Béatrice Marchal este poetă și critic literar, a adunat și a realizat postum o antologie a poeziei poetei Cécile Sauvage (1883‑1927), mama compozitorului Olivier Messiaen; a scris un eseu critic despre poetul Richard Rognet și o prezentare a pictorului Christian Gardair. Printre cărțile sale recente de poezie se numără Un jour enfin l’accès (Prix Louise Labé, 2019), Derrière attendait l’espace (2021), Salomé, ma salamandre (2024), publicate la editura L’herbe qui tremble, și Gardé vivant (2022), Feuilles de sève et de sang (în curs de apariție, în trimestrul al IV‑lea din 2024), la editura Al Manar. Timp de 10 ani (ianuarie 2013–ianuarie 2023), a fost președinta cenaclului de poezie și estetică „Cercle Aliénor”.
*
Ridică‑ți privirea hotărât,
îndrăznește să privești departe
fără a te pierde în detalii,
lasă‑te purtat
de adierea vântului,
păsări ușoare, nori ușori,
nu te opri nici dincolo de orizont
din dans, niciodată.
*
Cântul unei vieți – zgomotul lemnului care arde,
șuieratul apei prinse în capcană
sub un zumzet
înveselit de trosnetul focului
până când butucul înnegrit
sună ca mătasea șifonată,
înroșită, incandescentă,
niciodată cenușă.
*
Crescute în livezile cerului,
Florile vântului, norii
protejează lumina
secretă pe care nimic n‑o oprește și nici n‑o slăbește
unde se măsoară
– disperare sau leac –
pasiunea care lipsește,
pasiunea căutată.
*
Scaunul părăsit în grădină
dintr‑odată atrage atenția,
luminând prin ploaie,
chipul zilelor frumoase se oprește acolo, ca
în adâncul amintirii,
promisiunea unui necunoscut
care umple inima prezentului cu
o dulceață neașteptată.
*
Cine va vedea prin ceața invizibilă
a obiceiurilor și a tradițiilor,
prin care mergem convinși că suntem
pe drumul cel bun, în direcția corectă,
cine își va străpunge voalul său gros
pentru alte posibilități mereu oferite,
cine își va exprima dorința de a avea o lumină
mai intensă, mai călduroasă, mai bună.
*
Bea, avânt, din izvorul tău de apă limpede –
acela care izvorăște dintr‑un granit elementar
sau dintre cele mai simple ierburi,
încetează să te înșeli
despre neînsemnat, eliberează‑te
până devii
– lumină pură –
reflecția unei picături.
(Prezentare și selecție de Sylvestre Clancier, poet, președintele Academiei Mallarmé, președinte Maison de Poésie Fondation Emile Blémont din Franța. Traducere din franceză de Maria Ivanov)
