Poezia se profilează la nivel universal din ce în ce mai intens
Mircea Dan Duță: „ „Familia” este una dintre cele mai respectate și admirate reviste de la noi, un brand care combină tradiția literară cu forța, dinamismul și înalta clasă a culturii române și internaționale contemporane”
Mircea Dan Duță, născut la 27 mai 1967 la București, este poet, filmolog, traducător, autor de expresie cehă.
Dragă dle Mircea Dan Duță, dvs. sunteți organizatorul și moderatorul Saloanelor literare „Familia”. Când și cum a apărut acest concept?
Produc și moderez pentru „Familia” două programe video, „Saloanele LiterareFamilia”și „Întâlnirile Internaționale „Familia” ”.Ele alternează și se desfășoară, în medie, la două săptămâni. M-a încurajat către această inițiativă evoluția excelentă a revistei„Familia” în ultimii doi ani, sub manageriatul curajos, eficient și dinamic al unuia dintre cei mai talentați manageri culturali pe care îi avem, scriitorul Mircea Pricăjan, și cu sprijinul de neprețuit al unor prestigioase personalități ale culturii române și universale contemporane, precum scriitorul Bogdan Suceavă, om de știință și cultură de anvergură universală, admirat în egală măsură la New York, Paris, Detroit, Londra, București sau Chișinău. Or, date fiind aceste evoluții ale „Familiei”, reprezintă pentru oricine o onoare și o bucurie să colaboreze cu această revistă de cultură, astăzi, pe bună dreptate, una dintre cele mai respectate și admirate de la noi, un brand care combină tradiția literară (să nu uităm că „Familiei” este una dintre primele reviste culturale de referință apărute în spațiul cultural românesc și că aici a debutat Eminescu) cu forța, dinamismul și înalta clasă a culturii române și internaționale contemporane, dimensiunea națională cu tradiția universală, amândouă specifice pentru istoria îndelungată, complexă, extrem de interesantă, dar și de zbuciumată a„Familiei” istorice. Mi-aș dori ca Saloanele și Întâlnirilesă reprezinte modesta, dar sincera mea contribuție, oferită din tot sufletul, la evoluția de invidiat și de admirat aFamilieicontemporane și istorice.
Saloanele literare au ajuns deja la a 30-a ediție, prilej pentru care vă felicit din toată inima. Știu că țineți la fiecare întâlnire. Iubiți și prețuiți fiecare poet în parte. Ce rol au oamenii în viața dvs? De unde vine dragostea pentru ei?
Frumoasă și emoționantă întrebare. Îți mulțumesc pentru ea. Să zicem că m-a inspirat (și) exemplul unei anumite autoare care, fiindcă nu putea împrumuta de la o bibliotecă mai mult de patru volume ale unui poet la care… sau, să zicem, a cărui operă o aprecia foarte mult, s-a făcut bibliotecară pentru a învăța cum se coc prăjiturile preparate cu esență de poezie. Iar dacă cineva poate iubi poezia atât de mult încât să-și extindă prin propriile-i puteri anvergura intelectuală, umană și sufletească de la aceea a unui autor de poezie la aceea a unui creator de asemenea superbe gesturi marcate de poezia intrinsecă a lumii și a existenței (personale, colective, individuale, nu mai contează), atunci nu este de mirare că un organizator deÎntâlniri și Saloaneține la fiecare dintre ele. Și pentru că nici Saloanele, nici Întâlnirile nu se pot desfășura decât în prezența și cu participarea oamenilor și a poeților, este firesc ca, dacă prețuim evenimentul, să îi iubim și pe aceia care îi dau sens de existență și desfășurare. Și în absența cărora, la urma urmei, nici măcar noțiunea, ideea de poezie nu ar mai avea sens.
Dle Mircea, m-a răscolit frumos exemplul autoarei care s-a făcut bibliotecară. Țin mult la poezia ceea. Mă bucur că v-a rămas în memorie. Apropo, știu că aveți deja un public fidel, de aceea vreau să vă întreb cine sunt invitații următoarei ediții?
Planuri sunt multe, avem bucuria de a constata că autorilor le face plăcere să fie oaspeți ai Întâlnirilorși ai Saloanelor„Familia”, ceea ce reprezintă, din capul locului, un stimulent de înaltă clasă. Având în vedere calitatea mea de corespondent al „Familiei”pentru Europa Centrală, de Sud-Est și Țările Baltice, limbile din care traduc cu preponderență, precum și statutul de membru al PEN Club Republica Cehă, este, desigur, explicabil faptul că printre invitații Întâlnirilor Internaționale se vor găsi numeroși autori din Cehia, Slovacia, Polonia, apoi din Bulgaria, Slovenia, Croația sau Macedonia de Nord, în general, din fosta Jugoslavie, din Estonia, Letonia și Lituania, dar și personalități de vârf ale literaturii universale, din Mongolia până în Argentina sau din Statele Unite până în Malaysia, India sau Nepal, din Republica Sud-Africană până în Egipt sau Siria, din Grecia până în Scoția. În ceea ce privește Saloanele, mă strădueisc să promovez, pe cât posibil, tot ce este sau apare bun pe piața literară din România, Moldova, respectiv pe piețele literare de limbă română din Ucraina, Serbia sau Bulgaria. Îmi doresc foarte mult să încep a invita scriitori de limbă aromână – puțină lume știe că există țări în care aceștia își au propriul lor PEN Club. Întâmpin cu bucurie la Saloane autori din rândurile minorităților de la noi, autori care scriu, dintr-un motiv sau altul, în altă limbă decât în aceea maternă, le ofer spațiu de exprimare celor preocupați, ca și mine, de statutul traducătorului literar în și din limba română, etc. Avem agreat cu poeta greacă Alessandra Psaropouolo un program foarte interesant dedicat poeziei grafice, aspectelor pe care aceasta le îmbracă și rolului pe care îl joacă în literatura universală contemporană, le adresăm întotdeauna un entuziast bun-venit performerilor (ne-au fost oaspeți până acum Peter Șragher, Felix Nicolau, Mugur Grosu, Adrian Suciu, Elena Albu, Viku Zenescu, Valeria Barbas, un talent universal și multilateral, apreciată și admirată ca poetă, interpretă vocală și performer, deja menționata Alexandra Psaropoulo, poetul și performerul american Rick Spisak (împreună cu care producem și prezentăm programul radiofonic Poets of the East), performerul, poetul și muzicianul indian Kkumar Prasana, poetul și performerul polonez Dawid Mateusz, poetul, prozatorul și performerul ceh Ondřej Macl, poeta și vocalista poloneză Weronika Lewandowska, întruchipare a spiritului performativ central-european, Jana Orlová, poetă cehă unanim recunoscută și performer de talie mondială, Tricia Ince, poetă și perfomer născută în Barbados, dar locuind acum în Statele Unite, Taysi Kasato din Japonia, Jaromír Typlt, autor și performer ceh admirat și respectat în toată Europa, Marissa Prado (USA), Kemlyn Tam Bappe (Singapore), Antje Stehn, poetă, performer și manager cultural din Germania, dar conducând proiecte de gen în Italia și în întreaga Europă, etc.), la unele dintre primele ediții ale Întâlnirilorne vor fi oaspeți poeta germană Therese Craetsch, poeta bulgară Aksynia Mikhailova, poetul ucrainean Jurek Zawadzki (de altfel, cu Ucraina avem mai multe proiecte), poții sârbi Danijela și Nenad Trajković, poeții maghiari Erzebet Csicsery-Ronay, Attila Balays, Sandor Halmosi și Janos Afra, negociem o seară de poezie arabă contemporană, pe care o vom organiza împreună cu apreciata poetă siriană contempornă Shurouk Hammoud, suntem în discuții avansate pentru o ediție dedicată literaturii din Africa Centrală, negociem cu Kemlyn Tan Bappe și Lu-Shien Tan un maraton de poezie singaporeză contemporană, ca noutate de ultimă oră pregătim în colaborare cu Ambasada Cehă din București niște Saloane Literare Diplomatice, etc., etc. Așadar, de idei nu ducem lipsă. Iar dacă și sănătatea ne-ar sluji pe măsură, mai că nu ne-am mai plânge nici măcar de buget…
Dvs. ați participat la foarte multe festivaluri internaționale de poezie. Bănuiesc că datorită acestor festivaluri cunoașteți foarte multă lume care ulterior devin invitații saloanelor literare „Familia”… Povestiți-mi una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-ați trăit în cadrul unui festival.
Da, festivalurile pot fi o sursă de identificare a unor autori interesanți – în fond, pentru asta sunt făcute, pentru ca oamenii să se cunoască în direct, să-și cunoască reciproc opera și să se promoveze reciproc, în acest fel promovându-se, indirect, dar eficient, pe ei înșiși. Dar astăzi există și alte posibilități. Descoperim autori deosebit de interesanți online, ajungem să îi traducem sau să ne traducă adesea fără să ne fi văzut vreodată față în față. Și poate că tocmai asta este cel mai frumos. Te „îndrăgostești” (în calitate de cititor și iubitor de literatură, desigur) de creația unui anumit autor și nici măcar nu mai resimți nevoia imperioasă de a-l sau a o cunoaște în mod direct. Desigur, este cu atât mai frumos dacă acest proces se petrece în mod concret, dar, repet, el nu mai devine o necesitate, un must. Iar pentru mine tocmai acestea sunt cele mai frumoase momente de pe parcursul procesului de descoperire a unor autori despre care știam până acum mai puțin – sau nu știam deloc. Dar tu îmi ceri o poveste de la un festival… Poate că una dintre cele mai frumoase s-a petrecut chiar la Chișinău, unde participam pentru a doua oară la Primăvara Europeană a Poeților și am fost invitați să citim la o reputată școală privată din oraș. Acolo, cupă ce am citit noi, am ascultat și câțiva foarte tineri poeți dintre studenții școlii și am realizat că pe una dintre fete le „cunoșteam” de mult timp (evident, online și la nivelul creației poetice), că îi tradusesem câteva texte în cehă și slovacă pentru niște reviste literare de acolo și că se bucurase de mult succes. Bucuria mea a fost enormă, după program, am vrut să mă duc să o salut și să mă prezint „fizic”, „as such”, dar mi-am dat seama că aș fi distrus tot farmecul unui contact online, construit și dezvoltat strict pe baza poeziei. Și am lăsat lucrurile să curgă. Iar ele „curg” și astăzi la fel de frumos.
Anul trecut, ați fost invitat la tabăra de poezie „Leonard Tuchilatu” de la Orheiul Vechi. Ce părere aveți despre poezia tinerilor de la atelierul „Vlad Ioviță”? Pe Dumitru Crudu în ce circumstanțe l-ați cunoscut?
Cunoșteam și admiram poezia voastră la Cercul „Ioviță” și munca extraordinară a lui Dudu cu mult dinaintea taberei de poezie. La ședințele cenaclului, am fost adesea, în persoană sau online, și am simțit întotdeauna, cu încântare, că am o muțime de lucruri de învățat de acolo, ca om și ca poet. Pe Dudu l-am cunoscut la Festivalul Lecturilor de Autor din Cehia, din 2019, un festival amplu, itinerant, care presupune cinci lecturi în cinci zile în cinci țări și adună laolaltă elitele scriitoricești din Cehia, Polonoa, Slovacia, Ucraina și țara invitată (în 2018, România). Am avut plăcerea de a traduce pentru Dudu în cadrul unor filmări, de a modera o seară de poezie și performance la Teatrul 12 din Ostrava și, mai ales, de a umbla bezmetici timp de trei ore unul după celălalt, după ce ne așteptaserăm reciproc o jumătate de oră în două gări diferite ale orașului.
Foarte interesant! E plină de aventură viața poeților! Dvs. ați început să scrieți destul de târziu. După 40 de ani. Ce ați ai făcut până atunci?
Prostii, ca toți bărbații neserioși: trei facultăți, două masterate, un doctorat, am publicat mai multe cărț… Pe scurt – și ceea ce nu știam atunci – mă pregăteam să descopăr poezia!
În plecările peste hotare găsiți subiecte pentru a scrie. Aveți o poezie foarte ludică. N-am să uit niciodată poezia ceea despre avion. Îmi stă și acum fraza ceea în cap: „Un pahar de vin roșu, vă rog”! Vă inspiră stewardesele?
Cândva, o fostă secretară a mea, o tânără doamnă extrem de cultivată și de distinsă, cu studii la Oxford și, nu în ultimul rând, de o frumusețe răpitoare, îmi reproșa ocurența prea – „exagerată”, pretindea – a personajului stewardesei în poemele mele. Îmi explica, doctă (și sunt convins că știa ce spune, întrucât existau extrem de puține domenii umaniste în care să nu se priceapă), că atracția către femeile în uniformă crește odată cu vârsta pentru bărbații în curs de îmbătr…. maturizare. Țineam mult la ea și o apreciam mult, de aceea nu mi-ar fi făcut plăcere să i-o retez sec și să-i explic, la fel de doct și cu argumente imbatabile, că se cam înșela. Cel puțin, într-o bună măsură (în viața mea, nu am scris vreun poem pentru vreo polițistă sau generăleasă sau de pompieri, deși aceste categorii sociale umblă aproape numai în unim, în schimb, elevelor de liceu sau studentelor le-aș dedica volume întregi, deși nu poartă niciun fel de uniformă nici în Cehia, nici în Slovacia, nici în România… dacă ar fi timp pentru asta și dacă ar fi după capul meu – bine că nu este…). Mai degrabă limbajul lor, al stewardes-elor, vorbit într-o engleză imposibil de imitat, mărginită la câteva fraze pe care le tot repetă din bunul motiv că habar nu au de altele (printre ele fiind și nelipsita ofertă privind paharul de vin roșu) – pe scurt, o invitație la un lucru copios cu frazele și cuvintele și asupra lor. Or, ce altceva înseamnă a deveni poet decât a-ți crea nu numai un limbaj propriu, dar mai ales un stil de a „poetiza”, un mod propriu de a lucra cu frazele, propozițiile și cuvintele, de a modela langue în parole, schimbând în acest fel și modul în care sună parole. Câtă nevoie am avea acum de un Saussure care să constate cum anume au fost aplicate și diversificate instrumentele de lucru pe care le crease în urmă cu nici măcar un secol!
Ați tradus mai mulți autori din limbile cehă, slovacă, polonă, bulgară. Puteți să numiți câțiva autori pe care i-ați tradus și să-mi spuneți prin ce v-a atras poezia lor?
Dat fiind că am tradus, în volum sau pentru reviste, cam 80 de autori cehi, 25 slovaci (patru în volum și restul în reviste) și 10 polonezi (asta fără să mai numărăm autorii de limbă engleză, franceză, bulgară, slovenă, nord-macedoneană sau italiană care mi-au căzut în mână și pe care i-am considerat demni de a fi aduși la cunoștinșa publicului român), descrierea activității mele de traducător nu se poate face în câteva rânduri, Să menționăm, totuși, la capitolul traduceri din cehă, nume mari ale poeziei și prozei din țara (hai să n-o mai numim a lui Švejk, să ne aducem aminte că a mai fost și a lui Havel, Čapek, Dvořák, Smetana, Kolář, Patočka și care or mai fi fost, precum Peter Borkovec, Petr Hruška, Radek Fridrich, Olina Stehlíková, Marie Šťastná, Simona Rackova, Jana Orlová, Milan Ohnisko, Adam Borzič, Jaromír Typlt, și atâția alții… ca să ne mărginim numai la o parte dintre cei publicați în volum, dintre slovaci Oľga Gluštiková, Martina Straková și Jozef Leikert în volum, respectiv Martina Gŕmanová, Martin Chudík, Miroslav Dávid, Mila Haugová, Erik Ondrejčka, Erik Marković, Ján Buzássy etc. pentru reviste, dintre polonezi in special poeti tineri (adun material pentru o antologie de poezie polonă tânără, o antologie similară de poezie cehă urmând să vadă lumina tiparului în aceasatră toamnă) poeții Dawid Mateusz, Weronika Lewandowska, Ilona Witkowska, Basia Klicka, Bartosz Radomski, respectiv romanciera Hana Samson, dintre bulgari poeții Dimana Ivanova, Aksynia Mikhailova, Georgi Gavrilov, Evelina Petkova, dintre sloveni poeții Veronika Dintinjana, Petr Kulhar, Alena Jensterle – în sfârșit, mulți alții, majoritatea poeți, întrucât poezia se profilează la nivel universal din ce în ce mai intens ca o Cenușăreasă a literaturii, dar și dramaturgi, documentariști sau prozatori care, în opinia mea, merită o atenție mai mare decât aceea care (nu) li se acordă pe plan național sau internațional, sau care, dimpotrivă, sunt foarte cunoscuți și admirați în țara lor, în Europa sau / și în lume, dar încă n-au ajuns să cunoască și piața literară românească sau moldovenească, autori în etate pe nedrept uitați sau, dimpotrivă, autori tineri de al căror talent enorm nu se sinchisește nimeni. Și, cu scuze pentru această enormă – în aparență – polologhie, ea este, totuși, cu adevărat, o foarte mică parte a poveștii, adică a activității mele de traducător.
De curând, ați ținut o conferință despre cinema New Waves în Europa Centrală din anii 60 ai secolului XX. Pentru cine ați ținut această conferință? Cum a fost?
A fost o amabilă invitație din parte unui studio cultural indian cu o audiență remarcabilă, o televiziune pe internet specializată în subiecte culturale (în principal europene) și care încearcă, prin acest gen de programe, o apropiere între culturile europene și acelea indice. Îndrăznsesc să spun că a fost un program de succes, urmărit de numeroși spectatori on-line, un motiv de mândrie pentru organizatori, care s-au exprimat în mod repetat în acest sens, iar pentru mine, o mare bucurie de a retrăi subiecte dragi mie pe baza cărora mi-am scris și publicat cândva teza de doctorat în Republica Cehă.
Dle Mircea Dan Duță, vă mulțumesc foarte mult că ați acceptat acest interviu. Sunt onorată și vă transmit calde îmbrățișări și gânduri bune, de aici, de la Chișinău.
Dragă Natalia, a fost o bucurie pentru mine să stăm de vorbă. Vă urez mult succes (nu numai) cu minunata revistă „Timpul” pe care a-ți transformat-o deja într-un brand-fanion al culturii și mă onorează faptul că am o rubrică în cadrul acestei reviste.
