Am visat că erai o femeie frumoasă, cu trup
de apă
nimfă înotând prin unda unui râu vijelios
de munte
iar eu îmi coborâsem de pe mal,
prudent căutând,
mâinile înăuntrul tău.
Aveam deja la îndemână,
pregătită,
sita căutătorilor de comori
când inima ta ca un pește viu
a lunecat speriată
în căușul palmelor mele
Vezi, spre deosebire de poezie,
în vis orice e posibil!
Apoi fără să cuget
am sărit așa cum eram
jumătate om, jumătate fiară de pământ
în mijlocul vâltorii absurde
cu mâinile încă strâns ținând,
îngemănate,
inima ta…
Ea bătea din nou liberă,
înăuntrul tău,
și fiecare șoaptă a ei
se reverbera în cuprinsul apelor
și-n tot trupul meu
cu puterea unei unde de șoc.
Vezi, în vis e totul posibil!
Stăteam prostit, legănat așa
de tine, de ea și de ape
– timpul nu mai conta –
îmi plăcea modul vostru nou, interesant,
de a-mi vorbi și oglindi fața,
deși te auzeam
de sub pietrele mari, rotunde, de râu
râzând în hohote de mine
într-un fel care mă făcea să mă rușinez,
sincer, de-a dreptu’.
Și ca să mă apăr cumva,
îmi repetam în gând:
„numai așa voi putea să cunosc fericirea”
„numai așa voi putea să cunosc fericirea”
„numai așa voi putea să cunosc fericirea”
…
În vis totul e posibil!
