Iubirea e vigoarea de care avem nevoie pentru a fi fericiți
Emilia Burca: „Pe scriitori îi consideram plămădiți din alt aluat”
Acum, după ce ai scris deja mai multe romane în română și franceză, ce i‑ai spune unui autor începător? De la ce începe un roman? Ce știi despre scrierea unui roman acum și nu știai atunci, când citeai cărțile altor autori, fără să bănuiești că vei deveni scriitoare?
Eu nu am știut niciodată să mă delectez cu o carte. Întocmai ca un copil, căruia i se oferă o mână de dulciuri, iar el le înghite pe toate, fără să‑și lase pe a doua zi. De obicei, oamenii normali citesc câteva pagini înainte de somn sau la amiază, când iau o pauză. Apoi meditează la cele citite, încercând să anticipeze evenimentele. Eu însă, dacă o carte mă pasionează, voi sta toată noaptea și voi citi. Când eram elevă și aduceam de la bibliotecă o carte, puteam să mă așez cu ea pe podea ca să o răsfoiesc și rămâneam acolo până o terminam de citit. Părinții veneau târziu de la muncă și nu avea cine să mă ia din urmă. Apoi umblam (de altfel, ca și acum) cu o senzație neplăcută că prea repede am terminat‑o și nu am savurat‑o îndeajuns.
Revenind la întrebarea dumneavoastră, vreau să spun că totdeauna m‑au fascinat scriitorii, îi consideram plămădiți din alt aluat, de parcă ei ar fi trăit între cer și pământ. Mă întrebam: cum este, oare, posibil să scrii o carte, să dai continuitate unui gând, să ții minte eroii, numele lor, calitățile lor fizice și morale? Cred că așa și nu am aflat care este secretul unui scriitor versat. Eu și azi mă fâstâcesc când mi se spune scriitoare. Pentru mine, un roman începe de la un cuvânt, auzit sau citit undeva. Cum se spune și în Biblie: la început a fost Cuvântul. Dacă am face referință la fizica cuantică, evenimentele pe care le descrie un scriitor ar exista dintotdeauna în Univers, iar el, cu puterea gândului, le aduce în realitatea sa.
Ai nevoie de singurătate atunci când scrii un roman?
Nu, nu mă deranjează să aud muzică sau să fie pornit televizorul. Important e să fiu lăsată în pace. În acele momente, parcă aș fi în altă dimensiune, în realitatea unde sunt doar eu și eroii romanului meu. Am senzația că ei îmi comunică telepatic despre ce să scriu. Au fost momente când am plâns pentru soarta unor personaje, dar altfel parcă nu se putea.
Ce este, de fapt, pentru tine scrisul: o terapie, o dovadă pentru tine că poți scrie, o experiență, pe care vrei să o împarți cu lumea?
Cred că toate la un loc. În primul rând, terapie pentru suflet, deoarece m‑a ajutat să surmontez un moment dificil din viață. În al doilea rând, sufeream de complexul de inferioritate, lucrând în țară străină ca „femme de ménage“. Am vrut să fac ceva mai mult, să ofer un exemplu pentru copiii mei și pentru alții că orice vis poate deveni realitate, trebuie doar să crezi că vei reuși.
Ai recitit cărțile pe care le‑ai publicat? Ai schimba ceva în primele romane sau ești de acord cu tot ce ai scris?
Ar trebui să treacă mai mult timp pentru ca să am curajul să le recitesc, deoarece în procesul de lucru cu redactorul, înainte de editare, ești nevoit să recitești manuscrisul de mai multe ori. Undeva să mai adaugi ceva, să desfășori o acțiune, pentru ca cititorul să înțeleagă ce ai vrut să spui. Dar le știu pe de rost și nu aș schimba nimic din ce am scris. Eu nu scriu cărți la comandă, unde scriitorului i se dă un termen limită de predare a manuscrisului. Și el e nevoit să scrie repede, neavând timp să mediteze prea mult asupra subiectului. Mie îmi trebuie vreo doi ani ca să scriu un roman, fiecare capitol fiind trecut prin prisma minții și a sufletului. Îmi iubesc cărțile așa cum sunt, nu pentru că le‑aș considera perfecte, dar pentru că ele corespund stării mele de spirit pe care o aveam în momentul când le‑am scris.
Mesajul cel mai important pe care vreau să‑l transmit cititorului este următorul: iubirea e vigoarea de care avem nevoie pentru a fi fericiți. Fiecare persoană simte necesitatea de a iubi și de a fi iubită. Altfel, sufletul se ofilește.
Am citit toate romanele tale, m‑au impresionat. Care este sursa ta de inspirație?
Internetul, lumea care mă înconjoară, autorii pe care i‑am citit. După ce am citit Furnicile lui Bernard Werber, mi‑a încolțit ideea: ce ar fi dacă societatea omenească ar fi organizată după modelul furnicilor? Iar în internet găsisem o informație cum că o organizație secretă ar avea drept scop distrugerea omenirii. Astfel a apărut subiectul primului meu roman. Și, desigur, salvatorul, un tânăr savant care descifrează ADN‑ul și reușește să facă toate corecturile necesare pentru ca oamenii să nu mai fie bolnavi, să nu îmbătrânească și să traiască o sută cincizeci de ani. Și multă dragoste și pasiune, ca și în următoarele trei romane care au urmat.
Ai absolvit Facultatea de Limbi Străine, deci ai citit multe cărți în franceză. Care e scriitorul tău preferat din literatura clasică? Ți‑ai schimbat impresiile despre unele cărți pe parcursul anilor sau rămâi fermă pe aceeași poziție?
Îmi plăcea la nebunie să citesc romane în original, în limba franceză, și mă mândream că puteam să o fac. Nu pot să numesc un scriitor anume, îmi plac toți. Ceea ce‑i deosebește de scriitorii contemporani este obsesia lor pentru descrieri. Pagini întregi cu descrierea unui peisaj, a fiecărui personaj cu de‑amănuntul. Mie, dimpotrivă, mi se reproșează că sunt prea rezervată. Dar eu prefer să‑i dau cititorului libertatea imaginației, punând accentul pe una sau două trăsături importante.
Ai scris poezii? Ce e mai greu de scris, proză sau poezie?
Cred că ambele sunt greu de scris când nu ai ce spune.
Te gândești la tema unui viitor roman?
Am câteva idei, dar prefer să nu le dezvălui deocamdată. Să fie o surpriză.
Îți mulțumesc pentru aceste răspunsuri, dragă Emilia Burca. Rămânem în așteptarea surprizei promise de o scriitoare.
Vă pare că e ușor a urzi un roman fantasy? Deloc. Pentru că trebuie să citești mult, să te documentezi, să cântărești fiecare frază. Scriitoarea le ticluiește atât de bine, că dacă intri în lumea eroilor ei, simți cum pășești pe un tărâm fantastic, pe care ai vrea să‑l descoperi. Ochiul tigrului este un roman despre vieți furate, adevăruri spinoase, dragoste și trădare. Printre cărțile fantasy pe care le citești dintr‑o suflare, Ochiul tigrului te cucerește cu intrigile savuroase, cu un protagonist dornic de viață, care merge la tentative de asasinare și te ține cu sufletul la gură. Copernic, Bruno, Galilei susțin că Pământul este rotund, că se învârte în jurul Soarelui, iar Universul este mai mare decât sistemul nostru solar și conține un număr infinit de lumi populate de ființe inteligente. Și iată că Emilia Burca ne povestește despre persoanele care susțin teoria că Pământul ar fi plat. O carte fantasy plină de acțiune, pasiune și răsturnări de situație neașteptate.
