Alexei Vidrașco: „Orice interacțiune cu un artist plastic consacrat, chiar și una foarte scurtă, dacă este sinceră, devine o mină de aur pentru artiștii plastici începători!”
Alexei Vidrașco – sculptor, membru UAP din 2019, din 2012, organizator al mai multor simpozioane de sculptură și pictură naționale și internaționale, profesor de Arte Plastice la Școala de Arte din Cuhnești.
Începând de luni, 16 august 2021 și până pe 20 august 2021, în atelierul tău de la Cuhnești s-a desfășurat un simpozion de pictură și de sculptură monumentală în lemn; ai putea să ne dai câteva detalii despre acest eveniment?
Da, cu drag! Deci, pe parcursul acelei săptămâni, am avut marea onoare să găzduiesc, în spațiul pe care îl numesc „Atelier de la Cuhnești”, un grup de artiști plastici tineri și un grup de artiști plastici consacrați: Valentin Vârtosu, Eugen Sterpu, Valentin Bostan, Petru Glavan, Natalia Glavan, Gheorghe Urechi, Nina-Corina Luchianțeva. Acest simpozion a avut la bază ideea de a întruni, în același spațiu, artiști care promovează diferite concepții, care să lucreze cot la cot, spre a crea un obiect de artă sub pălăria rezultat final deosebit de natura de la care au pornit, adăugând și particularități din starea lor individuală în momentul pictării. Au urmărit, de asemenea, procesul de creare al lucrărilor realizate de ceilalți oaspeți, purtând dialoguri cu toți, preluând anumite tactici.
Este pentru prima dată când elevii tăi interacționează cu artiști plastici consacrați, cu excepția legăturii pe care o au deja cu tine, desigur?
Nu. Li se întâmplă cu regularitate. Din momentul în care am revenit la Cuhnești, am început a organiza mai multe master-classuri de pictură, sculptură, ceramică, grafică. Acestea sunt activități constante. La începuturi, o dată pe lună, invitam câte un grup de artiști, în număr de 3, 4; același Gheorghe Urechi, de exemplu, care a participat în acest an, a mai fost și în 2015 și a făcut un masterclass. Elevii mei, încă de pe atunci, au făcut cunoștință cu marii artiști și nu doar ei. Au fost mai bine de 20 de copii din comună, care nu aveau nicio tangență unui generic comun – arta Cucuteni și motivele dacice. În acest an, 8 dintre elevii de la Școala de Arte la care predau au avut posibilitatea de a interacționa cu participanții. Am făcut chiar mai mult pentru ei, am delegat-o pe Nina-Corina Luchianțeva să se ocupe exclusiv de copii, să le transmită din experiențele sale, să îi ghideze pas cu pas în realizarea unei lucrări. Ea le-a aranjat o natură stati- că, tradițională, invitând copii să lucreze în echipe de 2 sau 3. Ideea era de a reda realitatea statică, personalizând-o, adaugând elemente decorative, în vederea obținerii unui cu Școala de Arte, pentru a urmări felul în care ia naștere un obiect de artă. Ori de câte ori organizez simpozioane, ei sunt invitați. Chiar și toamna trecută, am avut un simpozion de sculptură în piatră la Glodeni și am luat copiii de la Dușmani, 26 de elevi, care au cioplit cu artiștii. Și-au dat des peste degete cu dăltița, dar și asta face parte din dezvoltarea lor ca artiști, le antrenează atenția și îi face să ia o atitudine foarte serioasă față de actul de creație. Adevărul este că deja e greu să îi mai impresionez. Ei sunt obișnuiți să interacționeze cu artiștii plastici consacrați și o iau uneori ca pe o joacă; abia când vor ajunge la colegiu sau universitate, își vor da seama de adevărata importanță întâlnirilor de acum.
Cu toate acestea, observi vreo diferență în lucrările elevilor de până la interacțiunea lor cu artiștii și în cele de după? Presupun că le influențează, într-un fel sau altul, modul de a gândi creația, chiar dacă ei se raportează la aceste colaborări ca la o joacă.
Sigur că da, dar mai mult inconștient îi influențează. Foarte puțini sunt cei care îmi spun că iată, am preluat această tehnică de la un artist ori altul sau să îmi spună că au desenat anume așa, pentru că așa le-a recomandat cineva dintre participanții la simpozion. Totuși, ei absorb din energia de acolo, ei urmăresc, ascultă și asimilează detalii foarte importante. Mă gândesc acum că poate și-au simțit mai puternic vocația în urma întâlnirii din acest an, căci de când am reluat lecțiile la școală, tot mai mulți îmi zic că vor să aprofundeze studiile după încheierea gimnaziului sau al liceului, vor să se înscrie la un colegiu sau la o universitate de arte în Moldova și România. Am, de asemenea, absolvenți care aleg să mai vină la cursuri, chiar dacă și-au luat diploma. În urma taberei din această vară, am remarcat și unele schimbări de concepții la majoritatea copiilor care au participat. În unele compoziții pe care le-am propus de la începutul anului, ei dau dovadă de o maturitate uimitoare în tratarea plastică, fac o altă construcție compozițională. Se simte că au fost luați în serios de artiști, ceea ce i-a făcut să creadă și mai mult în ei înșiși. Orice interacțiune cu un artist plastic consacrat, chiar și una foarte scurtă, dacă este sinceră, devine o mină de aur pentru artiștii plastici începători. Adică, artistul care este predispus să ajute tânărul pasionat de artă vine cu sfaturi, îndrumări, încurajări, iar asta nu are cum să nu influențeze gândirea și actul creativ de după. Eugen Sterpu, de exemplu, la această tabără, le-a vorbit copiilor despre cum anume se construiesc crengile copacilor pe foi; se pare că este ceva ușor sau chiar un lucru banal, dar care se dovedește complex. El le-a explicat cum să se orienteze proporțional în pagină, cum o crenguță crește din altă crenguță. Nu am avut posibilitatea de a sta tot timpul alături de acești artiști ca să vorbesc despre toate sfaturile pe care le-au primit, dar sigur au fost multe și bune, căci sunt orientați foarte bine. Eu le-am dat acum să facă niște compoziții simple, le-am zis să deseneze niște insecte, apoi, din acele insecte să creeze compoziții. Copiii care au participat la tabără au reușit să transmită uimitor stările în picturi, au adăugat multe tratări personalizate, simt o detașare de influențe în acele lucrări, denotă multă încredere.
Tu ai avut posibilitatea de a interacționa cu artiști plastici consacrați la începutul carierei tale, adică pe când erai ca ei?
Direct – nu, indirect – da. Îmi amintesc și acum de ziua decisivă a parcursului meu. Era vară, prin 2003-2004, într-o zi de duminică, mama se întorsese din pădure, de la cules alune și coarne și ne odihneam cu toată familia în fața televizorului, unde, la Moldova 1 a început emisiunea Artelier. Am văzut atunci mai mulți artiști plastici chișinăuieni care participau la un simpozion de sculptură monumentală în piatră, organizat de către Ioan Grecu, care urma să-mi devină profesor, la Soroca. Pe atunci, eu eram elev la Școala de Arte la care sunt profesor azi, clasa de instrumente aerofone, dar pe lângă muzică, iubeam mult artele plastice, desenam și modelam de mic. Marea pasiune a copilăriei mele erau femeile goale, pe care, deși nu le vedeam, le desenam din imaginație în diferite ipostaze. Iar când am văzut acea emisiune, am simțit bătăi de inimă grăbite și am înțeles, de pe atunci, care îmi era vocația. Această emisiune m-a impresionat, m-a făcut să vreau să fiu și eu sculptor, să particip la simpozioane și am ajuns, urmând acest vis născut de pe când eram mic, să particip la multe simpozioane și să fiu și eu organizator, sponsor, la altele. Este vorba de o serie de simpozioane cum ar fi cel de sculptură și pictură organizat la Cuhnești, inițiat în 2012 și reluat, an de an, sub un nou generic, și în alte localități. În 2019, de exemplu, am organizat un simpozion de pictură în orașul Drochia, tot în 2019, Simpozion de sculptură monumentală din lemn, „Hodina”, sat. Pohrebea, raionul Dubăsari, în 2020 Simpozion de sculptură în piatră „Portret”, or. Glodeni, Republica Moldova și multe altele. În momentul în care am ajuns să lucrez alături de artiștii plastici consacrați, mă credeam cel mai norocos om din lume, pentru că îmi doream asta de atunci, de pe când eram copil, când am renunțat la aerofone pentru a face pictură și sculptură.
Iar ca și interacțiuni cu oameni din domeniul artelor plastice, oameni dedicați, au fost două în copilăria mea care ar trebui menționate. Este vorba de Slavic Ionel – unchiul meu, profesor de pictură, frecventam cercul de pictură condus de el, și Sergiu Dumitrașco. Prin 2006, cred, pe când eram în clasa a VIII-a, mama mea a vorbit cu cel din urmă, care ne este consătean. Dumnealui își făcea studiile la Patriarhia română, la București și făcea pictură murală. Era venit într-o vacanță în sat și m-a primit pentru a lua lecții de pictură la el. Dar nu mă simțeam în largul meu. Înțeleg abia acum că exercițiul care mă enerva era unul util, pe atunci însă mă deranja. Dacă la Slavic Ionel aveai libertate totală, la lecții veneai pentru a te distra, pentru a picta orice dorești, la Sergiu Dumitrașcu – nu. Dumnealui mi-a pus un obiect, o figurină din ceramică, pe masă și o lampă căreia îi schimba poziția tot timpul, făcând ca unghiul din care să cadă lumina pe acea figurină să fie diferit și mă punea să o pictez iar și iar. Același desen de 4, 5 ori, chestia asta mă plictisea grav. Nu îmi era interesant. Alte dăți, îmi dădea să fac copii după unele icoane, m-a învățat tehnica de mărire prin plasă și multe alte detalii care, ulterior, mi-au fost foarte utile. De aceea și sunt sigur că elevii mei, mai târziu, își vor aminti cu bucurie și recunoștință de artiștii plastici cu care au interacționat până acum. Asta nu înseamnă că acum nu sunt conștienți sau bucuroși de asta, tot așa cum și eu am fost tare bucuros și foarte mulțumit de colaborarea cu primii mei mentori, mai ales în toamna anului 2006, când, de ziua vinului, am organizat mai multe expoziții, am mers la Glodeni cu ele și am luat premiul I; atunci m-am întors acasă într-o euforie nebună, credeam că iată, gata, sunt un mare artist. După, am fost invitat să particip la o expoziție la Chișinău, la Moldexpo și de acolo au tot urmat noi astfel de participări. Iar primul simpozion la care am participat, fiind încă elev, a fost în 2008, cel de la Saharna – simpozionul de sculptură monumentală, alături de colegii mei de grupă de la colegiu. Nu am fost alături de artiști plastici dedicați atunci, cu excepția lui Ioan Grecu, maestrul care ne era profesor. După acel simpozion și până în 2012 nu am mai participat la niciunul. Până a ajunge la universitate, eram foarte inhibați. La colegiu eram un fel de zombi, fiecare era pe unda lui, nu era mare interacțiune între noi. Abia la universitate am început a vizita sălile de expoziție, a duce și noi lucrări la expoziție, și a colabora noi între noi – începătorii. Iar din 2012, am început chiar eu a organiza simpozioane. În 2013, am avut prima expoziție în afara țării, am mers în Polonia, cu o expoziție personală de sculptură și acolo am întâlnit multe personalități marcante din acest domeniu.
Simpozionul pe care l-ai organizat în acest an s-a încheiat cu un festival la care ai pus la aceeași masă mai multe ramuri ale artei, cum s-au împăcat?
Zic eu că foarte bine și sper să zică la fel și cei ce-au fost de față. Glumesc, desigur că vor fi și din cei care care vor spune că ceva nu a fost bine, este o regulă nescrisă, dar care se respectă cu strictețe la moldoveni – nu se apreciază niciodată efortul, se caută ceva care nu a fost bine – iarba a fost călcată și nu au gâștele ce să pască sau se vor teme să se întoarcă acasă din cauza noilor sculpturi amplasate în parcul meu după acest simpozion, sau găsesc și altceva pentru acest an. Revenind la festival, pe data de 21 august, în ultima zi a simpozionului de sculptură și pictură din cadrul festivalului lupilor a fost organizată o întâlnire cu mai multe ramuri ale artelor: literatură, teatru, dans, arte plastice, film. Ne-am propus să vernisăm lucrările care au fost organizate în simpozion, de aceea am organizat o expoziție a picturilor și fotografiilor pe gard și în atelier, iar pentru sculpturi am aranjat un spațiu special cu o încărcătură energetică și estetică puternică în parc. Activitățile au început cu un atelier de poezie – Atelierul Vlad Ioviță, condus de Dumitru Crudu, care a venit cu trei oaspeți speciali: poetul și criticul literar Șerban Axinte, poetul și traducătorul Mircea Dan Duță și poeta Sorina Rîndașu. La ora 15:00, când s-a încheiat atelierul, Marcel Lazări a dat startul părții festive cu un concert de muzică clasică la pian, după care a urmat prezentarea echipei de artiști plastici cărora li s-au oferit diplome de participare. Apoi, tinerii poeți care frecventează Atelierul Vlad Ioviță au organizat un recital de poezie, după care spectatorii au fost invitați să urmareasca un concert impresionant oferit de Școala de Arte din Cuhnești; un moment cu totul special a fost evoluția absolvenților școlii: Cătălina Huzinschii, Felicia Rodnițchii, Nicu Ceban. Momente festive au mai fost oferite și de alte colective din raionul Glodeni – ansamblul „Moștenitorii” din satul Dușmani, ansamblul centrului de Cultură din satul Cuhnești. Mai pe seară am avut și un monolog din Cehov, interpretat de Radu Canțăr. Între timp, poeții, la invitația mea, își lăsau amprenta pe gardul alb care înconjoară atelierul. Le-am dat pensule și culori, iar ei au scris câte un poem. Iar după ce Irina Chirinciuc, interpreta de muzică populară, a invitat toată lumea la dans, făcând ca sărbătoarea să fie resimțită de fiecare, a urmat proiecția a trei filme realizate de OWH studio, director Vergiliu Mărgineanu. Festivalul s-a încheiat prin aprinderea unui rug, cu un pahar de vin, frigărui și vorbe bune.
