Absența vocilor critice puternice a dus la o răsturnare ierarhică a valorior
Dan Coman: „De la Valentina Șcerbani până la Ion Buzu, sunt autori foarte buni, pe care eu îi citesc și îi admir foarte mult”
Cum ar trebui să acționeze și să se descurce un scriitor în condițiile actuale, când este asaltat de Facebook și alte rețele de socializare?
Cred că literatura nu se găsește neapărat pe Facebook sau pe alte rețele de socializare, dar vorba e că aceste rețele de socializare pot fi un mijloc bun de a vorbi despre poezie. Acum, sigur că noile generații se adaptează la instrumentele pe care le au. Țineți minte când erau telefoanele cu SMS‑uri, au apărut cărți de poeme întregi scrise sub forma acestor mesaje pe telefon. Sigur că acum există poeme întregi sub forma comunicării pe Facebook sau Instagram, dar forma poeziei a fost în permanentă schimbare. Nu‑i face neapărat rău și nu cred că trebuie să vedem rețelele de socializare ca pe o competiție cu ele, ca un soi de literatură versus rețelele de socializare, pentru că nu e așa, ele sunt doar niște mijloace pe care poezia le poate folosi. Pe de altă parte, da, sunt autori care știu foarte bine să le folosească și aceasta face bine literaturii lor, fără să‑i scadă din valoare.
Există o continuitate între generații sau o concurență?
Termenul de generație și eu îl văd așa cum ați zis, e mai degrabă un soi de concept, să zicem, la care am aderat cu toții, deși nu e foarte clar ce înseamnă. Dar, cumva, ca să putem preciza faptul că există evoluție în literatură. Cum există peste tot în lumea în care trăim. N‑are cum să nu existe continuitate între generații, pentru că orice nouă generație nu poate să apară din senin. Și așa cum optzeciștii, scriitorii anilor ’80, în România, au venit ca o continuare cumva firească a generației șaptezeciste, aducând lucruri noi, la fel, generația douămiiștilor, care a pornit de la generația optzeci, evident, a încercat să aducă lucruri noi și așa mai departe. Eu nu văd o problemă în aceasta, sigur că sensibilitatea unui tânăr din 2023 e ușor diferită de sensibilitatea cuiva care și‑a trăit adolescența în anii ’80. E absolut explicabil și atunci și modalitățile de expresie sunt diferite. Există poezie bună și acum, cum exista și în anii ’80, există poezie proastă și acum, cum exista și în anii ’80. Nu e nicio problemă din punctul acesta de vedere, problema nu e neapărat existența literaturii bune sau mai puțin bune, ci ceea ce ziceați dumneavoastră – critica literară. Care înainte crea totuși un soi de ierarhii specializate, argumentate. Or, acum, rețelele de socializare – și aici poate ar fi minusul pe care îl aduc – bagatelizează totul sau fac ca autorii să fie la fel de relevanți sau chiar mai relevanți fiind mai activi acolo decât pentru ce înseamnă literatura propriu‑zisă. Cel puțin în România, avem de a face cu absența revistelor literare. Acum e o absență serioasă. Absența vocilor critice puternice a dus la o răsturnare ierarhică a valorior. Mă gândesc de multe ori la tinerii aceștia din liceu, e greu de tot să te raportezi cumva obiectiv, să zicem, la valorile literare.
Ce părere aveți despre luptele literare?
Bine, au existat întodeauna, nici nu cred că ele sunt foarte relevante decât în măsura în care într‑adevăr, la un moment dat, ajung să fie, cum spuneați, lupte de idei. Aceasta e ceea ce rămâne și de fapt acolo e jocul spectaculos, jocul argumentării, lupta aceasta de idei. Acum e o poveste întreagă cu ideologiile acestea noi, care susțin tot mai răspicat, să zicem, faptul că nu criteriul estetic e cel mai important în literatură, ci mai degrabă criteriul etic. Fără să însemne că eticul nu este important, dar că a devenit criteriul etic foarte important. Sunt polemici foarte dure între diverse grupări literare, însă de cele mai multe ori loviturile sunt sub centură. Eu înțeleg și cred că e firească orice polemică din lumea aceasta, ar fi culmea să fim toți de acord cu una sau alta ori să ne placă tuturor aceleași lucruri. Dar cred că lipsește o osatură, o structură argumentativă foarte serioasă și atunci lucrurile ajung în derizoriu de multe ori.
Putem vorbi de o criză a cititorilor, o criză a scriitorilor?
Din punctul meu de vedere, nu simt criza aceasta, poate există statistic. Nu știu, n‑am căutat date, dar, de exemplu, eu trăiesc într‑un oraș unde prietenii mei sunt preocupați de literatură, când merg la București sau vin la Chișinău mă întâlnesc cu oameni ce sunt preocupați de literatută. Nu simt că se vând mai puține sau mai multe cărți, nici că autorul e în criză, nici că cititorul e în criză. Faza aceasta cu cititorul și autorul care sunt în criză, amândoi, cred că e o poveste veche, de când lumea, și cred că nu va fi niciodată rezolvată. Poate, face bine termenul acesta de criză, că generează tot timpul alte lucruri noi. Dar nu cred că acum citește mai multă lume poezie decât se citea pe vremuri și nici nu cred că autorii trebuie să țină cont neapărat de ideea aceasta de public. Adică, sigur, și mie mi‑ar plăcea să scriu un bestseller, fără îndoială, dar nici nu stau pe gânduri dacă aș putea, pentru că nu pot. Nu e ușor să scrii un bestseller, chiar dacă vorba e de o carte care din punct de vedere literar nu are o valoare anume, doar că se vinde foarte mult. Că atunci n‑ar trebui să mă duc la serviciu, aș sta și aș scrie bestsellerul. Dar, evident, n‑aș ști cum să fac aceasta și n‑aș putea. Adică, sunt zone, oferte, eu nu văd nicio problemă din punctul acesta de vedere.
Un vis pentru orice scriitor de la noi și nu numai ar fi să primească Premiul Nobel. Dumneavoastră visați la asta?
Cu privire la Premiul Nobel, ca orice alt premiu literar, poate să fie important sau nu. Nu contează cine o să‑l ia. Deoarece atunci când l‑a luat Herta a fost foarte important, inclusiv pentru literatura noastră. Orcine l‑ar lua, de fapt, ar fi un factor extrem de pozitiv pentru toată literatura română. Acum l‑a luat Jon Fosse din Norvegia și toată lumea vorbește de literatura norvegiană contemporană, de acest Jon Fosse, de generația lui, de ceilalți autori din generația lui, deci face bine… E clar că premiile contează…
Chiar dacă sunt uneori contestate…
Sigur, aceasta e ideea de premiu, pentru că nu putem fi obiectivi, mai ales în literatură. Îmi amintesc, la un moment dat, ce polemici au fost în mai multe reviste din Romania când Bob Dilen a câștigat Premiul Nobel. Îl știm cu toții ca muzician extraordinar, și când a luat el premiul, lumea era împărțită în două tabere: nu se poate așa ceva, când avem atâția autori care merită. Și s‑au început anchete și au fost întrebați unii scriitori români: ce credeți, e bine, e rău? Sigur, iar vorbim de tabere, s‑au împărțit în două, dar e alegerea, în definitiv, a celor care dau premiul respectiv. Un premiu nu‑l face mai bun pe un autor.
Care sunt impresiile dumneavoastră după participarea la prima ediție FILIT de la Chișinău?
Mie, încă de când am auzit de această primă ediție la Chișinău, mi s‑a părut o idee extraordinară din două puncte mari de vedrere. Unul: vin autori senzaționali la Chișinăiu, mă refer la Ivan Wîrîpaev, Manuel Vilas și Iuhina Guzel, e o chestie totuși să vii să‑i vezi pe autorii aceștia pe scenă la Chișinău, cu întrebările publicului. Pe de altă parte, doi – și aceasta îmi place foarte mult și de aceea ar putea fi un succes extraordinar – în Chișinău există public serios pentru liiteratură. V‑ați întrebat oare de ce nu alte orașe mari din România, pentru că e vorba de o capitală, dar e vorba și de o capitală culturală. Adică, există un public pe care unele orașe mari din România nu‑l au, deși poate părea surprinzător, dar nu‑l au. Singura chestiune: ca acest FILIT Chișinău să poată funcționa, din punctul meu de vedere, adică să devină un festival foarte important și să nu aibă politicul intruziune, ca la Iași. Politicul, da, e în zona decizională, e în zona financiară, ca la toate marile festivaluri. De aceea FILIT e un festival uriaș. Pentru că au bani serioși care vin dinspre politicieni, dinspre administrația publică locală, dar administrația publică locală și politicienii nu au niciun cuvânt de spus în ceea ce privește organizarea acelui festival și prezența lor nu e de fapt în cadrul festivalului. Dacă se va întămpla și aceasta la Chișinău, ar fi minunat… Deocamdată, n‑au fost lideri politici aici. Ați văzut deja, la întălnirile la care am fost sălile au fost pline, n‑a fost nicun discurs de politician, s‑a intrat direct în dezbateri sau direct în lecturi, în dialoguri. Acesta e un festival de literatură serios.
Ce impresie v‑a lăsat dezbaterea la care ați participat nemijlocit?
Una foarte bună. Eu mă simt foarte bine când publicul rezonează cu ceea ce spun, când simt că e acolo, că vibrează, că e prezent, că poate interacționa. Or, aceasta înseamnă publicul de literatură, care înțelege că literatura e un fenomen viu și reacționează ca atare.
Atunci, să ne așteptăm la alte ediții, mai bogate și interesante…
Doamne‑ajută, și să nu uităm că aceasta poate face foarte bine autorilor din Republica Moldova, pentru că Republica Moldova – așa se vede dinspre România – are autori extraordinari, din toate generațiile, care trebuie să aibă la dispoziție un festival foarte puternic. Generația mea, de exemplu, a crescut cu câteva manifeste și cu poemele lui Dumitru Crudu. În anii aceștia a fost foarte important pentru noi. Apoi, frații Vakulovski, care făcuseră ceea ce numim noi astăzi o platformă online, o revistă, „Tiuk”, care a fost extrem de influentă în România. Generația, de exemplu, a lui Buzu, Fanfarov și așa mai departe e o generație care a avut impact foarte mare în România asupra generației sinonime ca vârstă de la noi, adică a influențat poezia care se scrie în România. Mie nu mi se pare puțin lucru, mă refer la astfel de autori ca Iulian Fruntașu, Tatiana Țîbuleac… De la Valentina Șcerbani până la Ion Buzu, sunt autori foarte buni, pe care eu îi citesc și îi admir foarte mult.
