Nu poți râmâne indiferent atunci când alături de tine cad bombe
Ion Hadârcă: „Apărându‑se pe sine, poporul ucrainean ne apără și pe noi”
Cum v‑a venit ideea scrierii unui jurnal?
Acest spațiu, pentru noi, pentru generația noastră, este unul deosebit. Noi am avut întodeauna relații culturale, spirituale cu frații noștri ucraineni și deodată, iată, ca un trăsnet, se întâmplă ziua aceasta de 24 februarie. Am început așa, într‑un exercițiu, să‑mi notez. Pe urmă am văzut că notele acestea se transformă într‑un fel de cardiogramă a reacționării spiritului la tot ce se întâmplă și m‑am străduit să fie și obiectivitate, și echidistanță, dar în același timp să nu lipsească pasiunea, atitudinea propriu‑zisă. Eu am un sentiment aparte pentru frații noștri ucraineni. Pentru că am făcut acolo armata, am colegi printre scriitori, poeți din generația noastră, cu care mă întâlneam la diferite festivaluri, acțiuni, așa încât să fiu indiferent nu aveam niciun drept. Sigur că e un moment dramatic pentru toată istoria noastră, dar eu sper că, totuși, lucrurile se vor limpezi. Prima reacție a fost când s‑a produs acest început de nou război, neașteptat și condamnabil sub toate aspectele. Atunci când am reacționat la Uniunea Scriitorilor cu o declarație de condamnare. A fost prima instituție care și‑a exprimat poziția tranșant și păcat că atunci mass‑media nu prea a reacționat. Dar apoi totuși, lurcurile au mers în direcția bună. S‑a demonstrat că oamenii de la noi sunt solidari în momente dificile. Nu poți râmâne indiferent atunci când alături de tine cad bombe. Atunci când în spațiul tău deja se întâmplă niște lucruri dramatice. Atunci când cad rachete sau rămășițe ale lor peste casele noastre, peste ogoarele noastre. Atunci când este blocată energia electrică, când sunt blocate conductele de gaz. Atunci când eram în preajma unei ierni care putea să fie mult mai dramatică. Am avut norocul de la Dumnezeu că iarna a fost totuși una blândă. Dar nu se știe ce iarnă ne așteaptă înainte. Și iată, printre simptomele care construiesc optimismul nostru, este faptul că Finlanda, țara care își păstra neutralitatea, este acceptată cu drepturi depline în NATO. Răspuns ca un bumerang la motivația putinistă că, chipurile, ei vor să stopeze extinderea NATO în imediata vecinătate a imperiului rus. Sigur că noi avem foarte multe probleme interne, și dacă la început administrația, autoritățile au manifestat o anumită doză de echidistanță, apoi lucrurile s‑au derulat în modul cuvenit. Și mă bucură faptul acesta, că oamenii politici, cei care decid destinul nostru, au condamnat în mod tranșant războiul. Și că s‑a produs această schimbare. Dacă Republica Moldova era într‑o incertitudine a strategiei, a continuării mersului său politic, iată că ne‑am trezit cu statutul de candidat de intrare în Uiniunea Europeană. Și încă un semnal pozitiv – că anul acesta chiar să înceapă negocierile. Acestea sunt momentele pozitive dintr‑o situație negativă a războiului. Eu am un post‑sciptum la această carte. După 101 zile, mi‑am dat seama că unele lucruri se repetă deja, este un fel de reluare laitmotivică și, ca să nu plictisesc cititorul, am zis că așteptăm un timp, până când se vor produce schimbări de altă natură. Ca să putem să le condamnăm și să le fixăm cu mai multă încredere.
Ce v‑a marcat în mod special în momentul scrierii jurnalului? Deoarece nu e ușor să ții zilnic un asemenea jurnal și să nu te afecteze.
Sigur, m‑au marcat mai multe lucruri, evenimente. Mai ales, ceea ce s‑a întâmplat la Bucea, la Irpin. Niște tragedii inimaginabile. Am urmărit foarte atent rezistența celor din subsolurile orașului martir de pe malul Mării Azov, din Nikolaev, din alte zone. Am urmărit cu înfrigurare și ceea ce se întâmpla în jurul stației atomice de la Zaporojie. Și problema încă este destul de confuză. Dar, în același timp, cred că m‑a marcat nu doar pe mine, ci pe o întreagă Europă atitudinea tranșantă a președintelui Zelenski. Nimeni nu se aștepta ca acest tânăr, care, probabil, era încă asociat cu ocupația lui tradițională, cu firea de artist, să ea o atitudine tranșantă, bărbătească și să se opună unor sfaturi de conciliere. A zis NU. Și el în continuare vine cu mesajele acestea de încurajare a ostașilor de pe front, a poporului. Și ultimul lucru pe care vreau să‑l accentuez este capacitatea aceasta de solidaritate. Eu am urmărit o lecție publică a unui ziarist și profesor ucrainean la Universitate. Aici, la noi, a venit și a prezentat niște date sociologice excepționale. Dacă până în 2014, înainte de ocuparea Crimeei, era o incertitudine în ceea ce privește atitudinea față de independența Ucrainei, atunci după 24 februarie 2022, barometrul a sărit brusc până la 98‑99 de procente de solidaritate. Poporul ucrainean a înțeles că nu există altă salvare decât unitatea națională, integrarea în Europa, rezistența în fața răului, care este un rău general uman. Cuvântul meu de încheiere este de recunoștință profundă față de poporul acesta, care, apărându‑se pe sine, ne apără și pe noi.
