S‑a schimbat lumea?
Mircea V. Ciobanu, scriitor, critic literar
S‑a schimbat lumea? Ne‑am schimbat noi? Nici una, nici alta. Lumea nu s‑a schimbat. Doar că noi am avut o altă opinie, mai bună, despre ea. Noi, naivii, am descoperit subit că ea, lumea, doar a mimat o anume evoluție și un nivel de civilizație. În realitate, ea, lumea, a rămas cu năravurile ei primare, agresivă și sinucigașă. Pauza de civilizație s‑a încheiat. Câteva insule de normalitate vor încerca să supraviețuiască, dar nu le va fi deloc simplu.
Credeam că după un lung parcurs, adunând experiența sclavagismului, a inchiziției, a arderii pe rug, a ku‑klus‑klanului, a execuțiilor publice în piață, a omorârii cu pietre, a răstignirilor și a spânzurătorilor, a măcelurilor continentale și mondiale, a armelor de distrugere în masă, urmând apoi, de dragul supraviețuirii, cultul legilor umane universale și împăcările pur omenești, nu vom mai avea probleme majore cu vecinii, oricare ar fi ei… Am fost naivi.
Azi, ca în orice situație de criză, lucrurile se limpezesc. Pentru cine are ochi să vadă, povestea „socialismului dezvoltat” și a „internaționalismului proletar” s‑a developat definitiv. Agresivitatea de sorginte marxistă, alimentată de ura de clasă, suprapusă pe șovinismul imperial, alimentat de ura rasială/națională, a demascat fără rezerve esența monstrului din Kremlin. Și această maladie nu mai poate fi tratată cu metode terapeutice, e nevoie de intervenții chirurgicale dureroase.
S‑a dovedit că, evoluând/civilizându‑se cu viteze diferite, lumea păstrează încă (la început de secol XXI!) multe semne atavice ale trecutului sălbatic. Într‑o lume care a atins culmile evoluției intelectuale și a toleranței, nu păreau să mai recidiveze instinctele primare, animalice, ale luptei pentru teritoriu. Se părea că, odată găsite soluțiile de conciliere între vecini pe alte căi decât recroirea fără capăt a hotarelor, soluție găsită de fostele țări beligerante în cele două măceluri mondiale (și aici e cazul să‑i amintim pe arhitecții împăcării politice și economice, care au pus temelia unei Europe Unite: Robert Shumann, Konrad Adenauer, Jean Monet), nu vom mai reveni la barbarele invazii pe pământurile vecinilor. Mai mult, după prăbușirea comunismului în URSS și în țările „lagărului socialist”, regimul demonstrându‑și inconsistența economică și politică, Francis Fukuyama, un politolog și istoric inteligent și experimentat, s‑a grăbit să anunțe „sfârșitul istoriei”, considerând că lumea a găsit panaceul economic și social perfect. Ce rost mai avea să cauți, dacă istoria a suferit atâtea pentru a găsi versiunea universal echitabilă?
S‑a dovedit că toate astea nu‑i interesează pe revanșarzii totalitarismului, în speță pe cei din serviciile secrete ale fostului lagăr socialist, servicii care nu au creat nimic în viața lor, dar au știut să manipuleze, să deturneze cursul firesc al lucrurilor, să împrăștie vrajbă, să organizeze diversiuni, să distrugă. Lumea l‑a ignorat pe Putin și, mai ales, a ignorat masele inerte, agresiv‑ascultătoare. Imediat după începutul războiului lumea s‑a grăbit să‑l învinuiască pe piticul psihopat/sociopat de la Kremlin, dar apoi s‑a dovedit că din ăștia sunt mulți. Și nu doar în Rusia…
Dar dacă nimic nu s‑a schimbat esențial, cel puțin se limpezesc apele. Pentru Putin, dictatorul mărginit și mimetic, idealul absolut este Kim Jong‑un, liderul Coreei de Nord. Piticul din Kremlin visează să aibă o țară care i se supune fără rezerve, fără firave rămășițe ale opoziției. Încolo se îndreaptă Rusia actuală, respingând toate celelalte modele civilizaționale, inclusiv (sau în primul rând) pe cele occidentale. Pe contrasens, conaționalii noștri fie evadează masiv în Europa sau Occidentul transoceanic, fie își doresc relații economice și politice, culturale și civilizaționale, pe model european. Nu‑i pun la număr pe nostalgicii incurabili sau caricaturi gen Georgescu/Șoșoacă.
Nu există altă soluție decât alinierea la valorile civilizaționale occidentale. Mai bine zis, revenirea la norme și principii (la care balticii, de exemplu, au revenit demult). Există o singură alternativă, cea aleasă ca „vector de dezvoltare” de Putin et Co – Coreea de Nord. Cu iririzații (t)iranice suplimentare, dovadă fiind prietenia cu talibii și alte organizații teroriste. Ergo, pentru a nu depinde exclusiv de succesele/insuccesele ucrainenilor pe câmpul de luptă cu agresorul din Est, trebuie să ne grăbim să intrăm cât mai curând și mai sigur sub umbrela lumii civilizate. Cu toate sacrificiile necesare, fără regrete și, mai ales, fără nostalgii.
