nu mă țin de pereți nu mai am unghii
le-am ros în somn
să nu mă roadă pe mine dinții murdari
ai urii ghearele fricii nopțile
nu mai știu de ce mi-e mai frică
de care dintre morți
credeam că e numai o moarte
o singură moarte de-o singură clipă
vine și atât
am greșit
am greșit moartea
poate să dureze la infinit
moartea în care mor alții
mult mult mulți până
îți vine rândul e un drum orb
împotmolit de morți cu ochi
de copii care detestă
această viață
declin
nu-i cere prostului deșteptăciune violatorului tandrețe
călăului milă
cum nu-i ceri pietrei moliciune sau gheții căldură
și nu băga mâna în foc pentru nimeni
nu focul arde dar acel nimeni
care era cineva pentru tine
nu ți-aș fi spus despre toate astea niciodată
n-aș fi îndrăznit să le scriu nici să le uit
dar prostul m-a învățat să nu-l învăț
violatorul
să fiu mai dură decât piatra
și călăul
să fiu mai rece decât gheața
nu ți-aș fi spus despre toate astea niciodată
dar proștii violatorii și călăii s-au înmulțit
iar lumea e din ce în ce mai mică
din ce în ce mai tristă
