Câteva insulițe pe fiord
învăluite în pâclă
pietrele cenușii
arată profiluri bizare
în timp ce timonierul
cu fața roșie
transpirată
își încleștase degetele în coarnele timonei
departe
spre nord‑est
fiordul Oslofjorden întinde brațul
arătându‑ne calea spre portul Moss
câtă priveliște cenușie
dezolantă!
timonierul obosit
șoptește obsedant: well, well –
din nou: well, well…
și totuși așa este: apocaliptic…
cât privești cu ochii
întinderi solitare
mile maritime
acoperite de aglomerări fantastice
de pietre cenușii
deasupra cărora fumegă norii
mai departe
către linia orizontului
se întrevede imaginea unor salbe de lacuri glaciare
închise între țărmurile stâncoase
și din loc în loc
ziduri din beton și borne înalte
ca niște ancore de pe vasele antice grecești
puse
să stăvilească din furia valurilor sălbatice
în depărtare
pe un vârf de stâncă
turnul unei bisericuțe
împunge cerul fumuriu
din care
acum
cade o ploaie placidă
măruntă
obositoare
iar câteva insulițe pe fiord
învăluite în pâclă
și‑arată profiluri bizare
în timp ce pădurile seculare
își tremură veșmântul
cu sunete metalice…
Împărăția pietrelor cenușii
m‑au vrăjit
și iată…
port patru decenii în inimă
această depărtare a soarelui
și apropierea norilor
simțind o ușoară mângâiere a ochilor…
Sunt un depărtat matelot
marinar venit în Țara Vikingilor
care s‑a întitulat cu vulturul apelor
cu aripa întinsă până peste
Împărăția pietrelor cenușii…
