Au colaborat cu KGB‑ul foarte mulți
Constantin Șchiopu: „Condamn dorința bolnavă a Rusiei de a demonstra întregii lumi că ea este o putere, care nu admite concesiile”
Sunt deja doi ani de când Rusia a invadat Ucraina. Dumneavoastră condamnați acest război.
Desigur, condamn acest război, prin care se urmărește nu numai supunerea unei națiuni, nu numai cotropirea teritoriilor ucrainene, dar și dorința bolnavă a Rusiei de a demonstra întregii lumi că ea este o putere, care nu admite concesiile. Totodată, Putin vrea să le transmită marilor puteri ale lumii că ea este cea care trebuie să decidă soarta altora, în special, a fostelor republici sovietice. Evident, dorința lui Putin de a reface imperiul rusesc este mai mult decât o ipoteză. E îngrozitor că mor atâția tineri.
Nu v‑a șocat numărul atât de mare al agenților FSB și KGB din Ucraina?
Ei sunt peste tot. Ca furnicile. Este o modalitate a Rusiei de a‑și menține puterea și de a influența politica, destinul altor state. Este ceea ce caracterizează din plin natura și esența unui imperiu: de a aduce iscoade, care nu numai să destabilizeze, să acumuleze informație, dar și să distrugă, să supună alte popoare.
Cum credeți, sunt și în Republica Moldova agenți ai FSB‑lui?
E de ajuns să aruncăm o privire asupra Ambasadei Rusiei la Chisinău, care, cred, se întinde pe câteva hectare. Sunt câteva sedii ocupate de Rusia, amplasate în punctele strategice din Chișinău. Unul – vizavi de ambasada Statelor Unite, de pildă. Aș compara prezența spionilor ruși în Republica Moldova cu cancerul, care, încă în faza precoce, trebuie extirpat și supus unei chimioterapii. Cred că boala respectivă – infiltrarea spionilor ruși în structurile Republicii Moldova – este în faza de metastaze și nu știu dacă se mai poate face ceva. Asta nu înseamnă că trebuie renunțat. Bolnavul cu metastaze se agață de orice pai pentru a‑și mai prelungi existența.
Dumneavoastră ați avut de suferit de pe urma agenților KGB?
Da. Eram student la Facultatea de Litere, UPS „Ion Creangă”, și dansator în ansamblul de dansuri populare „Hora” din Chișinău. În 1978, am fost selectat pentru un turneu în SUA și Canada. Pe ultima sută de metri, la Moscova (așa mi se spusese), dosarul meu a fost respins (dosarele participanților erau examinate în diferite instanțe: comitet comsomolist, de partid instituțional, raional, orășenesc etc.). Nimeni nu mi‑a dat vreo explicație. Apoi, ca dansator profesionist în orchestra de muzică populară „Fluieraș” a Filarmonicii de Stat din RSSM (din 1980), mi s‑au interzis alte două turnee: unul peste hotarele URSS, altul la Moscova, unde se defășura festivalul tineretului din lumea întreagă. La revenirea colectivului acasă, de la Moscova, într‑o discuție cu coregraful ansamblului, Pavel Andreicenco, acesta, care mă aprecia foarte mult ca dansator, dându‑mi și un solo într‑un dans, m‑a întrebat dacă nu cumva sunt membru al unei organizații naționaliste, dându‑mi astfel de înțeles că nu e vina lui că nu mi s‑a permis să merg cu grupul în turnee. A trebuit să‑mi dau demisia.
În perioada 1979‑1980, deja absolvent al facultății, am fost angajat, prin cumul, la Catedra de limba română, UPS „Ion Creangă”. Am predat cursurile Literatură veche/medievală și Folclor. Am predat timp de un an. În anul următor nu am mai fost acceptat, chiar dacă, potrivit înțelegerii de la sfârșit de an de studii, trebuia să‑mi continui activitatea la catedră. Nu mi s‑a dat vreo explicație. Probabil, cartea Istoria literaturii române vechi de N. Cartojan, pe care mi‑a împrumutat‑o cineva și pe care am recomandat‑o studenților, a fost de vină. Nu știu.
În perioada 1983‑1986, ca profesor de limba și literatura română (pe atunci, moldovenească) în școala nr. 32 din Chișinău, am început să fiu persecutat de către agenții KGB după ce organizasem câteva spectacole cu elevii, în care am valorificat niște obiceiuri din satul meu: Sorcova, Lăzărelul, Steaua. Am avut „neatenția” să implic profesorii din școală într‑un spectacol‑concurs, cu genericul „Noi și mama, mama și noi”, în care au răsunat versurile din Muma lui Ștefan cel Mare de D. Bolintineanu, din Monastirea Argeșului, versuri de Octavian Goga, de George Coșbuc. Cred că și acum, în arhivele KGB din Chișinău, se mai păstrează dosarul meu. O colegă de serviciu, Nina Avacumov, în vârstă, profesoară de limba rusă, cu care eram în relații amicale, m‑a prevenit despre faptul că sunt urmărit de KGB. Ea fusese chemată, interogată și ulterior i s‑a propus să colaboreze cu KGB‑ul în privința mea. Îi rămân recunoscător și astăzi, chiar dacă nu mai este în lumea noastră, pentru că ea mi‑a dat câteva nume de colegi care depuseseră mărturii împotriva mea, doamna în cauză atenționându‑mă să fiu mai atent la ce și cu cine vorbesc.
În perioada 1986‑1990, am făcut studii de doctorat la Moscova. În primii doi ani, toate scrisorile îmi erau dezlipite. Coordonatorul meu de teză, director de institut și academician, la sfârșitul anului II, cred, m‑a chemat și mi‑a spus foarte scurt: „Ați venit să faceți o cercetare, nu să vă ocupați de politică națională. Vă recomand să rețineți spusele mele”. Am înțeles ce trebuia să înțeleg, dar nu am înțeles care era vina mea. Or, eu nu eram și nici nu am fost membrul vreunei mișcări naționaliste, nu am protestat public împotriva sistemului etc. Așa credeam atunci.
Vi s‑a propus să colaborați cu KGB‑ul? Ați colaborat? Ați intrat vreodată în sediul KGB‑lui?
Nu, nu mi s‑a propus, nu am colaborat. În 1986, înainte de a pleca la Moscova, am fost chemat pe strada Mihai Eminescu, în sediul KGB, unde am fost intimidat, amenințat și unde agentul încerca să‑mi demonstreze superioritatea sistemului socialist și dreptul, oferit de statul sovietic, moldovenilor la autodeterminare.
Cunoașteți oameni care au colaborat? Dar oameni care au avut de pătimit?
Da. Am câteva nume de profesori, colegi de la școala nr. 32 (unii sunt în viață), care au depus mărturii împotriva mea, mărturii ce m‑au costat scump. Unei colege din școala 32, care atunci era secretar de partid și care m‑a denunțat, i‑am imputat pe la sfârșitul anilor ’90 colaborarea ei cu agenții KGB. A recunoscut, zicându‑mi că a fost forțată de situație și de statut.
Ucraina n‑a adoptat legea lustrației. Dacă ar fi fost votată înainte de război, probabil, s‑ar fi putut preveni mai multe tragedii. De ce nu e adoptată legea lustrației în Republica Moldova? Când va fi votată și promulgată? Dvs. sunteți pentru adoptarea ei?
Cu certitudine, lega lustrației este importantă și trebuie votată, promulgată. De ce nu este adoptată? În perioada sovietică, foarte mulți au colaborat cu KGB‑ul, în special, acei care aveau funcții de stat, erau directori, șefi de instituții, secretari de partid de diferite ranguri etc. Aceștia, după independență, s‑au instalat, ani și ani, în funcții de conducere în Republica Moldova. S‑au atras unii pe alții în funcții. Au rămas fideli cauzei. Evident, ei nu puteau să voteze o lege a lustrației, care îi demasca. Nu cred că în Republica Moldova va fi votată aceasta, cel puțin, în următorii 50 de ani. Or, foștii colaboratori au copii, care au fost instruiți cât se poate de bine în ceea ce privește impactul legii lustrației asupra lor. Cât mă privește, vreau să fiu martorul adoptării acestei legi și astfel să aflu cine dintre colegii mei de facultate – că de atunci a început urmărirea mea – au colaborat cu KGB‑ul și care au fost declarațiile lor. De fapt, e utopică această dorință a mea, dar speranța moare ultima.
P.S. După absolvirea facultății, apoi după declararea independenței, în special, în primii 15 ani, am urmărit învestirea în funcții de partid sau de șefi a unor colegi de facultate/de serviciu din perioada sovietică, pe care noi îi bănuiam că ar fi colaboratori ai KGB‑ului. Această ascensiune a lor m‑a făcut să cred că, într‑adevăr, ei au colaborat atunci cu organele respective. Mai am și alte argumente care îmi probează această afirmație.
