(partea a treia, continuarea textului din numărul 23)
Submanuscrisul Marta (2259, 15-51) datează din anii 1869-1870. Două dintre cele șase texte ale submanuscrisului Elena sunt reluate ca variante înnoite: Mortua est!, 1869, din versiunea Elena, 1866; Ondina, 1869, din versiunea Serata, 1866. Aceste variante, la momentul copierii submanuscrisului Marta, încă nu văzuseră lumina tiparului. Ineditele erau scoase din atelierul poetului. Altfel, poemul Ondina, deși va fi dezvoltat în varianta Eco, așa și va rămâne cu statut de piesă din laboratorul poetic, fără a fi publicat în timpul vieții lui Eminescu. Submanuscrisul Marta, cu varianta Blonda (Perpessicius 1995: 464), conține treizeci și cinci de poeme: 1. De ce să mori tu? (datat „869. Dec.”); 2. De-aș muri or de-ai muri („1869. Aprilie”); 3. Doi aștri („1869, Iul.”); 4. Unda spumă („1869, Iuliu”); 5. Prin nopți tăcute („Iul. 869); 6. Când privești oglinda mărei („Iul. 1869); 7. Mortua est! (cu titlul Elena :meditațiune:), datat „1866. Octombre”. Versiunea „sporită cu 2 strofe” (Perpessicius 1994: 302), când o copiază, prin 1870, pentru submanuscrisul Marta, fiind rânduită între altele două datate de Eminescu cu iulie 1869, nu este exclus să țină tot de iulie 1869, întrucât rigurozitatea paratextuală a corpusului nu trezește dubii. Poemul este publicat în „Convorbiri literare”, 1 martie 1871); 8. Când… („Iul. 1869); 9. Când marea… (f. dată); 10. Ondina („Iul. 869”, variantă a poemului Serata din 1866, prezent în submanuscrisul Elena); 11. Replici („Iul. 869”); 9. Vieața mea fu ziuă („[fără dată]”); 13. La o artistă („[fără dată]”, este un alt poem față de cel publicat în „Familia”); 14. Steaua vieții („[fără dată]”); 15. Când sufletu-mi noaptea (textul în forma sa primară datează de prin 1868 și era încorporat în romanul Geniu pustiu. Ulterior, în formă redactată, apare în submanuscrisul Marta, inclus în seria celor din anul 1869, după care este topit în poemul Înger de pază, publicat de „Convorbiri literare”, nr. 15 iunie 1871); 16. E îngerul tău or umbra ta? („1869 Dec.”, text topit în poemul Înger și demon, publicat în „Convorbiri literare”, nr. 1 aprilie 1873); 17. Mureșanu („tablou dramatic”, prima variantă a poemului la care Eminescu va reveni încă de două ori. Textul se întrerupe după anunțarea replicii Anului 1848 și este continuat în altă pagină de manuscris, 2234); 18. Christ („869 Dec.”); 19. De-aș avea… (datat cu „Sept. 1865”, publicat în 1866 în revista „Familia”, reluat în Marta, prin 1870, cu ortografie îmbunătățită); 20. Înger palid („[fără dată]”); 21. Cine-i? („[fără dată]”); 22. Ector și Andromache (1868, traducere din Schiller); 23. Locul aripelor (datat „69.”); 24. Nu e steluță… (datat „67.”); 25. Din lyra spartă (datat „67.”); 26. Care-o fi în lume… (datat „1867”); 27. La mormântul lui Pumnul (publicat în 1866, este copiat prin 1870 pentru acest submanuscris, intervenind câteva deosebiri ce vizau titlul și ortografia); 28. Noaptea potolit și vânăt (datat „1870”, este absorbit de poemul Noaptea, publicat în „Convorbiri literare”, nr. 15 iunie 1871); 29. Horia („[fără dată]”); 30. Frumoasă-i… (datat 1866); 31. Lida (fără indicații asupra datei); 32. O călărire’n zori (datat „66.”, publicat în 1866, transcris după versiunea din „Familia”, cu ușoare modificări de ortografie); 33. Din străinătate (datat „65”, publicat în 1866, transcris prin 1870 în submanuscrisul Marta); 34. Venere și Madonă (versiunea este datată „69”, dar vede lumina tiparului în 1870 în „Convorbiri literare”, nr. din 15 aprilie); 35. Os magna sonaturum (versiune de titlu pentru poemul La Heliade, text datat cu „66. «Familia» No. 25, Anul III. (67)”, copiat prin 1870 cu redactări ortografice). La analiza datării textelor copiate și ordonate în submanuscrisul Marta se observă, în prima parte (textele 1-18), că poetul a inclus lucrările scrise în anul 1869, iar în partea a doua a listei (textele 19-35) anulează cronologia, transcriind în versiune redactată o serie de poeme publicate deja. În felul cum arată, s-ar putea crede că anume cel de-al doilea submanuscris ar putea reprezenta un volum în pregătire pentru publicare, dar lipsesc de aici totuși o serie de poeme publicate, care îl caracterizau cu asupra de măsură pe tânărul poet. Nu puteau să lipsească dintr-o posibilă carte poemele care i-au impresionat pe cititorii revistei „Familia”: La Bucovina (1866), Speranța (1866), Misterele nopții (1866), Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie? (1867), La o artistă (1868), Amorul unei marmure (1868), Junii corupți (1869), Amicului F.I. (1869), La moartea principelui Știrbey (1869). Un volum de versuri fără aceste poeme nu ar fi fost nici complet, și nici relevant.
Așadar, nici în cazul celui de-al doilea submanuscris, Marta, nu se poate afirma cu certitudine că acesta ar reprezenta proiecția unui volum de debut, pe care Eminescu l-ar fi pregătit pentru publicare prin 1870. Chiar dacă Perpessicius înclină să creadă că submanuscrisul Marta ar fi avut finalitatea publicării unui volum, întrebându-se retoric „pentru ce atunci această ordonată cópie, pentru ce mulțimea variantelor, pentru ce reluările și desăvârșirile, pentru ce revizuirile sau cel puțin lecturile târzii din 1881, în plină maturitate lirică?” (Perpessicius 1994: 452-453), ceea ce conține textul submanuscrisului nu poate fi considerat un text pentru tipar. Dar nici nu înseamnă că Eminescu nu a fost preocupat de publicarea poemelor sale într-un volum aparte. Precum constată autorul ediției Mihai Eminescu. Opere, poetul a revenit ulterior la submanuscrisul Marta, dar și la alte texte ale sale din tinerețe, în vederea redactării lor și pregătirii unei cărți pentru tipar. Ideea volumului devine tot mai concretă de prin 1880: Eminescu are titlul deja, Lumină de lună (1880), face precizări importante (1881) pe marginea versiunii redactate a poemului De-aș avea…, inclus în submanuscrisul Marta, datându-și scrierea poemului cu anul 1865, ca și în cazul poemului Din străinătate. În una dintre scrisorile sale către Veronica Micle (scrisori descoperite și publicate abia în anul 2000), Eminescu amintește momentul pregătirii cu adevărat a volumului său de debut. În scrisoarea datată de Veronica Micle cu „8 fevr. 1882” el i se confesează: „Titus îmi propune să-mi editez versurile și am și luat de la el volumul 1870-1871 din «Convorbiri» unde stau «Venere și Madonă» și «Epigonii». Vai Muți, ce greșeli de ritm și rimă, câte nonsensuri, ce cuvinte stranii! E oare cu putință a le mai corija, a face ceva din ele? Mai nu cred, dar în sfârșit să cercăm” (Eminescu 2000: 188). Ar fi de reținut din fragmentul citat că poetul însuși ar fi putut începe selecția pentru volumul aflat „în lucru” cu poemele publicate la „Convorbiri literare”, trecând peste ciclul de la „Familia”. Ideea selecției care i-ar fi aparținut poetului însuși nu poate fi exclusă cu totul, tot așa cum nu putem afirma cu tărie că sugestia de a ocoli aceste poeme nu i-ar fi venit de la critic. Cert este că în volumul Poesii de Mihai Eminescu, îngrijit de Titu Maiorescu, poemele din revista lui Iosif Vulcan lipsesc, iar acestea constituie, în bună parte, ceea ce constituie poezia antum din anii submanuscriselor Elena și Marta.
