vreau înapoi scaunele mele balansoare,
apusurile solipsiste
și sunetele junglei de coastă care sunt terțete din cicade și pentametru din picioarele
păroase ale gândacilor.
am donat biblii la magazine de vechituri
(le-am îndesat în saci de plastic cu o lampă de sare himalaiană, acidă –
bibliile de după botez, cele smulse la colțuri de stradă din mâinile cărnoase ale zeloților,
cele simplificate, ușor de citit, parazitare):
îmi amintesc mai bine mirosul neted de cauciuc al pozelor din manualele de biologie;
care mi-a ars perii din nări,
și sarea și cerneala care mi s-au lipit de palme.
sub decupaje de lună, la ora două și patruzeci și cinci dimineața, studiez și repet
ribozom
endoplasmatic –
acid lactic
stamină
în restaurantul IHOP la colțul dintre Powers și dealurile Stetson
am repetat și am mâzgălit până când totul a progresat și a stagnat undeva unde nu mai
pot arăta cu degetul, poate în măruntaiele mele –
poate acolo, între pancreas și intestinul gros, se află pârâiașul meschin al sufletului
meu.
este rigla cu care reduc acum toate lucrurile; cu muchii dure, scindându-se din cunoașterea care odinioară stătea, o cârpă pe fruntea febrilă.
pot să le las pe amândouă să fie? această credință capricioasă și această știință universitară care huiduie din spatele sălii de clasă.
acum nu-mi vine să cred –
că biblia și coranul și bhagavad gita îmi strecoară șuvițele lungi după ureche, așa cum
făcea mama & șoptesc, pe expirația lor: „fă loc mirării” –
toată înțelegerea mea mi se prelinge de-a lungul bărbiei, până pe piept și se rezumă la:
viața este doar
ovul și spermă
și locul unde cele două se întâlnesc
și cât de des și cât de bine
și ce moare acolo.
(Traducere din engleză de Aniela Clițan)
