Yunus Emre și Mihai Eminescu: coloși ai poeziei universale
Doi scriitori români, originari din Republica Moldova, Violeta Stratan İlbasmıș și Igor Guzun, au pus la cale, într-un dialog literar, o întâlnire, peste secole și fără hotare, între doi poeți naționali: Yunus Emre, fondatorul limbii turce vechi din Anatolia și cel mai valoros reprezentant al ei, și Mihai Eminescu, cel mai mare poet și cea mai influentă personalitate din literatura română.
Dragă Violeta, doi mari poeți ai lumii ne luminează cărțile și mințile: Yunus Emre – pentru toți cei care simt și vorbesc limba turcă, și Mihai Eminescu – pentru limba română. Cum se întâlnesc aceștia în marea bibliotecă a lumii? Ce își spun oare unul altuia? Și, poate, discutăm împreună cum generațiile noi de copii, adolescenți și tineri ar putea să înțeleagă farmecul și să-i savureze pe acești doi poeți mari, dar vechi? Ce formate, ce platforme s-ar potrivi?
Yunus Emre și Mihai Eminescu sunt doi mari poeți reprezentând două națiuni, două limbi și două culturi diferite: turcă și română. Marea bibliotecă a lumii este bogată și variată, iar unii autori au reușit, prin originalitatea operelor, să își lase amprenta poetico-lirică într-un mod desăvârșit. Există autori ale căror nume se identifică ușor cu numele națiunilor sau țărilor în care s-au născut. Există limbi în care opera unor anumiți poeți sună cel mai frumos. Astfel, atunci când vorbim despre limba și literatura română, ne gândim în primul rând la Mihai Eminescu, poetul român considerat, în general, drept cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română.
Limba și literatura turcă se identifică cu numele lui Yunus Emre, una dintre cele mai iubite, respectate și influente personalități ale limbii, literaturii și gândirii turce. Yunus Emre este considerat poetul fondator al literaturii turce anatolice. În perioada în care a trăit (1240-1320), a folosit o limbă foarte bogată, jucând un rol major în dezvoltarea limbii turce. De exemplu, Mevlana Jalaluddin Rumi, poetul cunoscut de turci sub numele de Mevlana, care a trăit în aceeași perioadă cu Yunus Emre, și-a scris poeziile în persană; Yunus Emre și-a scris poeziile în limba turcă clară. Yunus Emre este omul care putea citi și scrie într-o perioadă în care majoritatea populației era analfabetă. În perioada modernă, poetul Yunus Emre a fost practic redescoperit, pentru că numărul publicațiilor despre el este impresionant atât în Occident, cât și în Turcia. Yunus Emre a trăit în ultimii ani ai statului Selgiucid și în primii ani ai Imperiului Otoman, devenind ulterior un nume binecunoscut. El a reușit să transforme limba turcă în marea limbă a poeziei la acea vreme. Cred că atât opera lui Mihai Eminescu, cât și a lui Yunus Emre transmit mesaje universale care reprezintă valorile umane, iubirea oamenilor și pacea socială, mesaje pe care tinerele generații ar trebui să le învețe și să le perpetueze.
Mă gândeam aici că versurile celor doi mari poeți ar putea fi cântate pe ritmuri moderne, așa încât generațiile de copii și adolescenți de acum să-i îmbrățișeze mai mult și mai des, ca să le înțe- leagă farmecul și adevărurile veșnice. Apropo, împreună cu prietenul meu, scriitorul Sergiu Beznițchi, am făcut în cartea noastră La blog multe jocuri de cuvinte bazate pe poeziile lui Mihai Eminescu, în care am descoperit atâtea și atâtea profunzimi. Profunzimi care ne înalță.
De altfel, cercetând opera celor doi poeți și scriind acest text, la un moment dat mi-am dat seama cât de frumos ar fi să avem cât mai multă lume îndrăgostită de poezie, de respectarea valorilor umane universale. Cât de frumos ar fi să cinstească cât mai mulți oameni memoria acestor două mari nume din biblioteca lumii. Pentru asta e nevoie de popularizarea acestor nume și în afara granițelor, este nevoie de traducerea operei lor, de studii științifice și de promovarea lor de fiecare țară în parte. Mesajul operei acestor doi mari poeți trebuie să ajungă acolo unde se adună la un loc tinerele generații, adică pe rețelele de socializare. Acestea sunt platforme cu un arsenal de tehnici și metode moderne extraordinare de promovare. Cu ajutorul inteligenței artificiale pot fi reconstruite imaginile poeților, pot fi generate videouri despre viața lor, care i-ar ajuta pe tineri să înțeleagă mai bine importanța poeților și operelor lor pentru patrimonial cultural universal.
Iar ca un semn de recunoaștere supremă a geniului literar și cultural al poeților naționali Yunus Emre și Mihai Eminescu, centrele culturale turcești din toată lumea poartă numele lui Yunus Emre, iar Institutul Cultural Român la Chișinău poartă numele lui Mihai Eminescu. Și, la fel, ca un semn al înaltei valori a acestor doi mari poeți, chipul lui Yunus Emre figurează, din 2009, pe bancnota de 200 de lire, iar chipul lui Mihai Eminescu este, din 2005, pe bancnota de 500 de lei, cea mai valoroasă bancnotă în România. Cum este citit, respectat și cinstit Yunus Emre astăzi în Turcia? Și cum oare s-ar putea explica faptul că, deși Yunus Emre și Mihai Eminescu au trăit în epoci diferite, în regiuni diferite, mesajele operelor lor, profunzimea lor și caracterele lor vizionare se aseamănă mult?
În Turcia nu există om să nu fi auzit de Yunus Emre sau să nu cunoască măcar un poem al marelui poet. Poeziile lui Yunus Emre au o tematică diversă, dar multe dintre ele îi fac pe cititori să se întrebe de ce au venit pe această lume, care este menirea lor aici. Yunus Emre explică scopul vieții lumești și o face într-un mod foarte sincer și emoționant, poate și de aceea este apreciat și admirat de diferite generații de turci. Să nu uităm că Yunus Emre a trăit în perioada în care Anatolia era amenințată de atacurile mongole, apoi a fost martor al întemeierii Imperiului Otoman, perioade tulburi ale istoriei. Circumstanțele istorice ne fac să înțelegem rolul de educator public sau de medic spiritual pe care l-a jucat poezia lui Yunus Emre în vindecarea traumelor spirituale ale oamenilor. Poeziile sale au devenit principalele texte ale gândirii islamice și sufite. El a făcut ca generații întregi să înțeleagă religia și sufismul, bazate pe iubire, toleranță și viață armonioasă. Yunus Emre este înțeleptul sufist a cărui gândire este centrată pe credința în unitate. Este cunoscut nu doar ca un poet mistic, ci și derviș, adică un exemplu demn de urmat, Islamul fiind la acea vreme un liant social recunoscut și acceptat de către toți. „Eu n-am venit la voi să semăn vrăjmășie, / Ci să v-aduc iubire, cu drag să vă veghez…” spune marele poet în una din poeziile sale.
Așa precum ați afirmat și dumneavoastră, domnule Guzun, acești doi poeți au trăit în diferite epoci, de aceea este normal ca temele recurente din opera lor să difere un pic. Dar atât Eminescu, cât și Yunus Emre au dat dovadă de o cunoaștere profundă a limbii și psihologiei populare, a mentalității propriului popor. Acest lucru a condus la individualizarea operei lor în cadrul valorilor literare europene și universale. Ambii poeți au avut o gândire socială și filozofică profundă, de o sensibilitate superioară. Ambii poeți au folosit o limba comună, simplă, inteligibilă, accesibilă tuturor, dar foarte frumoasă și foarte adâncă. Prin poeziile sale, Yunus Emre a transmis valori precum toleranța și reconcilierea, punând accent pe unitate și fraternitate. Așa cum limba turcă a avut mare noroc de Yunus Emre, prin Eminescu, limba română literară a ajuns la punctul ei cel mai înalt. Mesajele și ideile transmise de acești doi mari poeți ai lumii sunt de o vădită actualitate, ceea ce demonstrează caracterul lor vizionar.
Promovarea lui Yunus Emre în lume are loc prin intermediul centrelor culturale turcești, care îi poartă numele. Institutul „Yunus Emre”, care și-a început activitățile în 2009, are astăzi 58 de centre culturale turcești în 48 de țări. În 2021, s-au împlinit 700 de ani de la moartea poetului. Cu această ocazie, UNESCO a inclus printre aniversările de comemorare și sărbătorire și numele lui Yunus Emre, în semn de omagiu pentru una dintre cele mai importante figuri ale limbii și culturii turce. În același an, printr-un decret sem- nat de președintele Turciei, anul 2021 a fost declarat Anul „Yunus Emre” și Anul Limbii Turce. În acest context au fost organizate evenimente în țară și în străinătate cu genericul „Turca, limbă universală”.
Unul dintre evenimentele culturale care mi-au atras atenția încă în acel an a fost cel organizat de către Departamentul pentru Turcii din Străinătate și Comunitățile Înrudite din cadrul Ministerului Culturii și Turismului din Republica Turcia, cu titlul
„Yunus Emre prin ochii studenților internaționali”, care își fac studiile în Turcia. În culegerea de comunicări științifice am sperat foarte mult să găsesc o prezentare a unui student din România sau Republica Moldova, care ar veni cu propria interpretare a operei lui Yunus Emre. În cadrul acestui eveniment ar fi fost binevenită o comparație între opera poetului turc și opera lui Mihai Eminescu, lucru pe care l-au făcut studenții din Georgia, aducând exemplul poetului național Vazha Pshavela, studenții din Ucraina, care au vorbit despre Hrihori Skovoroda, studenții din Kârgâstan, vorbind despre poetul kârgâz Asan Kaigî. Prin acest dialog cultural, vom repara această omisiune, pentru că mai ales în aceste vremuri tulburi, imprevizibile, trebuie să aducem în discuție mesajele operelor acestor două somități culturale.
Iar în continuare îți propun, Violeta, să facem conexiunea dintre scriitorii clasici și cei contemporani. În cele 18 povești de viață – tulburătoare și adânci – din cartea ta Străină în iara semilunei. Istorii de viaiă ale unor femei din Republica Moldova care au ajuns în Turcia, apărută la Chișinău în 2024, unele dintre eroinele tale mărturisesc faptul că au cunoscut Turcia mai întâi din cărți, de exemplu, din cartea lui Reșat Nuri Güntekin, Çalıkușu, care este unul dintre cele mai îndrăgite romane din literatura turcă. Acolo, în carte, trece ca un fir roșu și ideea că trebuie să fim deschiși pentru toate culturile și religiile și trebuie să le respectăm. Care este astăzi puterea cărților, a literaturii și a culturii? Ce spune în acest sens viața și activitatea ta profesională de peste un deceniu în Turcia? Ce experiențe elocvente ale altor oameni ai cunoscut ca scriitoare și cercetătoare?
Vreau să menționez că în romanul Çalıkușu (Pitulicea), Reșat Nuri Güntekin a descris viața, necazurile și credințele poporului anatolian într-un limbaj simplu, accesibil oricui. Ecranizarea romanului a avut loc în 1986 și cred că a fost primul serial turcesc (în rusă îl cunoaștem cu titlul Королёк — птичка певчая) care a cucerit inimile telespectatorilor din fostul spațiu socialist. Povestea fetiței orfane, greutățile vieții, iubirea pentru vărul ei, toate sunt descrise cu o sensibilitate aparte. Opera lui Güntekin abordează cu predilecție teme precum dragostea, familia și morala socială.
Într-un secol al vitezei, în care ți-ar părea că rețelele de socializare au abolit orice granițe și limite, iar noi, oamenii, ar trebui să fim mai toleranți, mai empatici cu cei din jur sau cu alte naționalități, observăm totuși uneori un efect invers. Suntem tot mai divizați, dispersați, mai puțin înțelegători cu suferințele și dramele altor popoare. Și aici, în acest moment, cred cu tărie în misiunea și rolul pe care îl are literatura în viețile noastre. Cărțile au rămas la fel de puternice, indiferent de suportul de pe care sunt citite. Scrierea acestora a devenit mai rapidă, pentru că avem la îndemână atâtea surse de informație, atâtea realități. Eu cred în puterea cărților de a construi o lume mai bună, mai înțeleaptă.
Din viața și activitatea mea profesională de peste un deceniu în Turcia, am înțeles că Turcia, ca țară, și poporul turc continuă să fie niște necunoscute pentru publicul larg. De asta mi-am dorit să apară cartea Străină în țara semilunei. Istoriile de viață ale unor femei din Republica Moldova care au ajuns în Turcia, pentru a transmite niște mesaje reale, adevărate despre această țară. Îmi mai doresc să contribui la schimbul intercultural româno-turc prin traducerile pe care le fac în (din) aceste două limbi. În Turcia există mulți autori ale căror opere ar trebui traduse în română, pentru că sunt adevărate lecții pentru umanitate, pentru posteritate. Dacă ar fi să dau câteva nume, acestea ar fi: Zülfü Livaneli, Ayșe Kulin, Murathan Mungan, Nazım Hikmet etc.
Și, fiindcă suntem la tema cuvintelor și a forței lor asupra inimilor și minții oamenilor din toată lumea, sunt curios să aflu ce discutați, împreună cu Sezin Ilbasmiș Dindaroglu, în podcastul vostru, lansat recent și intitulat „Sor Gelin Sor”? („Întreabă, noră, întreabă!”). Care sunt cuvintele-cheie pe care străinii care vin în Turcia le aud adesea, dar nu le înțeleg?
Ideea podcastului în limba turcă „Sor Gelin Sor” s-a născut absolut întâmplător. Întotdeauna am fost o fire curioasă, am pus întrebări și am cercetat. Pentru a înțelege unele aspecte sociale, culturale, politice sau religioase, mereu le-am pus întrebări turcilor care mă înconjoară. Cumnata mea este una dintre persoanele de la care pot obține cele mai complete și avizate răspunsuri pe diferite subiecte. La un moment dat mi-am dat seama că ar fi minunat dacă am înregistra discuțiile noastre. Lucruri care mi se pare mie mai diferite, mai curioase aici, în Turcia, le discut cu ea. Ne axăm în special pe înțelegerea și acceptarea diferențelor culturale, având în vedere că eu vin dintr-o altă cultură, cu altă religie. În discuțiile noastre găsim și foarte multe puncte culturale comune, care se datorează influenței otomane în Europa de Sud-Est. Cu siguranță, și ascultătorii turci pot afla lucruri foarte interesante. De exemplu, în primul episod, ascultătorii pot afla cuvintele turcești pe care străinii le aud foarte des atunci când vin în Turcia, cuvinte pe care nu le înțeleg de altfel, precum sunt Mașallah (așa cum a dorit Dumnezeu), Inșallah (dacă Dumnezeu dorește), Kısmet (kismet înseamnă soartă sau destin; în islam, kismet se referă la voința lui Allah, dar este folosit în mod popular pentru a se referi la ceva despre care cineva crede că a fost „menit să fie” sau motivul pentru care s-a întâmplat) și Nasip (destin).
Simt că această discuție este menită să fie împărtășită cu mai multă lume. E puterea destinului că ne-am întâlnit să discutăm.
Violeta Stratan İlbasmiș este licențiată a Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova. În 2010-2011 face studii de masterat în Științe ale Comunicării, specializarea Managementul instituției media, Universitatea de Stat din Moldova. A făcut relații publice pentru Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău. În perioada 2012-2013 a activat în Parlamentul Republicii Moldova în calitate de asistent de deputat. A făcut studii de doctorat la Universitatea Marmara din Istanbul, Facultatea de Comunicare. Scrie analize pe subiecte de politică externă și geopolitică pentru platforme online din Moldova, România și Italia. Este autoarea unor cercetări publicate în reviste științifice din străinătate. A colaborat cu ziarul național „Cumhuriyet” din Turcia. A fost contributoare la platforma 12punto. com.tr. Este co-autoarea podcastului „Sor Gelin Sor!”. Timp de 12 ani a locuit în Turcia, iar în 2025 a revenit în Republica Moldova. Este lector universitar la Facultatea de Jurnalism, Universitatea de Stat din Moldova. Este autoarea cărții Străină în țara semilunei. Istoriile de viață ale unor femei din Republica Moldova care au ajuns în Turcia (Chișinău, 2024).
Igor Guzun este scriitor din Republica Moldova, tradus în 14 limbi ale lumii, cea mai recentă fiind turcă. Licențiat al Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova (1992). Primii 10 ani de jurnalism profesionist (1992-2002) și următorii 10 de profesorat la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării (2002-2012) s-au sedimentat în manuale, pe care le-a semnat ca autor și coautor. A debutat cu un volum de poeme, De azi într-o săptămână (1997), iar următoarea carte, La blog, a publicat-o în 2014. Au urmat alte 11 cărți, cea mai recentă – scrisă împreună cu Sergiu Beznițchi – Ce fac cărțile din oameni (2025). În 2019, Iubi de Igor Guzun a fost declarată de Biblioteca Națională a Republicii Moldova printre cele mai citite 10 cărți ale anului. A obținut Premiul Special pentru cea mai bună poezie dedicată mamei la a 32-a ediție a Premiului Internațional „Centro Giovani e Poesia” (Triuggio, Italia). Poemul, Mamele, a fost publicat în traducere turcă a Violetei Stratan İlbasmıș în paginile revistei „biLAkis” (martie-aprilie 2024).
