe militarii ucraineni să folosească arme performante. Franța a înțeles, cel puțin simbolic, să preia leadershipul în NATO, dacă SUA este încă ezitantă și pune interdicții ori limitări Ucrainei în folosirea armelor occidentale. Alături de Germania, Franța intenționează să preia conducerea NATO, în cazul în care alianța va fi fragilizată de ascensiunea la prezidențiale a lui Donald Trump și de precauțiile americanilor de a nu inflama Rusia. În același timp, China devine un partener de susținere militară tot mai acută pentru Rusia (alături de Coreea de Nord), de aici avântul trupelor rusești și turbarea lor constantă în a bombarda Ucraina și a elimina civili în ofensiva actuală. Polonia construiește un scut anti‑Rusia, întrucât autoritățile poloneze sunt conștiente de pericolul rusesc invaziv. E un semn limpede că SUA intenționează să protejeze Republica Moldova (de Rusia), având în vedere vizita lui Antony Blinken la Chișinău și dialogul său cu Maia Sandu legat de un pachet de susținere. Trâmbițașii lui Vladimir Putin mizează din nou pe o intimidare a Occidentului printr‑o explozie nucleară. Lumea e în forfotă și tumult.
În sfârșit, autoritățile americane au înțeles că ucrainenii au nevoie de undă verde în a folosi armele occidentale inclusiv pe teritoriul rus. Lucrurile au început să se miște astfel, dar efectul e doar în pierderi umane: deocamdată Ucraina nu a recuperat teritorii, singurul lucru cert fiind acela că soldații ruși mor în număr incredibil de mare, zilnic, lucru care nu îl împiedică pe liderul de la Kremlin să trimită cu obstinație carne de tun pe front.
*
Concluziile conferinței de pace din Elveția, în privința Ucrainei, au fost aprobate de 80 din cele 93 de state participante. Rusia nu a participat la summit, fiindcă nici nu a fost invitată, iar declarația legată de respectarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a Ucrainei nu a fost semnată de țări previzibile, dar și de țări imprevizibile (Armenia, dar și… Vaticanul). Comunicatul final solicită eliberarea tuturor prizonierilor de război (din conflictul ruso‑ucrainean), precum și a copiilor ucraineni deportați în Rusia. Putin și Rusia nu au participat (nefiind invitați), fiindcă mesajul liderului de la Kremlin a fost mereu tranșant: Kremlinul e interesat doar de o capitulare a Ucrainei, nu de pace. China nu a participat la summit, dar a sugerat că ar putea organiza un alt summit, în care Rusia și Ucraina să se găsească la masa de nogocieri, la egalitate. În contrapartidă la summitul din Elveția, Putin a călătorit în Coreea de Nord într‑o vizită de stat, pentru a verifica dacă Kim Jong Un, liderul nord‑coreean, poate fi partener militar în caz de urgență. De altfel, liderul nord‑coreean a precizat că sprijină invazia rusă în Ucraina și că dorește o cooperare economică sporită cu Rusia, adică i‑a dat toate răspunsurile dorite lui Putin. Cei doi dictatori s‑au potrivit ca o mănușă, din păcate pentru locuitorii țărilor lor și pentru întreaga lume.
*
Până la urmă, Consiliul Suprem de Apărare al României a decis să doneze Ucrainei un sistem de apărare antieriană „Patriot”, cerând în schimb Statelor Unite ale Americii să îi furnizeze României unul similar. În același timp, președintele Klaus Iohannis a anunțat că își retrage candidatura la șefia NATO. E limpede că cele două chestiuni sunt legate una de alta. Destule alte țări au refuzat (așa cum era și firesc) să renunțe la un sistem de apărare „Patriot”, pentru a fi donat Ucrainei, așa încât gestul oficial al României camuflează probabil o înțelegere politică, adică un troc la nivel înalt. Romania ajută Ucraina, dar la rândul ei, România trebuie să fie ajutată fățiș și susținută ca factor‑cheie în cadrul NATO în chestiunea războiului ruso‑ucrainean, aflat la granițele sale. Retragerea candidaturii președintelui Iohannis e strict legată de o negociere prin care România să aibă spor de imagine în cadrul NATO ori al Uniunii Europene. Deocamdată toate aceste lucruri sunt acoperite de un văl enigmatic și neclar. Președintele ucrainean a mulțumit în mod special pentru gestul românesc de acută solidaritate militară. În opinia mea, de data aceasta, România a greșit în decizia de a dona sistemul „Patriot” către Ucraina, neglijându‑și interesul național. Nu e limpede ce anume a negociat România cu SUA, ca să fie donat unicul sistem „Patriot” funcțional în țara noastră, dar negocierile respective fie nu au fost tranșante, fie au fost subminate de slugărnicia românească proverbială, care adesea a pus într‑o ipostază inferioară politic țara noastră.
