Diminețile lor nu sunt decât nopți
îmbătrânite
Foarte docilă până nu demult, de astăzi
devine o stâncă, o stană de piatră
în loc să se bucure de venirea zorilor ce
și-o dorea de-o viață, azi înmărmurește
de cum
vede lumina zilei
Ieri au sărbătorit ziua ei de naștere, de azi
a început a umple cu zile netrăite încă
un an, al 47-lea
Stă cu ochii închiși, deși soarele de Făurar
îi străbate printre genele strânse și îi
gâdilă irișii ochilor iubește soarele,
iubește lumina
ea însăși este lumină pentru lume
Așa zic toți
este lumânare ori făclie
Așa simte ea
și arderea ei (internă) de ceva timp o
îngrijorează
vede fitilul aprins la ambele capete, este
hotărâtă să facă o schimbare de macaz
Ana se ridică mută din pat și intră în
bucătăria minusculă, iar de acolo în
rutina cotidiană
Despot apare în tablou pe la ora
dejunului, când masa trebuie să fie
deja aranjată, cu tacâmuri și felurile de
mâncăruri din meniul nevociferat. Deși
meniul lui matinal, indiferent de ora
la care i se servește, presupune ciorba,
însoțită de brânză de oi și roșii, pâine cu
unt, dulceață de casă, ceai, cafea, cacao
așa cică își ține glicemia sub control până
după-amiază
pentru el nu contează felurile servite, ci
mai degrabă actul în sine – servirea!
Și-o dorește executată ca în familiile
„normale” sau mai bine zis ca în armată,
adică nediscutată
Colonel în rezervă, trăise o viață boemă,
iar după vârsta de 60 de ani, simte
nevoia să se ancoreze în familie
Nu e o treabă ușoară deloc
Ba din contră, îi este enorm de greu
să renunțe la veșnicele deplasări în
interes de serviciu, unde se vede util,
indispensabil chiar
iar când rămâne pentru câteva zile acasă,
își dorește căldura unui cămin, pe care
nu l-a avut vreodată, pentru că nu l-a
construit
așteaptă să vină totul firesc, fără să se
deranjeze să alimenteze relația cu soția
și copiii
Ana e cea care îl crește de câțiva ani
în acest confort, în această zonă a
stăpânului, care-și așteaptă slujnica și nu
se rezumă la servit masa aceste mofturi,
ci se extind hăt peste dimensiunile
mesei de bucătărie: pune rufe la spălat,
scoate-le și înșiră, strânge, calcă, dă cu
aspiratorul, plimbă copiii, învață-i (că
doar ești pedagog!) activități casnice,
care n-au nicio treabă cu statutul lor de
„cuplu”
Este obligația ei de casnică, că doar nu
este angajată altundeva, chiar dacă i se
odihnesc câteva diplome pe rafturile
dulapului
Mama trebuie să îngrijească de casă, de
copii, de soț, să-i slugărească
că asta și-a dorit dintotdeauna – o familie,
de care să îngrijească
ce-a căutat, aia a găsit!
Dar Ana știe și simte că nu asta este
împlinirea ei. E o mamă fericită și
realizată, dar ca femeie nu mai știe care
îi sunt bucuriile mici, zilnice care să o
motiveze să-și țină jugul pe gât
Bucurii mari – vacanță o dată pe an,
câteva ieșiri în oraș cu ocazia vreunei
zile de naștere și acele vizite părinților
de patru ori pe an cu ocazia sărbătorilor
și a vacanțelor copiilor sunt sursa de
inspirație și odihnă
Atunci își mai face ordine în gânduri, mai
scrie câteva rânduri, pe care le văd doar
lacrimile ei
…
iese
plecarea ei nu lasă vreun gol
cum nici prezența ei nu a însemnat prea
mult
în forfota plecării nu a verificat dacă a
închis apa, nici gazul, nici măcar ușa nu
știe dacă a încuiat-o
nu și-a luat bagaje
în valiză are doar curaj
de atâtea ori a parcurs meticulos acest
scenariu în mintea ei
azi e mizanscenă
cade cortina
Ana se simte plină
plină de ea
este eroină
eroina ei
