Nașterea filosofiei a fost un proces complex și specific strict civilizației grecești. Sunt mai mulți factori care au favorizat nașterea filosofiei anume în Grecia Antică, cum a fost polisul, iar unul dintre cei mai importanți este perspectiva religioasă a grecilor – zeii pe care îi venerau și cum se raportau ei la religie. Din tot Panteonul, cei mai importanți se dovedesc a fi Zeus, conducătorul tuturor zeilor, și Apollo, zeul ar‑ tei, al muzicii, al Soarelui și al sublimului, venerat de toată Grecia Antică, modificând aspecte‑cheie ale modului de viață grecesc. Pentru începuturile filosofiei, zeul Apollo a fost un factor‑cheie.
Chiar de la nașterea sa, Apollo declară lira și arcul ca obiectele definitorii caracterului lui. Lira este simbolul muzicii și artei, elemente centrale pe care se bazează întreaga ființă a lui Apollo. Fiind liderul Muzelor, Apollo este legat direct de toate tipurile de artă, chiar dacă muzica și poezia sunt principala sa ocupație. Sublimitatea caracterului său oferă cântecelor sale o sentință divină. Chiar și sosirea sa la Delfi este înconjurată de muzică, simbolizând perspectiva de zeu al civilizației, muzica lui fiind de fapt spiritul întregii sublimități a zeilor. Această muzică este ascultată și apreciată de toate ființele raționale dirijate de gândirea supremă a lui Zeus, dar respinsă de toate ființele monstruoase.
Arcul, cel de‑al doilea simbol al lui Apollo, unul pe care îl împarte cu sora sa, este un simbol înșelător. Pe de o parte, fiind o armă, arcul aduce moarte, cum a fost în cazul lui Coronis sau Niobe. Însă arcașul Apollo nu trebuie interpretat ca un zeu al morții. Apollo nu se apropie niciodată de eroi sau de cei pe care îi preferă, cum face Atena, ci doar își ghidează favoriții de la distanță, cum a făcut cu luptătorul Paris, care l‑a ucis pe Ahile. Acțiunile lui, la fel ca săgețile, zboară direct și își ating întotdeauna ținta cu verdictul divin. Până și templul său de la Delfi este definit de un enunț care exprimă depărtarea și limitarea apolinică: „Cunoaște‑te pe tine însuți!” Această limitare nu este una privativă. Apollo nu le ia nimic oamenilor, ci doar le amintește de propriile limite. Oferind o disciplină, structură, claritate și educație omenirii în legătură cu capacitățile ei. Înălțimea spirituală apolinică reprezintă perfect conceptul grecesc de Sophrosyne, care implică recunoașterea distanței ce desparte omul de măreția zeilor. Apollo întruchipează ideea că noi, ca oameni, putem să ne atingem potențialul doar fiind conștienți de lanțurile care ne fac oameni. Apollo este zeul care dezvăluie lucrurile, indiferent dacă sunt ascunse sau viitoare.
Apollo a fost unul dintre zeii cu cea mai mare influență asupra filosofiei, alături de sora lui, Artemis, zeița protectoare a lui Heraclit. Inevitabil, prin influența pe care a avut‑o Apollo asupra gândirii grecești, acesta a atins și mințile marilor gânditori, ale filosofilor. Mai întâi, zeul a avut o influență asupra fizicaliștilor/presocraticilor ca Parmenide, unul dintre primii membri ai unui club care și‑a primit binecuvântarea de la Apollo și ai cărui membri par să fi fost, în mare parte (sau chiar exclusiv), medici. În al doilea rând, dimensiunea profetică a lui Apollo are o importanță majoră în istoria filosofiei prin evenimentul descris în Apologia lui Platon, și anume prin secvența pe care Preus o numește „Originea apolinică a filosofiei”, în care Chaerephon l‑a întrebat pe oracolul din Delfi dacă există om mai înțelept decât Socrate, la care Apollo, prin preoteasă, a răspuns că nu există. Socrate interpretează acest eveniment ca o confirmare a chemării sale divine de filosof, care trebuie să demonstreze oamenilor că ei nu știu de fapt ceea ce cred că știu. De atunci încoace, filosofia a fost stabilită ca o „chemare divină”, și nu pur și simplu una divină, ci strâns legată de domeniul apolinic.
Apollo a fost un zeu multidimensional și complex, care a influențat societatea greacă prin fiecare fațetă a sa. Nu e de mirare că acesta a fost venerat la un nivel asemănător cu cel al lui Zeus. Fiind un zeu al păstoritului, artelor, sănătății, divinației, educației, tinerilor și Soarelui, este evident că a avut un impact semnificativ asupra tuturor ocupațiilor și claselor sociale. Îmbinând politica, religia, filosofia, arta și știința într‑un întreg care depindea totuși de părțile sale, grecii, prin intermediul lui Apollo, au explorat adâncurile potențialului uman și locul oamenilor în raport cu divinul, lăsând o moștenire care continuă să‑i minuneze pe academicieni peste secole…
