Drama fiului care nu și-a cunoscut niciodată tatăl

După ce a câștigat premiul pentru debut în poezie Alexandru Mușina, tânărul poet și dramaturg, Artiom Oleacu, surprinde publicul cu o carte-poem tulburătoare pe care a intitulat-o Spinner. Lucrarea a apărut cu sprijinul Ministerului Educaiiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.
În literatură română s-a scris enorm despre mama. Despre tata mai puțin și este îmbucurător faptul că tânărul poet Artiom Oleacu a decis să scrie anume despre acest subiect. Spinner e un poem monodramatic, care înfățișează povestea fiului care nu și-a cunoscut niciodată tatăl. Autorul creează un dialog imaginar în care fiul și tatăl stau, pentru prima dată, față în față.
Fiul este extrem de emoționat și entuziasmat de această întâlnire, sperând că-l va cunoaște pe cel care i-a dat viață și va găsi răspuns la chinuitoarele sale întrebări: „tată/ nu-mi dau pace tată/ crede-mă/ nu-mi dau pace întrebările lascive/ întrebările mocirloase”. Tatăl încearcă să se eschiveze de la această discuție. Adresarea: „pleacă nu mai sta aici fiule”, confirmă lipsa de bărbăție și neputința tatălui de a sta față în față cu adevărul. Victimizarea și lamentabilitatea tatălui: „fiule/ toată viața am avut ulcer la stomac/ ar trebui probabil” să tăcem amândoi, nu-l conving pe fiu să renunțe. Protagonistul cere, cu și mai multă insistență, răspuns la întrebările care-l frământă.
Fiul este un personaj dinamic, cuprins de un amalgam de stări și emoții cum ar fi: bucuria, suferința, furia, teama, neliniștea, singurătatea, depresia. Tatăl apare drept este un personaj static, emoțiile sale fiind stabile pe tot parcursul poemului. Replicile scurte, monotonia, eschivarea și lipsa de implicare în conversație vin să confirme portretul pe care i l-a schițat fiul său.
Primele pagini ale poemului, înfățișează fiul care se apropie timid de tatăl său și, cu nespusă răbdare, ascultă ceea ce-i spune. Pe parcurs, însă, vom observa foarte multă tensiune, revoltă și nerv în adresările fiului: „nu ești un tată ok, impotența ta e în mine, sufăr din cauza întrebărilor/ sufăr din cauza ta”. La un moment dat, avem impresia unui monolog, deoarece replicile tatălui lipsesc cu desăvârșire. O scenă extrem de emoționantă este atunci când fiul îi mărturisește că și-ar fi dorit să-l prindă cum fumează o țigară și pe urmă să bea o bere împreună. Aceste mărturisiri exprimă golul imens pe care l-a lăsat absența tatălui. O sensibilitate extraordinară transmit versurile: „tată/ ăia de la meteo au spus că mâine va ploua/ să nu-ți uiți umbrela”. Sesizăm, așadar, paradoxul iubire – ură, o iubire violentă, un strigăt care ucide și vindecă.
Dumitru Crudu, în prefața cărții, semnalează că „Poemul se remarcă prin acest ton paradoxal, frizând absurdul și tragicul”.
Protagonistul, plictisit de replicile banale ale tatălui său, își iese din fire și-i spune tot ce l-a durut și a tăcut atâta amar de vreme: „tu ești o balegă de vacă, ți-ai aruncat sperma acolo unde ai vrut tu/ fără să chibzuiești”. Analizând portretul tatălui său, protagonistul este cuprins de teama că i-a moștenit firea, caracterul: „acum am înțeles tată de unde vine/ de la tine vine/ de la tine/ așteptarea asta/ oboseala asta/ impotența asta”.
Marea tragedie a acestui poem vine din teama fiului de a se identifica cu tatăl său. Chiar dacă nu o spune direct, putem intui neliniștea protagonistului pentru viitorul său și marea întrebare care-l chinuie: Va fi el sau nu un tată bun pentru fiul lui?

Natalia Pîntea